Analiză realizată de Radu Cupcea*

În cele ce urmează ne vom apleca asupra manualelor de geografie din clasa a IX-a.

„«Tocmai din centrul Asiei, de la culmile înzăpezite ale Caucazului, până la ţărmurile reci ale Oceanului Îngheţat de Nord se întinde patria noastră»... Asta află dintr-un manual de geografie un elev de clasa a opta de pe malul stâng al Nistrului. Din astfel de manuale nu va afla nimic despre Republica Moldova, cartea fiind gândită pentru elevii din Federaţia Rusă. Iar dacă va fi curios să afle despre malul drept, acesta va fi prezentat ca aparţinând unui stat străin.“

Am selectat acest comentariu din Ziarul de Gardă de la Chişinău pentru că descrie, în numai patru propoziţii, cât de mult diferă sistemul educaţional al Republicii Moldova de cel din republica separatistă nistreană. Şi cum un singur fragment nu era totuşi suficient pentru a ne convinge de existenţa diferenţelor care contribuie la crearea unei identităţi culturale antagonice a tinerilor din Republica Moldova (controlată de Chişinău) şi Transnistria, vom analiza conţinutul manualelor de geografie a celor două entităţi.

Ce sunt învăţaţi elevii din dreapta Nistrului?

În manualele de geografie din clasa a IX-a, cele două teritorii situate pe malurile Nistrului, care au pretenţia - doar cei din Republica Moldova - că formează un stat unitar, există o dispută de legitimitate. Din perspectiva autorilor din Transnistria în dreapta şi în stânga râului Nistru există două entităţi statale aproape distincte.

Din punctul de vedere al autorilor de la Chişinău, Republica Moldova reprezintă „teritoriul organizat pe două niveluri administrative: primul nivel (inferior) îl constituie satele, comunele şi oraşele, iar al doilea nivel (superior) – raioanele, municipiile, Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia şi Unităţile Administrativ-Teritoriale (UAT) din stânga Nistrului. Practic, elevilor din Republica Moldova nu li se spune nimic despre faptul că această regiune nu este controlată de autorităţile statului de mai bine de 29 de ani. Dimpotrivă, copiilor li se creează impresia că problema separatismului nu există, iar dincolo de Nistru tinerii simt, cred, învaţă şi vorbesc la fel ca ei. La tema numărul 29, intitulată „Regiunea din Stînga Nistrului“, autorii scriu că „regiunea din Stînga Nistrului cuprinde teritoriul ţării situat la est de fluviul Nistru şi este cea mai mică regiune din ţară după suprafaţă şi după numărul de locuitori“. Asta înseamnă o ignorare reprobabilă a disputei teritoriale. O scăpare întâlnită frecvent şi la clasa politică de la Chişinău. Autorităţile şi autorii dau impresia că ignorând problema este mult mai simplu pentru toţi. Din punctul nostru de vedere acest tip de atitudine nu duce spre piste favorabile pentru viitor şi pentru generaţiile care se formează studiind manualul.


Captură din manualul de geografie din R. Moldova

Ce sunt învăţaţi elevii din stânga Nistrului?

De partea cealaltă, autorii insistă pe independenţa regiunii, pe faptul că Republica Moldova este doar un stat vecin ca oricare altul, iar faţă de acesta, aşa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană“ nu are decât datoria de a fi un bun vecin.


Captură din manualul de geografie din R. Moldova

În manualul de Geografie politică, economică şi socială pentru clasa a IX-a din regiunea separatistă elevii învaţă că „deşi nu are parte de o recunoaştere internaţională deplină, Republica Moldovenească Nistreană, proclamată la 2 septembrie 1990, posedă toate elementele statalităţii: constituţie, preşedinte ales prin vot, autoritate legislativă (Consiliul Suprem), autoritate executivă (Guvernul), autorităţi judecătoreşti superioare (Curte Constituţională, Supremă şi de Arbitraj), drapel, stemă, imn, propriile organe de apărare şi ordine publică, propria unitate monetară“.

Autorii întăresc, în diferite contexte, faptul că Republica Moldova şi aşa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană“ sunt două state distincte, suverane şi independente. Ei enumeră, de exemplu, la categoria statelor cu deficit de masă lemnoasă următoarele: „Moldova, PMR (din rusă: Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika), Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan“.


Captură din manualul de geografie din regiunea transnistreană

Pe tot cuprinsul manualului nu există absolut niciun indiciu cu privire la o eventuală re-unificare sau la faptul că Republica Moldova ar fi statul, iar regiunea din stânga Nistrului o unitate administrativ-teritorială a acestuia. Republica Moldova este amintită de numai 18 ori în tot manualul, fiind menţionată simplu, dar incorect, „Moldova“. De fiecare dată este prezentată separat de ceea ce reprezintă „Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika“, prescurtat (PMR), denumirea în rusă a republicii nerecunoscute. Cea din urmă este menţionată de 49 de ori, sub titulaturi de tipul „patria noastră“, „republica noastră“, „republica prezidenţială“. Aceste menţiuni sunt menite să cultive în rândul tinerilor responsabilităţi civice şi apartenenţa la o comunitate umană specifică, a cărui termen este cel de „transnistreni“. Aproape cât Republica Moldova este menţionată şi România. Statul român este redat în contexte de tipul „fost stat socialist“, „stat ortodox“, „membru UE“, „producător de vin“ sau „producător de petrol“.

Un loc aparte, cum era de aşteptat, îl ocupă Federaţia Rusă. Acest stat le este prezentat elevilor ca fiind ţara lor mai mare. Uneori, autorii lasă să se suprapună peste termenul de ţară atât Federaţia Rusă, cât şi aşa-zisa „republică moldovenească nistreană“. Cuvântul Rusia este menţionat de 244 de ori în text, sub împrejurări de tipul „putere suverană“, „cea mai mare ţară din lume“, „putere economică“, „fostă componentă a Uniunii Sovietice“ şi multe alte etichete de măreţie şi putere.


Captură din manualul de geografie din regiunea transnistreană

„Noi suntem transnistreni!“

În aceste condiţii, nu cred că ar trebui să fie o mirare sau o supărare pentru nimeni când 37,3 % când aproape 40% din locuitorii regiunii separatiste se declară „transnistreni“ şi doar 14% „moldoveni“, conform datelor raportului de cercetare „Percepţii, Atitudini şi Valori ale populaţiei din stânga Nistrului“ realizat de către Fundaţia Universitară a Mării Negre. 

Rezolvarea diferendului transnistrean este mult mai complexă decât încearcă să ne sugereze majoritatea guvernanţilor care s-au perindat la putere în Republica Moldova. Dacă citeşti cele patru manuale constaţi din primele pagini că ele cultivă două lumi paralele pentru două societăţi paralele. Factorul politic nu este străin de acest fapt, dar preferă să rămână într-o înţelegere tacită care ignoră realităţile sociale. Din această perspectivă este firesc ca cetăţenii din Republica Moldova să fie lipsiţi de orice speranţă cu privire la progresele reunificării celor două maluri. Ei înţeleg cel mai bine că este imposibilă aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova cu această regiune separatistă, cu un eventual statut special, în componenţa sa.

Aici survine „scăparea“ intenţionată a politicienilor care au guvernat până în prezent la Chişinău. Ei au preferat să mintă proprii cetăţeni că Republica Moldova se poate dezvolta prin politici externe duplicitare în detrimentul unei poziţii hotărâte de a se reforma şi a adera la UE printr-o colaborare strânsă cu România.

Chişinăul a „legalizat“, de fapt, manualele transnistrene

În realitate, cum demonstrează un studiu foarte interesant elaborat anul trecut de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul“, autorităţile de la Chişinău nu sunt în stare să implementeze nici deciziile protocolare din domeniul educaţiei semnate în 2017 cu Tiraspolul pentru şcolile cu predare în limba română în integralitatea lor.

În timp ce autorităţile de la Tiraspol aplică apostila Chişinăului pe actele de studii emise de instituţiile de învăţământ din regiune şi se bucură de recunoaşterea lor cu tot cu manuale şi tot ce este scris în ele.

Prin legalizarea recentă a diplomelor universitare ale sistemului de învăţământ de pe malul stâng al Nistrului (mecanismul Berlin plus), R. Moldova a „recunoscut“ şi „legalizat“, practic, şi manualele care circulă în regiunea transnistreană.

*Radu Cupcea este doctorand al Universităţii din Bucureşti şi cercetător la ISPRI – Academia Română.