Deputaţii se întrunesc în şedinţe extraordinare joi şi vineri

Deputaţii se întrunesc în şedinţe extraordinare joi şi vineri

FOTO IPN

Parlamentul urmează să se întrunească în şedinţe extraordinare joi şi vineri, 15 şi 16 august. Deputaţii vor examina în lectura a doua rectificările la bugetul de stat pentru anul 2019, precum şi iniţiativa preşedintelui ţării, care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, transmite IPN.

Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat într-o conferinţă de presă că Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a şedinţelor. Potrivit şefei legislativului, necesitatea convocării şedinţelor extraordinare reiese din solicitarea Guvernului, pentru a examina unele subiecte ce nu pot fi amânate pentru septembrie, când vor avea loc şedinţele ordinare. Printre chestiunile introduse pe ordinea de zi se numără rectificările la bugetul pentru 2019, ajustări la politica bugetar-fiscală, iniţiativa care prevede anularea facilităţilor fiscale pentru jocurile de noroc. De asemenea, se va examina proiectul ce se referă la funcţionalitatea magazinelor duty-free la intrările în ţară etc.

 „Azi le-am spus colegilor la şedinţa Biroului permanent, dacă muncim bine mâine, începând cu ora unsprezece, poate până la douăsprezece (noaptea) ne isprăvim şi facem şedinţă într-o singură zi. Depinde activismul deputaţilor şi bunele înţelegeri la votarea acestei ordini de zi”, a mai spus Zinaida Greaceanîi.

Sesiunea parlamentară de primăvară 2019 s-a încheiat pe 31 iulie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: