Fostul Cabinet de Miniştri a avut în componenţa sa şi oameni integri, şi buni profesionişti, deşi susţinerea de care beneficiau era doar una declarativă. Anume lipsa unei majorităţi parlamentare stabile, dar mai ales sfidarea flagrantă a votului exprimat de cetăţeni la 30 noiembrie 2014, au obstrucţionat activitatea executivului, fiind clar de la început că Guvernul Gaburici nu va rezista prea mult. Fireasca tevatură creată cu privire la diploma falsă a prim-ministrului şi intentarea unui dosarul penal pe acest caz nu reprezintă decât un pretext pentru cooptarea făţişă a comuniştilor la guvernare. Iar primul pas era demiterea sau demisionarea guvernului.

Dar până îşi vor reîmpărţi turta puterii, Vlazii aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor locale pentru a vedea cum şi în ce măsură se pot şantaja reciproc. Nici unul nu speră la un scor electoral favorabil sau la o revenire spectaculoasă. PLDM, PDM şi PCRM luptă nu pentru cine va obţine cât mai multe primării sau locuri în consiliile locale şi raionale, ci pentru supravieţuirea lor politică. Bineînţeles, cei mai mari perdanţi vor fi liberal-democraţii, dar asta nu trebuie nicidecum să ne bucure, întrucât nu se întrevede la orizont vreo formaţiune capabilă să-i atragă pe toţi eurofilii dezamăgiţi. Liberalii încearcă să se transforme dintr-un partid de nişă în unul de mase, dar Ghimpu rămâne a fi antipatic multor concetăţeni, iar proiectul popularilor moldoveni suferă de populism, ca să nu mai reamintesc disocierea tardivă a lui Leancă de PLDM, semnarea de către acesta a unor decizii inepte şi împovărătoare, precum şi atragerea reformatorilor sau a altor pitici politici.

Unicul şi adevăratul câştigător al scrutinului din 14 iunie, dar şi al situaţiei catastrofale în care se află Republica Moldova este Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a reuşit, prin interpuşii şi acoliţii săi, să absoarbă o bună parte din revolta latentă a moldovenilor şi să o transforme în opţiune de vot. Prin campania lor agresivă, mârşavă, dar eficientă, socialiştii şi „usatiştii” preiau bucată cu bucată din acest stat, deja amanetat Moscovei, câştigând în teritoriu ceea ce „pro-europenii” nici măcar nu pot menţine la Chişinău.

Prea multe porcării s-au făcut şi prea puţine greşeli s-au recunoscut. Prea uşor şi-au asumat unii guvernarea şi prea dificil problemele oamenilor îşi găsesc rezolvarea. Prea multe semnale din exterior s-au neglijat şi prea puţine prevederi ale Acordului de Asociere s-au implementat.

Expresia antologică „schimbarea Guvernului, bucuria nebunilor” se potriveşte contextului geopolitic nefavorabil în care ne-am pomenit. Anticiparea unor inevitabile situaţii de criză nu-mi conferă satisfacţie. Aş fi preferat să n-am dreptate că Leancă nu va mai fi prim-ministru sau că nu o să se afle adevărul despre furtul de la BEM. Dar eu nu-i pot sancţiona pe guvernanţi decât prin vot. De aceea sper că atât demisia lui Gaburici, cât şi rezultatele dezastruoase ce se prefigurează la alegerile locale îi vor responsabiliza pe decidenţii de astăzi.

Ne aşteaptă vremuri grele: Republica Moldova riscă să intre în incapacitate de plată, iar sistemul bancar scârţâie din toate încheieturile (3 bănci sunt sub administraţia specială şi alte 3 sub supravegherea Băncii Naţionale). Europenii refuză să mai gireze o clasă politică coruptă şi impotentă, în timp ce Moscova începe să jubileze. Dacă nu pică şi guvernarea aceasta nefirească, atunci demisia Guvernului a fost în zadar.