1.) Teoria asta se aplică şi azi, la Moscova, fiind obsesia pe care o are preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, grăbit, de fiecare dată, de a atribui orice intenţie de protest - de la cele atipice, din biserică, precum ale domniţelor de la Pussy Riot, cunoscuta formaţie de punk rock, din Moscova, la cele masive, ale miilor de manifestanţi ai opoziţiei, la Moscova -, numai şi numai planurilor americane de a îl înlocui, din funcţie, cu un miliardar mai tânăr, mai deschis comunicării publice, mai liberal în relaţionarea cu alegătorii săi, dar şi cu interlocutorii occidentali. 

Viaţa a făcut să îi cunosc, succesiv, pe doi dintre tinerii promiţători, de peste Prut.

Aici fiind vorba de scriitoarea Maria Augustina Hâncu şi de fratele ei Damian, unul dintre cei care au fost bătuţi, deloc în glumă, de băieţii deştepţi, cu ochi albaştri, cu şi fără uniforma forţelor de ordine, dar spirit KGB-ist 100%. 

Maria a publicat un volum de poeme, cu un titlu mai mult decât sugestiv - Coroana din Cenuşă. 

Coroana fiind a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, simbol al timpului când moldovenii nu erau despărţiţi de Prut. 

Şi poate cel mai potrivit poem, pentru momentul când apar aceste rânduri este cel intitulat:

De cealaltă parte de Prut

Nu înţelegeam de ce mă apasă, tăcut,

Aceeaşi inexplicabilă durere,

Până să aflu că de cealaltă parte de Prut

Bate jumătatea inimii mele.

Că cealaltă parte a familiei mi-e dincolo de râu,

Că a trecut timp de când frontiera a fost trasată,

De când corpul mi-a fost amputat până la brâu

Şi a crescut carne nouă peste sârma ghimpată.

Munţii sunt ai mei, nici să-i visez nu mă lasă,

E a noastră numai tăcerea de morminte.

Şi nicăieri în lume nu mă simt acasă,

Şi nu-mi alin durerea decât prin cuvinte. 

Despre autoarea celor 100 de poeme, de patrie şi dor, academicianul Mihai Cimpoi afirma, cu precizia tăieturii unui diamant:"Maria Hâncu este o poetă cu mesaj social şi politic, o poetă care are ca sursă de inspiraţie momentele dramatice şi tragice ale neamului, ale locurilor natale, a căror imagine o poartă într-un suflet înrourat, candid, plin de feminătate caldă, gingaşă, ocrotitoare."

Maria Hâncu având ani buni de studii în Franţa, în prezent fiind doctorandă în litere, la Universitatea Provence Aix-Marseille I

În viaţa cea de toate zilele, domniţa Hâncu este o fiinţă debordantă, o visătoare cu ochii deschişi, un om care vânează ideile viitorului cu un nesaţ specific acelora care îşi doresc o lume mai bună. Nu peste două- trei decenii, cum prezic unii, ci dacă s-ar putea mâine, sau în următorii câţiva ani, pentru că generaţia ei vrea să trăiască precum în Vest, dar pe plaiurile reunite ale tărâmului mioritic. 

2.) Fratele ei, Damian, este un bărbat tenace, cu o poftă vizibilă de a trece de barierele temporare ale studiilor universitare, la Facultatea de Drept şi Litere Aix-Marseille, din Franţa. 

Înainte ca sora lui, Maria, să publice volumul de poeme Coroana din Cenuşă, Damian a scris, tipărit şi difuzat un volum dedicat evenimentelor din aprilie 2009, practic un eseu, cu variantele în limbile română, franceză şi engleză, numit MOLDOVA MĂ DOARE. 

Despre acest demers al lui, Nicolae Dabija scria, cu limpezime: "Damian Hâncu e unul dintre tinerii care şi-a adus contribuţia la schimbarea la faţă a Republicii Moldova. Astfel că istoria mai recentă a acestei ţări se împarte în două: până la 7 aprilie 2009 şi după 7 aprilie 2009."

Am ales din eseul conaţionalului Damian un pasaj, care nu mai are nevoie de niciun alt comentariu:

"Am fost luat de pe stradă noaptea, de indivizi mascaţi în uniforme negre, care îmi aminteau de uniformele naziştilor SS. Am fost urcat într-un microbuz, aruncat din Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu faţa la pământ şi bătut alături de alţi tineri. Încă mă doare corpul în urma loviturilor aplicate cu picioarele de fostul comisar de poliţie al capitalei şi de alţi torţionari comunişti. La câţiva paşi de mine a murit un tânăr bătut de ei. Tânărul de la pământ era Valeriu Boboc, după cum a fost identificat de apropiaţii săi, dar şi de către expertiza internaţională. L-am văzut viu, iar după câteva clipe era mort. El nu mai mişca, dar călăii continuau să lovească, până au raportat rece:<<Unu-i gata!...Ăsta-i gata!>>"

 

3.) Chiar aşa! Liderii actuali, de la Chişinău, de la vremelnica putere, instituită în urma revoltei junilor Basarabiei, precum şi cei ce se ponegresc, reciproc, în opoziţie, chiar cred că - tacit, dar vizibil - au dat gata speranţa reunificării paşnice, în următorii ani, nu în următorul deceniu, sau în 20 de ani, a celor două state româneşti? Nu de alta, dar asasinii tinerilor, din acel aprilie, 2009, sunt bine mersi!

Dacă răspunsul la întrebarea mea este afirmativ  ar fi cazul să se pensioneze. Unul câte unul. 

Sigur că, fiind dornici de putere, având limuzine negre, reuşind declaraţii aiuritoare în faţa bebeluşelor cu microfoanele unor televiziuni rusificate, beneficiind de dividende din afaceri mafiote, niciunul nu va proceda în acest mod.

Deşi, conform semnalelor compatrioţilor din România răsăriteană, europenii lucizi de acolo ar dori chipuri noi, decizii inteligente şi o schimbare în bine a vieţii tot mai amărâte, a celor 2.000.000 de condamnaţi la regimul post-Voronin, numit şi azi cel al altui Vladimir, de data asta Filat. 

Facem un exerciţiu de imaginaţie? 

Preşedintele Nicolae Timofti îl nominalizează pe Vladimir Filat premier şi parlamentul marilor compromisuri, de la Chişinău - după un model al trădărilor bine exersat şi la Bucureşti - aprobă menţinerea, pe postul de Calif al Moldovei, a liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova. 

Pentru Occident va fi clar ce fel de conducător politic şi religios va fi reconfirmatul Calif.

Pe plan politic va păcăli Uniunea Europeană şi va face dese plecăciuni la ţareviciul Vladimir Putin.

Iar religia sa va fi cea a contrabandei, asupra căreia l-a avertizat, la Iaşi, chiar şeful statului din dreapta Prutului. 

Bine. Şi cât va ţine şmecheria? Încă 10-20 de ani? 

Susţinătorul lui Vladimir Filat, tizul lui de la Kremlin, nici în ziua de azi nu este sigur că Mesajul de Anul Nou, către poporul rus îl va mai rosti el. 

La Bucureşti, până la proba contrarie, preşedintele şi premierul găsesc tot mai multe puncte de convergenţă ce ţin de interesul naţional. În plus, nici Traian Băsescu nu va ierta amânarea bruscă a vizitei sale la Chişinău. Nici Victor Ponta nu îi va trece cu vederea, omologului de peste Prut, aroganţa cu care şi-a amânat o prezenţă anunţată anterior la Iaşi.

Iar dacă următorul preşedinte va fi chiar Victor Ponta, cu tot surâsul său diplomatic, pe plan pragmatic va sancţiona orice capriciu boieresc al pensionabililor din arena politică a regiunilor române de peste Prut.

Introducerea în Constituţia României, a unei formulări inteligente, dar ferme, privind crearea regiunilor pe teritoriul istoric românesc, ca ţel de atins prin mijloace paşnice, parlamentare, ar deschide rapid uşa pentru ataşarea, la cele opt viitoare regiuni de dezvoltare româneşti, a celor prefigurate a fi potenţial create peste Prut. 

Ce îşi doresc europenii, din Al Doilea Stat Românesc?

O viaţă mai bună. Iar regiunile create în România vor fi un motiv suplimentar de atracţie, în primul rând economică. 

În următorii cinci ani, liderii actuali de la Chişinău vor deveni amintiri ale unei epoci deloc memorabile.

Iar argumentele din viaţa de zi cu zi a României vor fi cele care vor determina, în primul rând pe plan economic, o mutaţie majoră în optica europenilor de peste Prut, acum îngenuncheaţi de cultul mediatic al lui Putin, Filat, Plahotniuc şi alţi geambaşi ai minciunii publice în ex-republica voroniană. 

Iar generaţia din care fac parte Maria şi Damian, compatrioţii noştri de peste graniţa care ne doare, va îndepărta, democratic, ultimele rămăşiţe ale puterii de sorginte sovietică, de la Chişinău. Din proprie voinţă.