PAS şi Platforma DA, în pregătiri pentru alegeri
0
Fostele componente ale blocului „ACUM” se pregătesc de alegeri. Partidul Acţiune şi Solidaritate spune că-şi pregăteşte candidatul pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, candidat care va fi prezentat public în luna martie 2022, notează IPN.
În acelaşi timp, Partidul Platforma DA spune că pregăteşte organizarea Congresului formaţiunii în timpul căruia urmează să fie aleasă conducerea partidului. Reprezentantul Platformei DA spune că evenimentul va avea loc, dacă situaţia pandemică va permite organizarea lui.
Reprezentanţii PAS spun că Primăria Chişinău este următoarea miză a formaţiunii, iar pregătirile pentru desemnarea unui candidat la funcţia de edil de Chişinău sunt în toi. Potrivit deputatului PAS, Vladimir, Bolea, în luna martie va fi anunţat, oficial, candidatul care va lupta pentru a obţine şefia capitalei.
„În luna martie va fi prezentată candidatura PAS la funcţia de primar al municipiului Chişinău. Avem multe candidaturi, PAS este un partid matur deja şi sper ca pe interior să existe o competiţie sănătoasă şi să-l alegem pe cel mai bun. În martie îl vom prezenta, el trebuie să aibă timp suficient pentru pregătire, pentru că în municipiul Chişinău se votează foarte pragmatic. Trebuie să fie o persoană bine pregătită profesional şi politic”, a spus Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Şi reprezentanţii Platformei DA sunt în pregătiri, doar că nu pentru scrutinul din Chişinău, ci pentru organizarea Congresului formaţiunii. Dacă situaţia epidemiologică va permite organizarea întrunirilor în masă, acesta va avea loc luna viitoare.
„Congresul formaţiunii a fost planificat pentru data de 12 decembrie. Competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului este deschisă şi poate participa oricine. Încă sunt discuţii în partid despre modalitatea în care va fi guvernată această formaţiune. Pentru început, trebuie să ne asigurăm că acest Congres va fi desfăşurat, pentru că el era programat pentru luna februarie 2021 şi nu s-a reuşit desfăşurarea lui din cauza situaţiei epidemiologice şi nu ştiu dacă vom avea permisiunea acum să aducem 500 de delegaţi la Congres”, a spus Ion Terguţa.
Partidul Platforma DA a rămas fără conducere în luna iulie, când preşedintele şi vicepreşedinţii formaţiunii şi-au dat demisia, urmare a rezultatului modest obţinut la alegeri. La scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie, formaţiunea condusă de Andrei Năstase a obţinut 2,33% din sufragii.