FOTO Cine ar sta în spatele contrabandei cu 1,5 milioane de euro, capturaţi în vama Leuşeni. Acesta a fost urmărit de justiţia română, însă achitat de cea din Moldova

FOTO Cine ar sta în spatele contrabandei cu 1,5 milioane de euro, capturaţi în vama Leuşeni. Acesta a fost urmărit de justiţia română, însă achitat de cea din Moldova

FOTO customs.gov.md

Vameşii moldoveni au reuşit o captură record în vama Leuşeni sâmbătă, 18 aprilie, după ce au depistat circa 1,5 milioane de euro, în bancnote a câte 20 şi 50 de euro, camuflate în pungi de plastic ce erau ascunse în cabina unui TIR, care se îndrepta spre Republica Moldova din România.

Serviciul Vamal din R. Moldova a confirmat acţiunea vameşilor abia seara târziu, după ce toată presa a relatat despre acest subiect în urma unor imagini video apărute pe aplicaţia Telegram. 

„Cazul este investigat în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Vom reveni cu informaţii”, se spune într-un comunicat de presă emis de Serviciul Vamal.
 
Serviciul Vamal nu a precizat ce sumă de valută a fost capturată, însă autorul postării de pe Telegram afirma că este vorba despre circa 1.5 milioane de euro. În plus, în imaginile video, unul dintre vameşi, la un moment dat declară că în pungile de plastic, unde erau ascunşi banii, sunt „milioane de euro”. 
 
La scurt timp de la apariţia ştirii privind captura record de valută, unul dintre consilierii preşedintelui ţării, Ernest Vardanean, a scris pe Telegram că banii erau destinaţi unor partide de opoziţie, ca acestea să lupte împotriva lui Igor Dodon. Ernest Vardanean a sugerat că o parte din bani urmau să ajungă şi la primarul de Bălţi, Renato Usatîi. Edilul nu a rămas indiferent faţă de aceste acuzaţii şi a făcut un Live pe pagina sa de Facebook. Acesta a respins acuzaţiile şi a declarat că a reuşit să afle mai multe detalii despre contrabanda cu valută, iar sursele sale pe care le-a contactat i-au comunicat cine este şoferul TIR-ului şi din ce grupare infracţională face parte. Usatîi nu a dezvăluit numele persoanei care stă în spatele contrabandei cu valută, dar a precizat că numele începe cu litera „V” şi că acesta este originar din comuna Băcioi, municipiul Chişinău.
 
Astfel, Renato Usatîi sugerează că ar fi vorba despre Vladimir Mardar, zis Vova. 
 
Cine este Vladimir Mardar, presupusul autor al contrabandei cu 1,5 milioane de euro
 
Potrivit Ziarului de Gardă, în perioada 2009-2014, Vladimir Mardar, în vârstă de 44 de ani, a fost judecat pentru contrabandă cu ţigări, fiind învinuit de procurorii din R. Moldova că „intenţionând să obţină un profit în rezultatul trecerii bunurilor prin contrabandă peste frontiera vamală a R. Moldova, a organizat şi transportat peste frontiera vamală a R. Moldova cu România ţigări, prin ascunderea acestora în locuri special adaptate, cât şi folosind fraudulos documentele vamale, declarându-le neautentic în documentele respective”.
   

Conform datelor acumulate de procurori şi care se regăsesc într-o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie, Mardar a fost prins în timp ce ar fi livrat ţigări în două rânduri pe parcursul anului 2008 în valoare de 4,5 milioane de lei.

Vladimir Mardar a fost însă declarat nevinovat de către judecătorii din R. Moldova, în februarie 2014, care au ajuns la concluzia că acuzarea a motivat învinuirea sa „doar pe nişte presupuneri, care nu s-au confirmat prin nicio probă obiectivă sau subiectivă, utilă, veridică şi care ar corobora cu alte probe”, scrie ZdG.

Urmărit de justiţia română

Pe 18 iulie 2008, Vladmir Mardar, originar din R. Moldova, dar care deţine şi cetăţenia română, alături de Ghiţă Berbece, şeful Biroului Vamal Albiţa, şi trei interlopi, unul din R. Moldova, Vasile Rodideal, şi alţi doi din Iaşi, Bogdan Ionuţ Radu şi Nicu Cercel au fost reţinuţi de procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, cei cinci ar fi introdus ilegal în România peste 1 milion de pachete de ţigări, numai în anul 2008. 

Potrivit procurorilor, şeful Vămii Albiţa ar fi sprijinit gruparea infracţională, asigurându-se că TIR-urile cu ţigări trec fără a fi controlate riguros. Gruparea ar fi fost coordonată în România de Vasile Rodideal, iar în Republica Moldova de Vladimir Mardar din Băcioi, zis „Vova" şi "Tătăroi", care se ocupa şi de cumpărarea ţigărilor, care de asemenea este dat ]n urmărire de autorităţile române.

În iunie 2011, Vladimir Mardar a fost anunţat în căutare de oamenii legii din România pentru evaziune fiscală şi iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat. Vladimir Mardar era suspectat că împreună cu Vasile Rodideal ar fi pus bazele unei reţele de trafic cu ţigări. Potrivit procurorilor, primul ar fi achiziţionat ţigări din Republica Moldova şi facilita trecerea transporturilor prin vama moldoveneasă. Marfa ar fi fost trimisă cu TIR-urile în România. Capul reţelei din România ar fi fost Vasile Rodideal. Acesta împreună cu alte trei persone s-ar fi ocupat de trecerea ţigărilor prin Vama Albiţa şi ulterior comercializarea lor. Dosarul penal deschis pe numele lui Vladimir Mardar în România a fost transmis organelor de drept din Republica Moldova. Instanţa moldovenească însă l-a achitat pe Mardar.

Vladimir Mardar FOTO din anul 2011 Sursa Poliţia Română

Vladimir Mardar anunţat în căutare de Poliţia Română. FOTO anul 2014

Legăturile lui Vladimir Mardar cu ex-deputatul Constantin Ţuţu, vizat în două dosare penale şi acuzat că ar fi condus o schemă de contrabandă cu ţigări cât PDM era la guvernare

ZdG scrie că, în iulie 2017, Vladimir Mardar i-a vândut lui Constantin Ţuţu, pe atunci deputat din partea PDM, condus la acea vreme de oligarhul Vlad Plahotniuc, un teren în Chişinău pe care Ţuţu urma să-şi construiască o casă, pe strada Grenoble. Atât Ţuţu, cât şi Mardar sunt originari din aceeaşi localitate - comuna Băcioi.

Constantin Ţuţu, persoană din anturajul lui Vlad Plahotniuc, sportiv de performanţă, a fost anunţat în căutare internaţională pentru îmbogăţire ilicită şi trafic de influenţă, la scurt timp după ce democraţii lui Plahotniuc au pierdut alegerile din februarie 2019. Ţuţu a fost reţinut pe 27 martie curent, la punctul vamal Leuşeni. Potrivit procurorilor, acesta s-a predat benevol după ce s-a eschivat în România mai multă vreme, având şi cetăţenia română.

„Ţuţu a început să implore să fie adus în ţară, pentru că în România s-au început unele conflicte criminale foarte serioase între contrabandiştii de ţigări. Ţuţu şi acolo se ascundea (România) şi vroia să revină acasă”, a spunea acelaşi Renato Usatîi într-un Live pe Facebook.

Constantin Ţuţu este vizat în două dosare penale deschise pe faptul îmbogăţirii ilicite, în perioada 2014-2018, şi trafic de influenţă.

Procurorii susţin că fostul deputat deţine bunuri care depăşesc substanţial veniturile declarate de acesta în perioada menţionată, inclusiv automobile şi imobile de lux.
 

De precizat că o instanţă de la Moscova a decis, pe 5 august 2019, emiterea unui mandat de arestare pe numele fostului preşedinte al PDM, Vlad Plahotniuc. Acesta este acuzat de organizarea unei grupări criminale şi trafic de droguri în proporţii deosebit de mari. De asemenea, procurorii au constatat că schema de trafic de droguri a lui Vlad Plahotniuc era condusă de persoana de încredere a acestuia, ex-deputatul PDM Constantin Ţuţu.

Fostul director al Autorităţii Aeronautice Civile din Moldova - MoldATSA, Sorin Stati, a făcut mai multe dezvăluiri despre schemele de contrabandă cu alcool, ţigări şi anabolizante organizate de oamenii apropiaţi lui Vlad Plahotniuc, începând cu anul 2009. Printre cei care coordonat nemijlocit schemele de contrabandă se numără şi Constantin Ţuţu. Sorin Stati a mărturisit că Ţuţu gestiona o schemă cu contrabandă de ţigări din Republica Moldova spre România, pe cale terestră.

Ţuţu este vizat şi în alt dosar de rezonanţă. Oleg Pruteanu, alias Borman, împreună cu Constantin Ţuţu şi alte persoane au fost implicaţi în omorul cetăţeanului Veretco, care a avut loc lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului. Cauza acestora, la această etapă, este examinată de către Curtea Supremă de Justiţie. Ministrul de Interne, Pavel Voicu, afirma recent că sunt prove suficiente pentru ca Ţuţu să fie condamnat în acest dosar. Deocamdată, Ţuţu se află în libertate.

 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: