Ieşirea de pe şine a politicii în Republica Moldova. Opriţi-l pe Dodon!

Am asistat săptămâna trecută, în Republica Moldova, la primul semn de încălcare a oricărei linii roşii care desparte o democraţie – oricât de imperfectă şi superficială – de o dictatură.

Este vorba despre forţarea unui parlamentar al Partidului Socialiştilor – pro-rus, care dorea să părăsească formaţiunea politică, să demisioneze. Totul făcut prin constrângere, forţă fizică directă, oprirea în trafic, ameninţarea directă de către colegi de partid şi un preşedinte care spune că, dacă nu-i lasă cineva familia politică în pace „îi dă la dinţi!” Exprimare de golan de cartier, dintre cele mai rău famate, în nici un caz de preşedinte. Acţiunea ar trebui nu numai să oripileze ci să determine reacţii majore ale Parlamentului şi clasei politice de la Chişinău. Dacă nu e debarcat repede, Regimul Dodon va orchestra alegeri prezidenţiale care nu vor mai fi nici libere, nici corecte şi, în principiu, va imita Rusia prin introducerea falsului în opţiunile cetăţenilor şi va mima regulile democratice în prezidenţialele care se apropie.

Reguli democratice şi constituţionale în abordarea traseismului

Cazul Ştefan Gaţcan este cel care a deschis discuţia. Şi o face de pe poziţii greu de negat. Traseismul este o tară a democraţiei, dar tentativa de blocare la nivelul României s-a lovit de impedimente constituţionale clare, la nivelul parlamentarilor. La nivelul primarilor şi aleşilor locali, pierderea mandatului se face automat în cazul demisiei. Dacă primarul sau consilierul este dat afară din partid, nu se aplică regula, nu el a dorit să părăsească formaţiunea. În schimb, la nivelul parlamentarilor, a Legislativului, regulile sunt distincte.

O stabileşte chiar Constituţia, care vorbeşte despre mandatul imperativ care este nul. Asta înseamnă că nici partidul, nici alegătorii dintr-o circumscripţie nu pot impune unui parlamentar ce şi cum să voteze, ce şi unde să rămână. Mai grav în cazul circumscripţiilor, votul la acest nivel este considerat uninominal, mai degrabă individual decât de partid, sunt motive şi mai grave de respingere a oricărei pierderi a mandatului la schimbarea formaţiunii politice. Dar şi în cazul alegerilor pe liste, sancţiunea traseimului e una de natură morală şi simbolică, eventual la alegerile următoare, electoratul va sancţiona prin vot migraţia. Altfel, parlamentarul poate alege singur direcţia şi formaţiunea în care activează, în orice moment.

Şi scindarea unui partid are aceeaşi relevanţă. Înseamnă că legitimitatea originară a voturilor se împarte în cele două noi formaţiuni, cea care continuă pe acelaşi nume partidul pe listele căruia s-au făcut alegerile şi cea succesoare, care s-a rupt de partidul originar. Deci parlamentarii rămân oricum în spaţiul politic. Însă relevanţa cea mai importantă e că nu pot fi sancţionaţi cu pierderea mandatului parlamentarii ce părăsesc o formaţiune politică. O ştiu de altfel şi parlamentarii de la Chişinău, de aceea reacţia lor a fost aceea de a introduce o Declaraţie depre traseim, cu rol de imagine şi poziţie politică, nicidecum cu relevanţă normativă.

Per a contrario, un parlamantar nu poate fi forţat nici să rămână într-o formaţiune politică, nici să-şi dea demisia din Parlament. Din contra, o asemenea procedură intră sub impactul legii penale – de la sechestrare de persoane, ameninţare, răpire, până la constrângerea să facă acţiuni pe care nu şi le doreşte. Deci tot zaiafetul stârnit de cazul Ştefan Gaţcan este în această zonă. Iar declaraţiile lui Igor Dodon pot fi interpretate drept ameninţare – faptă penală. Nu ascund aici nici activitatea de corupere a unor parlamantari pentru un anumit vot sau pentru schimbarea formaţiunii politice, care, odată probată, are aceeaşi relevanţă penală pentru cei care acţionează ca şi pentru cei care se lasă corupţi.

Schimbarea Regimului Dodon

Acţiunea de săptămâna trecută e cea mai clară reflectare a faptului că Regimul Dodon dăunează grav democraţiei. Dacă Republica Moldova mai doreşte să poată alege, să mai conteze votul său, trebuie să elimine cât mai curând regimul Dodon cu guvernul său no name, cu tot. Iar acest lucru se poate realiza potrivit regulilor constituţionale clasice. Guvernul fără nume al consilierilor lui Dodon împănat cu ceva miniştri PDM se cere demis prin recursul la angajarea răspunderii guvernului. Ceea ce nu a realizat el este că acest pas ţine de decizia majorităţii parlamentare.

Parlamentul Republicii Moldova a demonstrat săptămâna aceasta că majoritatea decide. Cum PSRM-PDM nu mai are majoritate, cele două grupuri de parlamentari nu pot impune pe ordinea de zi nimic. Socialiştii pro-ruşi şi preşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Zenaida Greceanîi, nu pot impune nimic noii majorităţi. Dacă nu negociază iar celelalte partide nu sunt de acord, nu pot pune nimic pe agendă. Pentru simplul motiv că majoritatea va alege să nu fie prezentă şi să nu asigure cvorumul pentru o şedinţă în care se impune ceva, orice, inclusiv angajarea răspunderii guvernului. Când a făcut-o Guvernul Maia Sandu, majoritatea a fost de acord cu susţinerea angajării şi, ulterior, demiterea guvernului. Acum majoritatea doreşte altceva.

PSRM-PDM sunt obligate să negocieze cu celelalte grupuri politice agenda Parlamentului. Să pună pe ordinea de zi doar ceea ce convine majoritatea. Fireşte că Guvernul lui Dodon poate să-şi depună demisia, dacă nu se pricepe, nu ştie ce să mai facă, se simte nemulţumit, blocat în activitatea sa de lipsa majorităţii. La fel poate să facă un proiect de lege pe care să-l introducă în Parlament, după regulile obişnuite. Dar Executivul, cu Preşedintele ostentativ pro-rus, cu tot, nu poate impune nimic Parlamentului. Majorităţii organismului Legislativ.

Cum am intrat în ultimele sale 6 luni de mandat, Preşedintele nu mai poate dizolva Parlamentul. Nici măcar în condiţiile în care acesta ar respinge două guverne succesive. Ar fi o lipsă de seriozitate şi o impunitate să laşi statul fără guvern pe termen lung în plină pandemie, dar nu poţi lăsa nici catastrofa asta de guvern ce vrea să facă de capul lui orice, după ce a ratat gestiunea crizei. Deci trebuie gândită varianta guvernului ce vine după plecarea celui curent. Şi de aici încep complicaţiile.

Regimul falimentar Dodon îşi arată colţii agresivi

Că Regimul Dodon e falimentar au arătat-o suma de eşecuri succesive în administrarea Republicii Moldova în criza pandemiei de coronavirus, în relansarea economică, în atragerea de resurse la îndemână prin refuzul de a aplica angajamentele şi reformele promise Uniunii Europene. Însă pe cât de nefast este, pe atât de agresiv poate fi acest regim.

Să luăm afirmaţiile de ultimă oră ale Preşedintelui care „dă la dinţi” oricui îi strică jocurile cu partidul său. Ba interzice întâlnirile deputaţilor PSRM cu alţi parlamentari, în consultări legitime, ba ameninţă şi aplică toată procedura de înfricoşare a oamenilor săi care vor să părăsească partidul. Iar Premierul ameninţă Parlamentul cu dizolvarea Legislativului – chiar dacă nu are nici o atribuţie în acet domeniu, şi orice pas în această direcţie începe cu demisia sa.

Relaţia Preşedinte- Legislativ este una de legitimitate egală – ambii sunt votaţi de întreaga populaţie a Republicii Moldiva - cu controlul Legislativului care echilibrează Preşedintele, dacă încalcă regulile şi rolul său Constituţional – suspendare/demitere după referendum. Preşedintele demite Legilativul în condiţii stricte – căderea a măcar două guverne succesive. În ceea ce priveşte Premierul şi Guvernul, ele intră sub controlul Legislativului în toată activitatea lor, sunt validaţi prin vot membrii săi şi programul de guvernare, răspund în faţa Legislativului care învesteşte Guvernul şi-l demite prin moţiune de cenzură.

Strâns cu uşa, în faţa perspectivei de a nu se mai alege, de a nu mai avea guvern care să organizeze alegerile prezidenţiale, Igor Dodon poate deveni agresiv, să încalce legea şi Constituţia. A devenit deja. Pasul de la constrângerea şi condiţionarea parlamentarilor la alterarea alegerilor, a rezultatelor sau blocarea candidaturilor este infim. Preşedintele ostentativ pro-rus este deja disperat. O demonstrează încălcarea liniilor roşii, reacţia sa la Cazul Gaşcan.

De aceea, dacă cineva mai doreşte democraţie şi alegeri libere, ar trebui să se grăbească. Cu o soluţie convenită cu toate forţele politice. Fără excepţionalisme şi agende individuale. Fără periclitarea alegerilor prezidenţiale. Cu acceptul tuturor, să treacă la eliminarea Regimului Dodon: mai întâi premierul, apoi învestirea unui guvern pro-european, apoi înlocuirea în alegeri a preşedintelui pro-rus. Dacă nu, s-ar putea să nu mai existe alegeri democratice în Republica Moldova. Transformarea SPPS în gardă pretoriană a lui Dodon, după modelul Putin-Garda Naţională, asumarea unor roluri pe care nu le are potrivit Constituţiei, coordonarea strictă a zonei de intelligence, toate fac ca Igor Dodon să aspire spre autoritarism şi impunerea soluţiilor proprii, nicidecum respectarea spre soluţii democratice, date de rezultatele unor alegeri libere şi corecte.