De ce nu o să se afle adevărul despre furtul de la BEM?
0Răspunsul cel mai simplu ar fi: pentru că nu se vrea. Dar ca nişte oameni care se respectă, un asemenea deznodământ nu ne aranjează. Chiar contează cine sunt cei care nu doresc elucidarea cazului şi de ce aceştia nu doar ne sfidează, dar se mai şi erijează în postura de salvatori ai neamului.
Sistemul politic moldovenesc e o imitaţie nereuşită a celui occidental. Cu o Constituţie copiată de la francezi (prin filiera română), dar şi ajustată pe ici, pe colo de către agrarieni, şi cu un parlamentarism în aparenţă inspirat de la englezi, însă neasimilat pe deplin, trăim un permanent chin, ba chiar un supliciu din cauza marelui nostru viciu: nepotismul. Din păcate, ne pretăm a fi mai degrabă balcanici decât europeni.
Menţionându-i pe britanici, trebuie spus că anume aceştia au introdus mecanismul comisiilor parlamentare speciale, încă începând cu secolul al XVIII-lea, atunci când Anglia a pierdut cele 13 colonii de pe continentul nord-american. Constituirea primului organ intra-instituţional al legislativului londonez a avut menirea să atenueze şocul şi revolta societăţii engleze, să investigheze cauzele declanşării şi ale înfrângerii în războiul cu coloniştii, dar mai ales – să propună soluţii pentru evitarea unor alte asemenea pierderi teritoriale, umane şi morale.
Comisia creată ad-hoc de monstruoasa coaliţie de la Chişinău este o batjocură la adresa democraţiei, o mimare a intenţiilor de aflare a adevărului. Băieţii şmecheri şi-au şters demult urmele, acum trebuie doar să dea drumul la aburi, să ne înceţoşeze cugetul şi să ne diminueze vigilenţa. Până se va pune la cale următoarea schemă de delapidare şi vom rămâne iarăşi cu ochii în soare.
Paradoxal este că o societate întreagă îşi cunoaşte „eroii”. Se ştie cine e contrabandistul nr. 1, cine e păpuşarul, dar se tolerează toate mârşăviile pe care aceştia le fac. Tocmai fiindcă nu există leac pentru apatia moldovenească; nu ne putem mobiliza decât pentru a fura sau a muşamaliza furturile altora. Ne deplângem soarta, dar suntem noi înşine demni de milă. Avem dezvoltat simţul subordinii, nu şi al ordinii (a se vedea cazul fostului prim-ministru, care pe perioada mandatului a fost extrem de docil faţă de liderul său de partid).
Îmi puteţi reproşa că nu e nimic de făcut, că banii deja s-au furat, că trenul a plecat ş.a.m.d. Dar în circuitul financiar milioanele sustrase reapar sub formă de investiţii şi astfel pot fi depistaţi beneficiarii transferurilor inter-bancare. Veaceslav Ioniţă, fostul preşedinte al Comisiei Economie, Buget şi Finanţe din legislatura precedentă, a descris atât în cadrul unei emisiuni, cât şi prin intermediul blogului său o nouă schemă, de această dată una de spălare a banilor luaţi cu japca de la Banca de Economii.
În fond, făptaşii nu întrevăd la orizont niciun pericol real de a fi deconspiraţi. Toate instituţiile statului care ar putea şi ar trebui să investigheze acest furt de proporţii sunt cel puţin amorfe, dacă nu chiar sub controlul lor. „Câinilor de pază” ai societăţii li se aruncă ocazional câte un „os propagandistic” şi sunt invitaţi la câte un „bal cu mascaţi”; europenilor li se recomandă să fie mai rezervaţi şi să nu se amestece în „treburile interne”, iar oamenilor de rând li se spune să aibă răbdare, poate-poate va fi găsit ţapul ispăşitor numai bun de pus la răcoare, pe vreo 2 ani cu suspendare, ca în dosarul „Pădurea Domnească”.
În încheiere, propun să ne resemnăm aidoma ciobanului moldovean din balada Mioriţa. Să ne căutăm de grijile cotidiene, să nu ne umflăm în pene, căci de unde putem şti cu certitudine că banii de la BEM chiar au dispărut? Poate ni s-a părut. Iar dacă chiar s-a sustras câte ceva, oare nu pe ei i-am ales ca să ne poată guverna? Mai lăsaţi-mă cu „adevărul despre furtul de la BEM”, aşa şi nu am aflat cine a denaturat protestele din aprilie 2009 şi parcă nimeni nu a murit din cauza asta...
P.S. Mi-am recitit textul şi am constat că mă puteam opri la prima propoziţie.