Pepeni putreziţi, din care ieşea o spumă urât mirositoare, la vânzare într-un supermarket din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pepenii au fost lăsaţi la vânzare de angajaţii supermarketului până au putrezit FOTO Vremea Nouă
Pepenii au fost lăsaţi la vânzare de angajaţii supermarketului până au putrezit FOTO Vremea Nouă

Inspectorii sanitar-veterinari din Vaslui au găsit, într-un supermarket situat la intrarea în oraş, pepeni putreziţi, din care ieşea o spumă urât mirositoare.

Inspectorii sanitar-veterinari au retras de la comercializare peste 350 de kilograme de fructe, iar locul a fost igienizat pentru că exista pericol ca bacteriile să se răspândească. De asemenea, magazinul a fost amendat cu 10.000 de lei.

Directorul DSVSA Vaslui, doctorul Mihai Ponea, descrie imaginea de coşmar din supermaket, precum şi mirosul insuportabil.

„La o sesizare venită din partea unor clienţi, o echipă de inspectori a descins în magazinul Lidl de la intrarea în Vaslui şi a depistat un lot de pepeni putreziţi, cu spumozităţi pe suprafaţa acestora, din care curgeau lichide pe pardoseala magazinului, urât mirositoare. Am decis confiscarea întregii cantităţi de 350 de kilograme de pepene şi am dispus igienizarea locului unde erau depozitaţi, fiindcă exista pericolul răspândirii de bacterii urât mirositoare. Le-am trasat o serie de recomandări pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. În toată această perioadă noi vom intensifica controalele”, a declarat Mihai Ponea, potrivit Vremea Nouă.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Elevă şantajată de un coleg cu o poză indecentă. Suma ridicolă pentru care trei adolescenţi şi-au pus în pericol viitorul

Sătenii dintr-o comună vasluiană, supăraţi foc pe piloţii militari. Primar: „De la zborul avioanelor nu a mai plouat”

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite