Ion Chicu: La originea problemelor ţării a fost şi este corupţia tolerată de politicieni

Ion Chicu: La originea problemelor ţării a fost şi este corupţia tolerată de politicieni

Premierul Igor Chicu consideră că la originea tuturor problemelor cu care s-a confruntat şi continuă să se confrunte Moldova a fost corupţia tolerată şi de multe ori încurajată de politicieni, organele care trebuie să o combată, dar şi de cetăţeni. Prim-ministrul spune că, în pofida sprijinului de care a beneficiat ţara din partea partenerilor de dezvoltare în combaterea corupţiei, Moldova nu a avansat mult în această direcţie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit premierului, cel mai grav este că din cauza sărăciei, care este şi ea o consecinţă a corupţiei, cetăţenii pleacă din ţară. „Cred că trebuie să ne ocupăm serios de readucerea încrederii oamenilor în ziua de mâine, să industrializăm ţara, să creăm locuri de muncă şi să creştem bunăstarea oamenilor. La toate aceste intenţii impedimentul poate fi corupţia. Noi ne propunem să lucrăm pentru a ridica această barieră din cale dezvoltării ţării”, a declarat Ion Chicu.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, autorităţile sunt conştiente că corupţia generează sărăcie, instabilitate şi eşecuri. Au fost adoptate legi care prevăd sancţiuni pentru cei care dau şi iau mită. Chiar şi aşa, lucrurile nu merg foarte bine pe acest segment. „Nu vom permite perpetuarea culturii impunităţii în Moldova. Suntem un stat de drept, unde legile trebuie să lucreze pentru toţi locuitorii ţării”, a declarat Zinaida Greceanîi. Prioritatea Parlamentului este lupta cu corupţia în toate formele ei, indiferent dacă e vorba de corupţia mică sau mare.

Ruslan Flocea, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, menţionează că, deşi statul s-a aliniat „înaltelor standarde de luptă cu corupţia şi a ales calea ireversibilă de eliminare a practicilor vicioase de corupţie şi s-au depus eforturi colosale la acest capitol pentru a contracara corupţia, societatea noastră nu simte pe deplin că instituţiile statului depun suficiente eforturi ca să schimbe lucrurile”. De aceea, spune Ruslan Flocea, Centrului Naţional Anticorupţie şi sistemului public le revine responsabilitatea enormă de schimbare a acestei percepţii.

Prezentă la eveniment, Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, a declarat că Strategia Naţională de Integritate şi Anticorupţie a Republicii Moldova pentru 2017-2020, elaborată cu sprijinul PNUD, este raliată la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, unul dintre acestea vizând în mod direct reducerea până în anul 2030 a corupţiei şi luării de mită în toate formele lor. Se estimează că, la nivel mondial, în fiecare an 1 miliard de dolari se plătesc sub formă de mită, în timp ce 2,6 trilioane de dolari sunt furate anual prin corupţie, o sumă echivalentă cu peste 5% din PIB-ul global. „Aceste date confirmă clar că corupţia încetineşte dezvoltarea şi tentativele de a construi o lume mai bună, afectând în mod direct grupurile vulnerabile şi contribuind la instabilitate şi sărăcie”, a declarat Dima Al-Khatib.

Ediţia din anul curent a Conferinţei se desfăşoară sub genericul „Abordarea sectorială a corupţiei: progrese şi deficienţe” şi este la cea de-a XIV-a ediţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: