VIDEO Un medic de la Urgenţă arată echipamentele de protecţie care i-au fost date. Ce mesaj a transmis autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un tânăr care activează în cadrul Asistenţei Medicale de Urgenţă din R. Moldova a decis să le arate cetăţenilor cum, de fapt, sunt echipaţi medicii de pe ambulanţă. Mesajul medicului, publicat pe Facebook, dar şters la scurt timp, a fost transmis în contextul afirmaţiilor făcute de ministra Viorica Dumbrăveanu, precum că medicii se infectează de COVID-19 nu din lipsa de echipament, dar pentru că acesta nu este folosit corespunzător.

Medicul a prezentat într-un material video care sunt echipamentele de protecţie pe care le are în ambulanţa în care îşi face zilnic meseria. 

„Doamnă ministru, înainte să afirmaţi că noi suntem singuri responsabili de faptul că ne infectăm, convingeţi-vă că asiguraţi cadrele medicale cu un echipament decent pentru a lupta cu acest virus”, a declarat medicul.

Amintim că după ministra Viorica Dumbrăveanu a declarat că personalul din sistemul de asisteţă medicală prespitalicească a fost asigurat cu echipamente de protecţie. Însă, ar exista breşe în utilizarea echipamentelor, inclusiv la îmbrăcarea şi scoaterea acestuia, motiv pentru care unii medici se infectează. 

De precizat că, până în acest moment, 390 de lucrători medicali din R. Moldova s-au infectat cu COVID-19, din totalul de 1.438 de cetăţeni contaminaţi cu noul coronavirus.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite