Cenzura în comunism: urmările „Săgeţilor“ lui Petru Cărare (1972)

Cenzura în comunism: urmările „Săgeţilor“ lui Petru Cărare (1972)

Scriitorul Petru Cărare în tinereţe. Foto: Secvenţă de pe coperta cărţii „petru Cărare. Bibliografie“, Editura „Museum“

În 1972, volumul lui Petru Cărare, apărut la Editura „Cartea Moldovenească“, n-a ajuns la cititori. Ştabii comunişti au considerat că versurile prezintă denaturat realitatea sovietică, aşa că tot tirajul a fost topit, iar autorul - exclus din Uniunea Scriitorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Petru Cărare s-a născut la 13 februarie 1935 în satul Zaim, raionul Căuşeni, pe atunci judeţul Tighina din România. Fiu de ţărani, al lui Profir Cărare şi Nadejda Duca, devine elev la şcoala românească din localitatea natală în 1942. Absolvent al şcolii medii din Căuşeni în 1953. Urmează studiile la Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Comsomoliste Centrale din Moscova (1954-1956). Între 1956 şi 1959 este redactor coordonator pe satiră şi umor la mai multe publicaţii de la Chişinău, printre care şi  prestigiosul „Chipăruş“, corespondentul local al cunoscutei reviste de la Moscova „Krokodil“.

În 1959 intră în vizorul organelor de cenzură şi de partid. Primul său volum de versuri lirico-satirice „Soare cu dinţi“, recomandat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, este considerat de cenzori drept antisovietic (mai ales poemul „Scrisoare mamei“).

Petru Cărare participă în 1959 la manifestări de comemorare a 600 de ani de la descălecarea Moldovei, fiind destituit pentru asta din funcţia pe care o deţinea la revista „Chipăruş“ (fiind vizaţi mai mulţi scriitori, printre care şi Vladimir Beşleagă). Un an de zile Petru Cărare rămâne fără loc de muncă, fiind ostracizat ulterior în raionul Teleneşti, pierzând şi dreptul de a publica ceva cu numele său.

„Soare cu dinţi“: interzis, iar apoi ciopârţit

Volumul „Soarele cu dinţi“, a cărui publicare este interzisă în 1959, vede lumina tiparului în 1962, după ce porţiunile considerate nocive din punct de vedere ideologic sunt eliminate de cenzură. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar în anii 1967-1969 urmează cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul „Maxim Gorki“ din Moscova.

După cum au remarcat criticii literari şi a recunoscut însuşi autorul, Petru Cărare a decis să dezvolte stilul său satirico-umoristic fiind influenţat de parodiile lui George Topârceanu. A tradus în limba română o serie de autori, printre care Ivan Krîlov, Stepan Oleinik, Samuil Marşak, Rasul Gamzatov, Sebastian Brant, Gianni Rodari şi François Villon.

Lucinschi instrumentează dosarul lui Cărare

La 20 martie 1972, Petru Lucinschi, secretar al CC al PCM pentru ideologie, primeşte însărcinare de la Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretar al CC al PCM, să includă pe agenda unei şedinţe a Biroului CC al PCM discutarea unei probleme foarte urgente. Era vorba despre o nouă plachetă de versuri semnată de Petru Cărare, apărută la Editura „Cartea Moldovenească“ din Chişinău. Volumul nu era atât satirico-umoristic, ceea ce se aştepta de la un autor deja consacrat în domeniu, ci mai degrabă politico-dramatic, cu un titlu ce vorbea de la sine: „Săgeţi“.

Bodiul menţionează în ordinul scris de mână adresat lui Lucinschi că este imperios necesar să se ia măsuri punitive împotriva celor care au permis apariţia volumului, iar cei vinovaţi să fie pedepsiţi conform hotărârii CC al PCUS din 11 martie 1969 „Despre sporirea responsabilităţii conducătorilor din organele de presă, radio şi televiziune, cinematografie, instituţii de cultură şi artă pentru nivelul politic şi ideologic al materialelor publicate şi a repertoriului“. Pe lângă aceasta, Bodiul îi indica lui Lucinschi să includă în proiectul de decizie a Biroului CC al PCM o apreciere politică a autorului volumului.

Şedinţa biroului CC din 28 martie 1972

Problema care urma să fie discutată era gravă şi urgentă, din perspectiva partidului. De aceea, la 28 martie 1972, la numai opt zile de la semnalarea acesteia, este discutat volumul lui Petru Cărare. La şedinţă participă V. Hropotinschi, preşedintele Comitetului de Stat pentru mass-media din RSS Moldovenească; Grigore Cernobrisov, director al Editurii „Cartea Moldovenească“; Pavel Boţu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din RSSM; Vera Malev, secretarul organizaţiei de partid a Uniunii Scriitorilor din RSSM; I. Stelea, preşedintele Glavlit (cenzura); Albu şi Zaharov, locţiitori unor şefi de secţie de la CC al PCM.

Discuţia nu a fost foarte lungă, dovadă că lucrurile fuseseră tranşate din timp. A început Bodiul, care s-a năpustit asupra lui Cernobrisov, întrebându-l cum a putut permite să fie publicat volumul lui Petru Cărare. Cernobrisov a replicat că nu-şi declină responsabilitatea, dar că nu citise cartea, deşi manuscrisul fusese depus cu mult timp înainte.

Bodiul a fost puţin surprins, dar apoi a insistat asupra faptului că cineva trebuie să fie totuşi vinovat. L-a ajutat Albu, care l-a numit drept responsabil de publicarea volumului lui Petru Cărare pe un anume Luca, locţiitor al redactorului-şef al Editurii „Cartea Moldovenească“ şi care răspundea nemijlocit de publicarea literaturii artistice. Deşi conţinutul cărţii fusese discutat, adaugă Albu, a fost vorba de manifestarea unei miopii politice.

Intervine în continuare Hropotinschi, care apreciază drept nepotrivit faptul că manuscrisul n-a fost văzut de redactorul-şef şi de Comitetul de Stat pentru presă. Asta în condiţiile în care textul fusese restituit în patru rânduri autorului, redactor responsabil de editare fiind o vreme Agnesa Roşca, iar apoi un specialist mai tânăr pe nume Şalbu. În total, au fost scoase 57 de versuri. Greşeala editorilor a fost că ulterior au reapărut în manuscris, a adăugat Lucinschi, demonstrând că ştia bine ce şi cum se întâmplase.

Criticile lui Bodiul

Bodiul a revenit şi a îndreptat critica sa împotriva Comitetului de Stat pentru presă, cerându-i lui Hropotinschi să fie mai atent la ceea ce se publică. Acesta a încercat să-l calmeze pe Bodiul, spunându-i că distribuţia volumului a fost stopată. După cum şi era de aşteptat, primul secretar a criticat şi direcţia cenzurii, adresându-i-se lui I. Stelea şi mărturisindu-i că, în ciuda faptului că partidul a trimis cadre de încredere în instituţiile vizate, s-a ajuns la o asemenea situaţie.

La final, Bodiul propune să-i fie aplicată o mustrăre aspră directorului Editurii „Cartea Moldovenească“, Grigore Cernobrisov, şi demiterea din funcţii a celorlalte persoane care se făceau vinovate de apariţia volumului lui Petru Cărare „Săgeţi“.

O rugăminte specială, cu o tentă ce se voia părintească, a fost formulată în adresa Uniunii Scriitorilor din RSSM. Şi anume: „să fie  urmărită activitatea scriitorilor“, să fie acordat ajutorul necesar editurilor pentru „a-i proteja pe scriitori“. Bodiul exprimă şi o doleanţă - ca scriitorului să i se acorde sprijin, iar de detaliile ce ţin de modalitatea de susţinere să se ocupe Uniunea Scriitorilor.

Decizia biroului CC al PCM despre cartea „Săgeţi“

În decizia conducerii de partid de la Chişinău se menţiona că volumul „Săgeţi“ conţinea o serie de „greşeli ideologice, nocive din punct de vedere politic“. Autorului i se reproşa „lipsa de legătură a tematicii abordate cu problemele actuale de ordin social“ şi mai ales faptul că „în mare parte, versurile reflectă lumea internă îngustă a emoţiilor bolnăvicioase ale autorului care sunt inventate“, dar sunt „prezentate ca şi realitate“ (se face referire, în special, la ciclul „Omul Om!“– „Omul, dacă el este om“).

Se atrage atenţia asupra ciclului de versuri destinat să combată şi să demaşte viciile lumii capitaliste. În loc să abordeze problema din perspectiva luptei de clasă, autorul ar fi uzitat de un „umanism de tip abstract“ şi ar fi „interpretat faptele şi fenomenele sociale în mod echivoc“. Lucru ce ar fi dus la o „abordare deficitară şi schimonosită a luptei de clasă împotriva jugului social şi naţional din capitalism“.

Nu mai puţin alarmant pentru partid era un alt ciclu de poezii care ar fi „servit drept teren pentru interpretarea incorectă a vieţii de zi cu zi şi, mai ales, ar fi contribuit la aţâţarea unor dispoziţii şi stări de spirit naţionaliste“ („Doina de jale a robilor“, „Spovada unui învins din pieile roşii“, „Plebeilor“, „Război vechi“, „Oamenilor de pe planeta Pământ“etc.).

Ploaie de sancţiuni

Vinovaţi de apariţia volumului sunt numiţi Comitetul de Stat al RSSM pentru poligrafie şi a Editura „Cartea Moldovenească“, care nu au tras concluziile necesare din decizia CC al PCUS din 11 martie 1969 despre sporirea vigilenţei în procesul de cenzurare a lucrărilor cu caracter politic şi ideologic nociv. Drept urmare, directorul editurii, Grigore Cernobrisov, a primit mustrare, iar Hropotinschi – avertisment, în legătură cu exigenţa redusă faţă de cadre şi controlul slab asupra calităţii literaturii editate, precum şi tolerarea unor atitudini apolitice şi a nerespectării principiului partinic la educaţia cadrelor.

Pavel Boţu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, precum şi Vera Malev, secretarul organizaţiei de partid a scriitorilor moldoveni, primesc şi ei avertizare în legătură cu nivelul redus de educaţie al scriitorilor, pregătirea marxist-leninistă slabă şi lipsa de reacţie la atitudinile apolitice exprimate de unii membri ai breslei scriitoriceşti. În rezoluţia pregătită de Petru Lucinschi se menţionează, de asemenea, că organizaţiile de partid ale celor trei instituţii implicate – Comitetul de Stat pentru poligrafie, Editura „Cartea Moldovenească“ şi Uniunea Scriitorilor sunt obligate să-i tragă la răspundere pe comuniştii care au admis publicarea volumului „Săgeţi“ de Petru Cărare.

Expulzat din Uniunea Scriitorilor din RSSM

La adunarea de partid de la Uniunea Scriitorilor, care a avut loc puţin după şedinţa Biroului CC al PCM din 28 martie 1972, Petru Cărare a pierdut calitatea de membru al breslei scriitorilor. Acest lucru a echivalat cu ostracizarea poetului şi avea drept scop transmiterea unui semnal către întreaga comunitate scriitoricească despre măsurile care vor fi luate în caz de repetare a unor asemenea atitudini sfidătoare la adresa monopolului ideologic comunist.

Vigilenţa cenzurii

Până în 1990, Petru Cărare a publicat 11 volume de poezii, comedii, parodii şi epigrame, de fiecare dată cenzura fiind foarte vigilentă în a nu admite nicio deviere de ordin ideologic. În ceea ce priveşte volumul „Săgeţi“, acesta a fost retras şi dat la „topit“ în 1972 şi a văzut lumina tiparului abia în 1990.

Solicitat de „Adevărul“, scriitorul Vladimir Beşleagă, care îl cunoaşte de o viaţă pe Petru Cărare, ne-a spus că gestul acestuia din 1972 a însemnat că „unii scriitori nu au acceptat comandamentele ideologice ale regimului totalitar“ şi că „aşa cum Filimon Bodiul s-a luptat cu arma în mână pentru convingerile sale, Petru Cărare s-a luptat cu arma cuvântului, prin satiră“. Vladimir Beşleagă consideră, de asemenea, că prin volumul „Săgeţi“ Petru Cărare se înscrie în lista puţinelor cazuri de disidenţă literară din fosta RSSM.

Rezistenţă prin cultură

Cazul lui Petru Cărare face parte din categoria rezistenţei prin cultură, fenomen al literaturii române din stânga Prutului la care au participat în varii ipostaze şi perioade o întreagă pleiadă de scriitori şi poeţi: Alexei Marinat, Ion Druţă, Vasile Vasilache, Ion Vatamanu, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Mihail Ion Cibotaru, Vladimir Beşleagă ş.a.

Critica dură şi echivocă făcută de Petru Cărare la adresa politicii de deznaţionalizare a românilor basarabeni, demascarea complexului de frate mai mare manifestat de ruşi faţă de moldoveni, îndemnul de a nu accepta această stare de fapt şi chiar apelul la revoltă pentru a schimba o situaţie inacceptabilă pentru o comunitate naţională ce se respectă şi vrea să fie respectată, toate împreună reprezintă un caz ieşit din comun în întreaga literatură română din fosta RSSM.

„Noi avem un hoţ în casă, noi cu hoţul stăm la masă“

Câteva poezii din volumul „Săgeţi“, considerate de CC al PCM extrem de periculoase din punct de vedere ideologic, au fost traduse în rusă în 1972, pentru a fi înţelese de toţi membrii CC, care în majoritatea lor nu cunoşteau limba română.

Oaspete nepoftit

Noi avem un hoţ în casă
Noi cu hoţul stăm la masă, -
Ne-a ieşit mai ieri în cale
Cu idei şi cu pistoale
Şi-acum să ne ia se-ndură
Şi bucata de la gură
Şi-ncă altă noutate:
Eşti dator să-i spui şi frate.
Dar să-i dai, în loc de pită –
Un calup de dinamită!
Scurgă-se pe râu la vale,
În al gloanţelor rafale,
În al gloanţelor rafale,
Cu idei şi cu pistoale…

Înstrăinare

În stânga vecini,
În dreapta vecini,
Deasupra vecini,
Dedesubt vecini
Şi toţi sunt străini,
Străini veniţi de departe.
Străini în faţă,
Străini din spate.
Şi numai fraţii departe,
Şi numai surorile-n lume,
Şi mama în casă pustie,
Şi tata sub crucea din deal…

De-ale circului

Leule, avem fârtate,
Cam aceeaşi libertate,
Libertate fără puşcă:
Liber eşti să stai în cuşcă.
Libertate, cum am zis:
Tu închis şi eu închis;
Însă, frate, ce-aş uita:
Cuşca mea e-n cuşca ta.

Spovedania unui învins dintre pieile roşii

O, zeul meu, când m-ai făcut,
Ce aluat ai pus în mine,
Doar la străini de-mi
caut scut,
Supus fiind să mă simt bine?
De ce nu lupt ca să devin
Cu veneticii de-o putere?
De ce mi-i frate un străin?
Au nu e semn că neamul piere?
Stăpânul nou să-l gudur blând,-
Acesta mi-i pe lume rostul?
O, Doamne, ce-ai gândit tu când
Ai zămislit şi neamul nostru?

Problema glontelui din spate

Ştiu că de pe baricade
Să cobor nu mi se cade,
Dar când văd că pe un frate
L-a ajuns un glonţ în spate,
Întorc arma înapoi:
- Cine-a tras din noi în noi?

Doina de jale a sclavilor

Ura noastră-i ură mare,
Dar răzleaţă, pic cu pic,
Când o pui la încercare,
Nu e bună la nimic.
Jugu-i greu, durerea muşcă,
Strigi – stăpânii nu te-aud.
Ura noastră-i praf de puşcă,
Dar un praf de lacrimi ud.
Ar fi stat demult sub cruce
Toţi duşmanii la un loc,-
Praful – cine să-l usuce?
Praful – cine-i să-i dea foc? …

Plebeilor

Mai marii voştri fac ce vor,
Iar voi, işti mici, o plebe sclavă,
Oricât de neagră fapta lor,
O ridicaţi orbeşte-n slavă.
Când voi trăiţi mereu plecaţi,
Oftarea voastră e deşartă.
Cât fruntea n-o s-o ridicaţi,
Nu meritaţi o altă soartă.

Scurtează-mi, Doamne, viaţa

Scurtează-mi, doamne, viaţa
De zilele trăite-n ruşine
Şi de-am cerut ieri milă,
Stând în genunchi,
Să nu-mi dai azi pâine,
Când stau în picioare.
Scurtează-mi, doamne, viaţa.
De zilele trăite cu capul plecat.
 

citeste totul despre: