Pavel Filip: Nu este exclus că Natalia Gavriliţa ar putea fi votată în funcţia de premier de PSRM-ŞOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Filip FOTO Sputnik.md
Pavel Filip FOTO Sputnik.md

Liderul PDM, Pavel Filip, consideră că nu este exclus că Natalia Gavriliţa, candidatul desemnat de preşedintele Maia Sandu la funcţia de premier, ar putea primi votul de încredere al Parlamentului în cadrul celei de-a doua tentative de învestire a Guvernului.

Potrivit lui, dacă Natalia Gavriliţa va fi în cele din urmă votată în funcţia respectivă, acest lucru va însemna „o bătaie de joc faţă de ţară”, deoarece Partidul Socialiştilor şi deputaţii controlaţi de Ilan Şor, care împreună au majoritatea parlamentară, vor da jos Guvernul peste o lună de la învestire.

„Vom asista la o bătaie de joc faţă de această ţară. Dacă va fi votată de PSRM-ŞOR, asta ar însemna că peste o lună sau până la prima angajare de răspundere a Guvernului, ei vin cu o moţiune de cenzură, după care se începe de la început exerciţiul cu solicitarea votului de încredere pentru un alt Guvern. Ăsta este, cu părere de rău, lucrul la care asistăm astazi. Mai puţin se gândesc la oameni şi la ţară. Ce va rămâne ulterior din R. Moldova după toate aceste spectacole şi jocuri politice. Injecţii din exterior nu se aşteaptă până nu vom avea un Guvern plenipotenţiar”, a declarat Pavel Filip la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4. 

Curtea Constituţională a respins marţi, 16 februarie, cererea Partidului Socialiştilor de suspendare a decretului preşedintelui Maia Sandu prin care Natalia Gavriliţa a fost desemnată repetat la funcţia de prim-ministru. Totodată, Curtea a stabilit că şedinţa publică pe tema constituţionalităţii decretului respectiv va avea loc pe 23 februarie. Anume atunci se va decide dacă decretul Maiei Sandu este constituţional sau nu. 

Mai mulţi experţi în drept constituţional consideră că Înalta Curte va anula decretul preşedintelui, deoarece hotărârile anterioare ale Curţii spun clar că preşedintele este obligat să desemneze candidatul la funcţia de premier care este propus de o majoritate parlamentară.

Precizăm că primarul de Bălţi, Renato Usatîi, susţine că a obţinut informaţii de la o şedinţă închisă a Curţii Constituţionale, în care judecătorii ar fi decis că vor anula decretul preşedintelui Maiei Sandu prin care Natalia Gavriliţa a fost desemnată repetat la funcţia de prim-ministru. 

Amintim că preşedintele Maia Sandu a anuţat joi, 11 februarie, după consultarea cu fracţiunile parlamentare în contextul în care a eşuat învestirea Guvernului Gavriliţa, că refuză să desemneze candidatul majorităţii parlamentare PSRM-ŞOR, Mariana Durleşteanu, la funcţia de prim-ministru şi că o va desemna repetat pe Natalia Gavriliţa. 

Prin refuzul de a o desemna pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru, Maia Sandu riscă să provoace o criză politică de proporţii în Republica Moldova, pentru că, potrivit unei hotărâri a Curţii Constituţionale din august 2020, şeful statului este obligat să desemneze candidatul la funcţia de premier înaintat de o majoritate parlamentară.

Maia Sandu şi partidul ei, PAS, justifică această acţiune prin faptul că este necesar de provocat alegeri parlamentare anticipate, deoarece actualul Parlament nu mai reprezintă interesele cetăţenilor şi ar fi incapabil să formeze o majoritate parlamentară în interesele cetăţenilor.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a anunţat că s-a adresat la Curtea Constituţională pentru a cere anularea decretului prin care Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavriliţa la funcţia de premier, deşi hotărârile Curţii Constituţionale o obligau să desemneze candidatul majorităţii parlamentare, Mariana Durleşteanu. Socialiştii au comunicat că „asistăm la o tentativă de uzurpare a puterii” din partea Maiei Sandu.

Amintim că joi, 11 februarie, a eşuat procedura de învestire în funcţie a Guvernului Gavriliţa, după ce acesta nu a obţinut votul de încredere al Parlamentului.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat joi, 11 februarie, că socialiştii o propun pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru, pentru a pune capăt crizei politice, despre care Igor Dodon spune că este provocată de preşedintele Maia Sandu, şi pentru a asigura guvernarea ţării până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. 

Imediat după anunţul lui Igor Dodon, deputaţii controlaţi de Ilan Şor au comunicat că sunt gata să sprijine această iniţiativă, ceea ce înseamnă ca există suficiente voturi ca Mariana Durleşteanu să fie noul prim-ministru al Republicii Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite