Învăţământul american văzut prin ochii unei profesoare din România: „Mi-a plăcut că nu se vânează greşelile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nadina Nicolici, profesoară de limba engleză într-un liceu din Drobeta-Turnu Severin, a obţinut o bursă Fulbright care i-a oferit un stagiu de şapte săptămâni în SUA. A făcut practică într-un liceu din statul Ohio, având ocazia să observe particularităţile învăţământului american

Profesia de dascăl cere, poate mai mult ca oricare alta, multă dăruire, pasiune, devotament şi entuziasm. Nadina Nicolici, profesoară de limba engleză, reuşeşte să facă performanţă într-un liceu din Drobeta-Turnu Severin, Colegiul Tehnic „Lorin Sălăgean“. Şi nu este unul de top, ci un liceu obişnuit, cu mulţi elevi pentru care părinţii fac eforturi mari ca să-i trimită la şcoală. 

Nadina a reuşit performanţa să obţină o bursă Fulbright, în urma unei selecţii extrem de riguroase – din peste 4.000 de candidaturi depuse din toată lumea – şi la sfârşitul anului trecut a avut astfel ocazia să stea şapte săptămâni în SUA. Ea a făcut parte dintr-un grup format din 22 de profesori (21 de limba engleză, unul de limbă sârbă), care a fost repartizat la Universitatea din Kent, statul Ohio, unde au avut loc seminarii academice despre „alfabetizarea media“, adică lupta împotriva ştirilor false, propagandă, informare proastă şi dezinformare.

Totodată, a avut ocazia să facă practică într-un liceu american, Aurora High School, din oraşul Aurora, statul Ohio.

„Am predat, am avut prezentări culturale, le-am vorbit elevilor despre România şi am avut surpriza plăcută ca doar un singur elev să mă întrebe unde se află România, în rest ştiau toţi. Ştiau despre Nadia Comăneci, despre Transilvania şi Dracula“, spune Nadina Nicolici.

Deja s-au săturat de tehnologie

Nu este prima dată când profesoara de limba engleză din Mehedinţi ajunge într-o şcoală din America, astfel că a putut să vadă schimbările care s-au produs în ultimii ani. În opinia sa, multe lucruri ar putea fi implementate şi în şcolile din România.

image

„Acum doi ani, de exemplu,  aveau la dispoziţie şi foloseau tehnologie la nivel de SF pentru noi. Acum, am fost surprinsă să constat că au renunţat la tehnologie, au înlocuit tot ceea ce înseamnă smart board (n.r. – tablele inteligente) cu nişte ecrane care seamănă cu un ecran TV şi care sunt controlate de calculatorul pe care îl are profesorul. Deci e ceva la îndemână, lucruri pe care am putea să le implementăm şi noi, este nevoie doar de un ecran, cu un proiector, cu un laptop, nu ne trebuie tehnologie la nivel de «Star Trek». Sunt profesori care folosesc Google Classroom, sunt profesori care nu îl folosesc, merg pe sistemul tradiţional.“

Nadina Nicolici explică şi că fiecare elev în clasa a IX-a sau în clasa a V-a, deci la început de ciclu şcolar, primeşte un chromebook, pe care îl dă înapoi şcolii la finalul studiilor. „La un moment dat, m-a surprins extraordinar atunci când profesoara de la clasă le-a zis elevilor: «Luaţi manualele sau luaţi chromebook-ul şi mergeţi la pagina X şi rezolvaţi exerciţiul Y». Din toată clasa de 21 de elevi, doar doi au optat pentru chromebook, restul au optat pentru manuale clasice. Pentru că eram foarte curioasă, i-am întrebat de ce nu au luat chromebook-ul şi mi-au spus că s-au săturat de tehnologie, vor altceva. Pentru mine asta a fost extrem de surprinzător“, mai povesteşte profesoara.

image

Elevii descoperă materia, profesorul doar îi ghidează

Dacă în România şcoala nu pune la dispoziţie nici măcar banala coală de hârtie, în America şcoala le oferă elevilor şi profesorilor toate materialele de care au nevoie ca să poată să-şi pregătească orele. „Predarea se face prin elevi, adică lucrează în grup, se încurajează colaborarea, cooperarea şi elevii sunt cei care descoperă totul. Profesorul nu este acolo decât să-i ghideze. Dacă profesorul trebuie să predea, să le ofere informaţii noi, se face prin prezentare PowerPoint, care este interactivă. Şcoala le oferă tot ce au nevoie ca să poată să-şi pregătească orele“, arată Nadina Nicolici. În timp ce urmăresc prezentarea PowerPoint
sau un film, elevii trebuie să rezolve un exerciţiu, iar la final fiecare trebuie să-şi împărtăşească ideile pe care le-a reţinut şi concluziile pe care le-a tras.

Nu se vânează greşelile

„Mi-a plăcut că nu se vânează greşelile. În sistemul de învăţământ românesc am văzut profesorul care vânează greşelile elevilor, le vânează în sensul că «hai să îţi dau o notă mai mică, adică te-am prins pe picior greşit şi trebuie să suporţi consecinţele». Acolo nu se vânează greşelile, dimpotrivă, le încurajează, pentru că zic că din greşeli poţi învăţa. Să ştiţi că în liceul american elevii pun multe întrebări“, spune profesoara din Mehedinţi.

Şcoala americană le pune la dispoziţie elevilor diverse cursuri, iar aceştia sunt încurajaţi să se îndrepte spre domeniul de care se simt atraşi, domeniul în care simt că vor fi  buni. „Am văzut, de exemplu, elevi care vor să urmeze facultatea de arte şi atunci trebuie obligatoriu să urmeze două cursuri: artă-desen şi artă fotografică. Ce m-a surprins este faptul că orele de desen se predau prin matematică.

image

Profesorul le-a dat elevilor să realizeze un portret, iar aceştia calculau unghiul şi fiecare desena ceea ce vedea din unghiul lui, îmbinând desenul cu matematica.“ Arta fotografică este îmbinată cu educaţie antreprenorială, adică învaţă nu doar să fotografieze şi să editeze fotografiile, ci învaţă să-şi facă şi propria afacere în funcţie de abilităţile pe care le au.
„L-am întrebat pe profesor: «De ce?». Şi mi-a spus că a avea un hobby nu e de ajuns, din hobby-ul respectiv trebuie să faci şi ceva bani“, mai spune Nadina Nicolici.

A coordonat peste 175 de proiecte internaţionale

Nadina Nicolici sare din tiparele obişnuite ale unui dascăl din România. În opinia sa, relaţia dintre elev şi profesor trebuie să fie una bazată pe încredere, elevii să fie încurajaţi să pună întrebări, să cunoască ce drepturi au, dar şi să respecte legea. Elevii trebuie să vadă în profesor un prieten gata să-i ajute în orice moment, iar profesorul să fie permanent în mijlocul lor, să îi ajute şi să îi îndrume.
A coordonat şi a participat cu elevii în peste 175 de proiecte internaţionale, care au avut ca parteneri şcoli europene sau de pe alte continente (SUA, Brazilia, Ghana, Iran), în proiecte Comenius
(2006-2009 şi 2012), ePals, eTwinning, campanii de voluntariat cu impact la nivel mondial („Paper Cranes for Japan“, „Paper Beads for Water“, „Literacy Challenge“, „Flowers for Nepal“), proiecte axate pe protecţia mediului în colaborare cu World Wide Fund for Nature (WWF) Austria şi WWF România, proiecte POSDRU. Nadina Nicolici a primit de-a lungul anilor următoarele distincţii: profesorul anului în învăţământ preuniversitar, în cadrul Galei Premiilor în Educaţie (2009), „ePals Teacher Ambassador“ (2010), „Mentor eTwinning pentru România“ (2011), „ePals Exemplary Teacher Award“ (2011). A participat în 2016 la un concurs organizat pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, „SUSI“ (Study of the US Institute for Secondary Educators), în urma căruia a obţinut o bursă din partea Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite