S-a stins din viaţă duhovnicul Mina Dobzeu, sfântul temniţelor comuniste care l-a înfruntat pe Ceauşescu

S-a stins din viaţă duhovnicul Mina Dobzeu, sfântul temniţelor comuniste care l-a înfruntat pe Ceauşescu

Părintele Mina Dobzeu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României s-a stins din viaţă joi, 7 iunie, la vârsta de 96 de ani. Mina Dobzeu şi-a trăit ultimii ani din viaţă într-o chilie modestă de la Mănăstirea ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de pe lângă Episcopia Huşilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Episcopia Huşilor anunţă cu durere şi nădejdea Învierii, trecerea la cele veşnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinţei în perioada comunistă şi cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt. El s-a stins din viaţă astăzi, 07 iunie 2018, la ora 14.55, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Catedrala Episcopală din Huşi”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Huşilor.  

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de  13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieşit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, al cărei stareţ a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” şi „uneltire împotriva siguranţei statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.

După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi.

Umilit în ultimii ani ai vieţii

A făcut puşcărie alături de Alexandru Paleologu, Constantin Noica sau Alexandru Zub, fiind închis de trei ori în temniţele comuniste din cauza convingerilor sale. Apropiaţii părintelui spun însă că şi în ultimii ani viaţa duhovnicului Mina a semănat cu cea într-o temniţe, pe fondul neînţelegerilor pe care le-a avut cu ierarhii mănăstirii al cărei stareţ a fost până la ieşirea la pensie, precum şi cu fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu.

Acuzele stareţului mănăstirii şi ale episcopului de Huşi au fost legate de pensia părintelui Mina Dobzeu. Cât timp a fost în putere, părintele Mina Dobzeu şi-a folosit toţi banii (pensia de veteran şi cea de deţinut politic) pentru misiuni şi editarea celor 12 cărţi pe care le-a scris de-a lungul anilor, pe care obişnuia să le împartă gratis credincioşilor. Invocând canoanele bizericeşti, reprezentanţii Epicopiei şi ai Mănăstirii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ i-au solicitat, după ce s-a pensionat, să contribuie cu jumătate din veniturile obţinute.

„Am pensie de veteran de razboi, de deţinut politic şi de preot. Monahii spun că jumătate din pensie trebuie dată manastirii. Dar la mine este altceva, este o excepţie, eu fac misiune, dau cărţi gratis. M-a costat 14.000 de lei numai cartea «Pentru o biserică dinamică», apoi mai sunt şi celelalte 11“, declara părintele Dobzeu în 2009.

A împărţit gratuit peste 17.000 de volume episcopiilor şi mitropoliilor din toată ţara. Episcopul Huşilor, în schimb, susţinea că părintele Mina, asemenea tuturor vieţuitorilor dintr-o mănăstire, inclusiv stareţul, „trebuie să plătească jumătate din pensie“. Mina Dobzeu s-a supus, în cele din urmă. I-a iertat pe toţi, iar istoria îl va păstra în paginile din „Jurnalul Fericirii“, a lui Nicolae Steinhardt, pentru botezul din închisorea de la Jilava.De altfel, de-a lungul celor nouă decenii de viaţă, părintele Mina a avut parte de multe lecţii de umilinţă. A fost părăsit pe patul de spital, când era grav bolnav, iar bolile îi transformase trupul în carne vie, a fost întors înapoi de vameşii de la frontieră, când a încercat să transporte în satul natal din Republica Moldova o troiţă pe care el însuşi o scluptase.

citeste totul despre: