Mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc, emis de o instanţă de la Moscova. Ce acuzaţii i se aduc fostului lider PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O instanţă de la Moscova a decis luni, 5 august, emiterea unui mandat de arestare pe numele fostului preşedinte al PDM, Vlad Plahotniuc. Acesta este acuzat de organizarea unei grupări criminale şi trafic de droguri în proporţii deosebit de mari. De asemenea, procurorii au constatat că schema de trafic de droguri a lui Vlad Plahotniuc era condusă de persoana de încredere a acestuia, ex-deputatul PDM Constantin Ţuţu.

Presa rusă scrie că, potrivit informaţiei intanţei de judecată, Vlad Plahotniuc s-ar afla în SUA. El urmează să fie arestat imediat ce este reţinut pe teritoriul Rusiei sau îndată ce va fi extrădat în Rusia.

În cadrul şedinţei de judecată, în care judecătorii au examinat demersul procurorilor cu privire la eliberarea unui mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc, avocatul politicianului moldovean a afirmat că „în acţiunile lui Vlad Plahotniuc nu există componenta infracţională” şi că dosarul este unul politic.

La rândul lor, procurorii susţin că au probe suficiente ce ar demonstra implicarea lui Plahotniuc în cele menţionate şi că vor depune tot efortul ca acesta să fie extrădat în Federaţia Rusă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite