1880, anul în care Dunărea a îngheţat 101 zile. Cum petreceau de Bobotează creştinii şi musulmanii

1880, anul în care Dunărea a îngheţat 101 zile. Cum petreceau de Bobotează creştinii şi musulmanii

Dunărea îngheţată FOTO Colecţie Nicolae Ariton

Pe vremea când nu se dădeau Coduri de vreme rea, oamenii Deltei erau prizonierii Dunării îngheţate din iarnă până în primăvară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul 1880 rămâne memorabil. Atunci, Dunărea a rămas îngheţată până la sfârşitul lunii martie. Un alt an foarte greu pentru oamenii Bălţii a fost 1863, când fluviul a îngheţat în primele zile ale lui decembrie şi a rămas aşa până spre sfârşitul lui februarie.

Aici, crivăţul aduce iernile foarte reci, iar verile uscate, care transformă pământul în praf.
Oamenii deltei nu disperau. Trăgeau la mal lotcile şi corăbiile. Singure, palele morilor de vânt se învârteau după cum bătea crivăţul.

La tăiat de gheaţă

După ce apa fluviului îngheţa, localnicii începeau să taie din gheaţă. Pe atunci, în Tulcea erau câteva zeci de gheţării, scrie Nicolae Ariton în cartea sa „Misterele Dunării“.

„Înarmaţi cu topoare, fierăstraie şi căngi, tăiau gheaţa în blocuri paralelipipedice, cam de 1 m lungime şi 10 kg greutate. Acestea erau încărcate în căruţe şi transportate la gheţării, unde erau stivuite precum lingourile de aur la Banca Naţională. Diferenţa era că spre deosebire de buncărele băncii, gheţăriile erau nişte gropi adânci de aproximativ 2 m, cu pereţi căptuşiţi cu stuf şi acoperite cu maldăre groase de stuf, acoperişuri executate după toate regulile dulghereşti, adică cu şarpantă din brad sau stejar, iar stuful era bătut în cel puţin trei straturi, fiind preferat cel recoltat din bălţile de la Sf. Gheorghe.



Tăietori de gheaţă - FOTO Colecţie Nicolae Ariton

Calupurile de gheaţă erau vârâte în aceste adevărate cavouri ale apelor lacului Ciuperca, cu straturi de paie între ele, pentru a nu se «suda», pe timp de vară. După încheierea operaţiunii, gheţăriile erau încuiate şi toată lumea uita de ele până la venirea verii. Când soseau căldurile, gheţăriile deveneau reginele oraşului“, scrie Nicolae Ariton.

Boboteaza, pe gheaţă

Sărbătoarea religioasă a Bobotezei nu era sărită niciodată, oricât de aspră ar fi fost vremea. „Sărbătorile religioase deveneau adevărate evenimente nu numai pentru comunităţile creştine: români, greci, bulgari, ruşi, armeni ci şi pentru musulmanii turci, tătari şi cerchezi. În ziua de Bobotează, şiruri de oameni coborau de pe dealurile tulcene, unde îşi aveau mahalalele (cartierele) organizate pe etnii, spre Dunărea îngheţată, care îi aştepta ca o oglindă uriaşă. Strânşi în jurul preoţilor, sutele de oameni tăiau în gheaţa groasă copci mari în formă de cruce, pentru a ajunge la apa (pe atunci) limpede a fluviului.



Obicei de Bobotează FOTO Colecţie Nicolae Ariton

Urmau slujbele religioase în care preoţi români, armeni, greci, bulgari şi ruşi sfinţeau apa, fiecare în limba lor, în ritualuri asemănătoare şi diferite în acelaşi timp. Din plictiseală, zeci de musulmani se apropiau pentru a privi spectacolul oferit de creştini. După ce slujbele se încheiau, începea petrecerea. Pe gheaţa groasă era adus pământ, iar peste acesta se făceau focuri zdravene pe jarul cărora se frigea carne şi se fierbea ţuică şi vin. În acest tablou, apăreau şi lăutarii care începeau să cânte hore şi sârbe.

Printre creştini începeau să se amestece şi turcii şi evreii. Mai întâi, comercianţii cu halviţă, acadele, şerbet sau mere murate (specialitate evreiască), bragă. Şi toată lumea petrecea până la asfinţit, pe lângă focurile din ce în ce mai slabe şi melodii lăutăreşti din ce în ce mai tânguitoare“, povesteşte Nicolae Ariton.


 

citeste totul despre: