ARHIVELE COMUNISMULUI Cum a fost interzisă formaţia Noroc de către autorităţile sovietice în 1970 pentru „subversiune ideologică“

ARHIVELE COMUNISMULUI Cum a fost interzisă formaţia Noroc de către autorităţile sovietice în 1970 pentru „subversiune ideologică“

1997: În picioare, de la stânga la dreapta: Alexandru Cazacu, Mihai Dolgan, Valentin Goga; aşezaţi: Ion Suruceanu, Lidia Botezatu, Ştefan Petrache, Dumitru Cuţel

Printre victimele cenzurii comuniste din anii '60-'70 ai secolului trecut, în RSSM, s-a numărat şi ansamblul Noroc, care ieşea din tiparele sovietice rigide prin nonconformismul şi modernismul său şi care nu avea cum să fie pe placul nomenclaturiştilor. Deşi desfiinţată oficial, trupa şi-a continuat existenţa, cu altă denumire.

Ştiri pe aceeaşi temă

În dorinţa sa de a controla societatea, PCUS folosea toate mijloacele posibile. De la propagandă şi represiune politică, la cenzură. Aceasta din urmă nu se referea doar la literatură, filme, spectacole, dar şi la repertoriul muzical. Erau interzise la un moment dat genuri de muzică precum jazz, rock etc. Printre ansamblurile interzise în RSSM a fost şi formaţia Noroc, primul ansamblu vocal-instrumental moldovenesc ce a devenit faimos în întreaga Uniune Sovietică şi mult peste hotarele ei. Pe cine deranja repertoriul acestuia şi de ce?

Crearea trupei

Ansamblul vocal-instrumental Noroc a fost creat în martie 1967 la Chişinău. Componenţa formaţiei s-a schimbat de numeroase ori pe parcursul anilor. Dar liderul său incontestabil şi sufletul formaţiei a fost Mihai Dolgan. Ansamblul şi-a început cariera sub auspiciile Filarmonicii de Stat din RSS Moldovenească, denumirea fiind sugerată de însuşi directorul acestei instituţii, Fedco. Au sprijinit ansamblul în primii ani de existenţă şi alţi funcţionari de la Filarmonică, precum Ceaikovski, E. Krimerman.

Primele concerte au avut loc la Călăraşi şi Tighina. Mihai Dolgan avea să-şi aducă aminte de acele timpuri mulţi ani mai târziu, spunând că „viaţa noastră din acea perioadă era un nesfârşit turneu, cu toate dezavantajele pe care le comportă aceasta… A fi membru al formaţiei nu însemna să fii artist de geniu sau personalitate remarcabilă, însemna să adopţi un anumit stil de viaţă şi de relaţii – stilul Noroc, dacă vreţi…

Nu era suficient să fii doar interpret profesionist, trebuia să fii la modă, stilat, să recepţionezi ce este mai modern. Trebuia mereu să te salţi în vârful degetelor, să aspiri la înălţimi, să fii cel mai bun, sclipitor, să nu fii banal, nerod, leneş, plicticos“.

Primele melodii

„Dor, dorule“ şi „Mama“ sunt primele melodii ale formaţiei Noroc, pe versurile lui Andrei Strâmbeanu şi muzica lui Mihai Dolgan, fiind interpretate de Victor Legaci, iar ulterior - de Ion Suruceanu. La un an de la întemeiere, Noroc reuşeşte deja să imprime primul său disc la casa de înregistrări „Melodia“ de la Moscova, cea mai titrată şi unica, de fapt, companie din domeniu din Uniunea Sovietică.

Cel mai mare succes l-au avut patru melodii, dintre care trei în limba română: „Dor, dorule“, „Cântă un artist“ şi „De ce plâng chitarele?“. Discul s-a vândut în 2,5 milioane de exemplare, iar „De ce plâng chitarele?“ a devenit hit mondial înainte de a fi consacrat în versiune remake de către trupa O-zone trei decenii şi ceva mai târziu. A fost tradus în mai multe limbi, iar timp de cinci ani a fost în topul preferinţelor melomanilor din URSS şi din Europa, mai ales din Marea Britanie.

Noroc a fost o revelaţie pentru publicul larg, dar şi pentru criticii de muzică deopotrivă. Fiind cunoscută şi recunoscută în timp record în URSS, în 1970 trupa este invitată la prestigiosul Festival Internaţional „Bratislavskaia Lyra“. Impresionează şi melomanii de peste hotarele URSS, melodia „De ce, de ce“ învrednicindu-se de premiul special „Simpatiile publicului“.

Pentru unii ascultători care făceau asocierea între Noroc şi „no rock“ (nu rockului) a fost o adevărată revelaţie să constate că era vorba tocmai de rock, în cea mai bună tradiţie, în plus şi cu elemente exotice, dată fiind originea, limba şi cultura română a majorităţii membrilor formaţiei.

Desfiinţat la apogeu

Pe lângă melodiile originale pe muzica lui Mihai Dolgan, Noroc interpreta numeroase melodii ale formaţiilor occidentale, ce nu erau bine văzute de ideologii partidului, atât de la Moscova, cât şi de la Chişinău. Formaţia Noroc efectua turnee interminabile prin toată Uniunea Sovietică. Mai ales în Ucraina, dar şi în Rusia, republicile baltice etc.

Faptul că cele mai populare melodii erau cele în limba română era un motiv în plus ca activitatea trupei Noroc să nu placă liderului RSSM Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretar al CC al PCM. Deşi documentele prin care era interzisă formaţia sunt semnate de alte persoane, iniţiativa în acest sens a venit anume de la acesta.

Era perioada când erau persecutate mai multe uniuni de creaţie pentru naţionalism sau lipsă de vigilenţă ideologică. Majoritatea celor vizaţi şi-au găsit refugiu la Moscova (scriitorul Ion Druţă, compozitorul Eugen Doga, regizorul şi actorul Ion Ungureanu, regizorul Emil Loteanu ş.a.).

Ansamblul vocal-instrumental Noroc a fost desfiinţat printr-un ordin din data de 16 septembrie 1970 semnat de ministrul Culturii din RSSM Leonid Culiuc. Acesta menţiona că Noroc este lichidat „pentru încălcărea gravă a politicii privind repertoriul şi a normelor de comportament ale artiştilor în scenă, incompatibile cu obiectivele educaţiei comuniste a tineretului“.

Semnal de la ştabii din Odesa

Printre primele semnale despre (pretinsa) influenţă negativă a repertoriului formaţiei Noroc asupra publicului este cel venit de la comitetul de partid Odesa, sub semnătura prim-secretarului comitetului orăşenesc Odesa al PC din Ucraina, T. Ovcearenko. Într-o scrisoare adresată secţiei cultură a CC al PCM, acesta informa Chişinăul că, în perioada 15-18 iulie 1970, ansamblul vocal-instrumental de estradă Noroc a ţinut o serie de concerte în parcul de odihnă şi cultură „Taras Şevcenko“.

Aşa cum ar fi fost cazul şi în timpul concertelor anterioare ale formaţiei, afirmă Ovcearenko, majoritatea spectatorilor ar fi fost nemulţumiţi de prestanţa artiştilor moldoveni. Critica se referea atât la conţinutul repertoriului, cât şi la comportamentul soliştilor şi membrilor formaţiei pe scenă.

În realitate, aşa cum o spune chiar acelaşi funcţionar de partid ucrainean, nemulţumirea autorităţilor sovietice era legată de faptul că Noroc interpreta o serie de melodii occidentale, mai ales jazz. Publicul era încântat de acest lucru, întrucât muzica respectivă era considerată burgheză şi interzisă în URSS. Cei mai receptivi erau tinerii, ceea ce a stârnit neliniştea partidului comunist. În încheiere, Ovcearenko roagă autorităţile din RSSM să trimită în turnee ansambluri al căror repertoriu este verificat şi care nu poate influenţa negativ din punct de vedere ideologic cetăţenii sovietici, mai ales tineretul, viitorii constructori ai societăţii comuniste.

Petru Lucinschi toarnă gaz pe foc

Deşi formaţia Noroc fusese desfiinţată pe 16 septembrie 1970, artiştii moldoveni continuau să activeze în afara RSSM. Se remarcă în acest sens o scrisoare semnată de Petru Lucinschi, prim-secretar la CC al UTCL din Moldova, adresată CC al PCM, din 11 decembrie acelaşi an. Şeful comsomoliştilor moldoveni raporta că, deşi desfiinţată, formaţia Noroc a fost angajată în toată componenţa de Filarmonica din Tambov (Rusia) şi concerta în diferite regiuni ale URSS (în afară de RSSM), chiar sub denumirea interzisă, adică Noroc.

După această notificare, cei de la Filarmonica din Tambov au disponibilizat artiştii moldoveni, dar aceştia şi-au găsit în scurt timp azil în oraşul ucrainean Cerkask. Aici Mihai Dolgan va crea o trupă în a cărei componenţă vor evolua fraţii Cazacu, Ion Suruceanu, Valentin Goga, precum şi soţii Vladimir şi Elena Presneakov.

Noroc redevine Contemporanul

Deşi Lucinschi a contribuit la interzicerea Noroc-ului nu numai în RSSM, dar şi în alte republicii sovietice, el este şi cel care ajută, peste câţiva ani, la revigorarea formaţiei şi revenirea artiştilor moldoveni la Chişinău. Cu altă denumire însă, cea de Contemporanul, sugerată chiar de Petru Lucinschi.

Abia în 1986, când nici Bodiul, nici Lucinschi nu mai erau în Moldova, Mihai Dolgan şi trupa sa au putut reveni la denumirea legendară, Noroc. Grigore Eremei, pe atunci şef al sindicatelor din RSSM, a ajutat familia Dolgan să obţină un spaţiu locativ relativ decent pentru acele vremuri. În noul context creat de perestroika şi de slăbire a controlului ideologic, în 1988, Mihai Dolgan a obţinut titlul Artist al Poporului din RSSM.

Artiştii care au făcut parte din trupă

În diferite perioade ale existenţei sale, formaţia condusă de Mihai Dolgan a avut în componenţa sa solişti şi instrumentişti de valoare: Valentina Repeţchi; Lidia Botezatu (soţia lui Mihai Dolgan, cu care s-a căsătorit în 1969); Ştefan Petrache; Ion Suruceanu; Iurie Sadovnic; Ion Aldea-Teodorovici; Nina Crulicovschi; surorile Georgeta şi Oxana Ciorici; Gheorghe Ţopa; Ricu Vodă; Anatol Bivol; Valentin Goga; Alexandru şi Anatol Cazacu; Dumitru Cuţel; Tudor Goraş; Costică Dumitriu; Radu Dolgan etc.

În primăvara anului 1989, formaţia Noroc a avut un turneu impresionant în România, concertând în mai multe oraşe, precum Galaţi, Vaslui, Focşani, Brăila, Tulcea, Bacău.

În fruntea renaşterii naţionale

În 1987, formaţia Noroc lansează unul dintre primele şlagăre ce vor contribui la redeşteptarea naţională a românilor basarabeni. Este vorba de cântecul „Basarabia“, pe versurile lui Dumitru Matcovschi şi muzica lui Mihai Dolgan:

La margine de lume, venit din vremi bătrâne,
Un plai cu dulce nume înălţător rămâne.
Aici o vatră sfântă la sânul ei ne strânge
Şi doina când se cântă tot moldoveanul plânge.
Basarabia, Basarabia, frate şi soră, mamă şi tată
Basarabia, Basarabia, scumpă icoană în inimi purtată.
Trecută prin foc şi prin sabie,
Furată, trădată mereu…
Eşti floare de dor, Basarabie!
Eşti lacrima neamului meu!

Din scrisoarea prim-secretarului CC al Uniunii Tineretului Comunist Leninist din Moldova, Petru Lucinschi, către Comitetul Central al Partidului Comunist din Moldova, 11 decembrie 1970:

În ultimul timp, presa republicană a indicat de nenumărate ori că ansamblul vocal-instrumental „Noroc“, în creaţiile sale, se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de normele de comportament ale colectivelor de estradă acceptate în ţara noastră. Ansamblul „Noroc“ a început să ignoreze nu numai publicul, dar şi repertoriul [aprobat], care se modifica substanţial, mai ales atunci când colectivul concerta în afara republicii.

Pe adresa CC al UTCL din Moldova şi a redacţiilor de tineret republicane au parvenit scrisori din diferite oraşe şi raioane ale republicii în care adesea era exprimată nemulţumirea faţă de repertoriul şi comportamentul scenic al unor membri ai colectivului, precum şi faţă de calitatea joasă a interpretării.
CC al UTCL din Moldova în nenumărate rânduri a indicat colectivului ansamblului „Noroc“ asupra necesităţii de a respecta o etică de comportament în timpul concertelor, precum şi asupra calităţii repertoriului, dar membrii acestuia nu au făcut concluziile de rigoare şi tot mai des se îndepărtau de la repertoriul aprobat de către Ministerul Culturii, interpretând mai ales creaţiile beatles-ilor englezi, francezi, italieni şi americani.

Tineretul republicii este nedumerit de faptul cum a reuşit acest colectiv desfiinţat (prin ordinul Ministrului Culturii al RSSM din 16 septembrie 1970, n. a.) să fie angajat la lucru în întreaga sa componenţă la Conservatorul din Tambov sub denumirea de „Noroc“, concertând din numele acestei filarmonici în întreaga ţară (…).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: