Timişoara, oraşul din România unde a circulat prima dată un troleibuz. De ce în zonă i se spune „firobuz“ şi ce au scris ziarele despre revelaţia în transport

Timişoara, oraşul din România unde a circulat prima dată un troleibuz. De ce în zonă i se spune „firobuz“ şi ce au scris ziarele despre revelaţia în transport

Ziarele despre firobuzul din Timişoara FOTO Colecţia Vlad Capotescu

În anul 1942, la Timişoara s-a dat în funcţiune prima linie de troleibuze din România. De abia peste şapte ani urma să se introducă aceste mijloace de transport şi în Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 15 noiembrie 1942, pe străzile din Timişoara a apărut un nou mijloc de transport în comun: troleibuzul. 
 
Timişoara este singurul loc în care acesta se numeşte „firobuz“. Asta pentru că primele vehicule au fost „filobusele” de la Fiat, fabricate la Torino. Termenul timişorean „firobuz” este traducerea directă în română a cuvântului italian „filobus”. În Timişoara, i se mai spune, prescurtat, „firul”.
 
Ziarle din epocă au relatat pe larg despre introducerea acestui mijloc de transport în comun ieftin, rapid şi fiabil. 
 
Iată ce scria Curierul Bănăţean din 1 ianuarie 1941.
 
“În curând oraşul nostru va avea un nou mijloc de transport în comun: troleybusul. În cele ce urmează vom caracteriza în general acest sistem care se introduce din ce în ce mai mult în toate ţările.
 
La Timişoara, tramvaiul electric înfiinţat în 1899 s-a dovedit a fi un excelent mijloc de transport comun, care în timpul existenţei sale de 40 de ani, a contribuit cu partea sa la dezvoltarea oraşului din punct de vedere economic.
 
Troleybusul va circula pe următorul parcurs: Piaţa Lahovari-Podul Şaguna-Catedrală-Gara Domniţei Elena-Piaţa Dragalina. 
 
Mai târziu linia de troleybus se va prelungi de la Piaţa Dragalina prin Str.I.Văcărescu, Bul.Carol, str.Brâncoveanu şi se va racorda la linia acum în construcţie în Piaţa Lahovari, venind dinspre Bul.Regent Buzdugan şi str. Cirodaş. Alegerea între autobus şi troleybus s-a făcut din două puncte de vedere principale: întâiu considerând sursele de energie în cele două cazuri, apoi rentabilitatea. 
 
Autobusul e propulsat de un motor cu benzină sau motorină adică produse de petrol, cu care trebuie să se facă economie din ce în ce mai mare pentru a menaja rezervele existente în ţara noastră.
 
Faţă de acesta, troleybusul este alimentat cu energie electrică produsă din cădere de apă de pe Bega şi din cărbuni care se găsesc în abundenţă în Valea Jiului şi în munţii Banatului.
 
În cazul troleybusului, producerea energiei se face în uzina electrică existentă mult mai ieftin decât dacă ea s-ar produce cu ajutorul unui motor cu benzină. 
 
Un troleybus pentru 60 de persoane consumă cca 1 kilowatt oră pe km, ceea ce corespunde unei cantităţi de 1 kg cărbuni, adecă 1,20 lei. La autobus, consumul de benzină este de 0,40 l. pe km. Ceea ce face 6 lei. 
 
Din cauza motorului cu benzină delicat şi a organelor de transmisie sensibile, şi în urma vibraţiunilor ce se transmit caroseriei, durata unui autobuz este mică: 4-5 ani. Faţă de aceasta, motorul electric de construcţie simplă şi robustă are o durabilitate de cel puţin 15-20 de ani şi chiar şi partea mecanică a acestui vehicol durează peste 10 ani. De aici se poate conchide la o amortizare în timp mai lung în cazul troleybusului. 

În cazul troleybusului însă investiţia este mi mare decât la autobus, căci în primul caz trebuie să îngrijim de o linie aeriană şi de instalaţiile pentru producerea energiei electrice şi redresarea în curent continuu. 
La compararea celor două feluri de mijloace de transport trebuie să avem în vedere că la autobus, reparaţiile sunt dese şi costisitoare, iar la troleybus puţine şi ieftine....
 
...Această însuşire fundamentală a troleybusului admite circularea cu o iuţeală comercială mai mare decât cea admisibilă la tramvai. La tramvaiul nostru, iuţeala comercială este de 13 km pe oră, iar la troleybus în jurul a 20 km pe oră. Această diferenţă de iuţeală ar înseamna pentru parcursul dintre Uzina hidroelectrică şi Gara Domniţa Elena o economisire de peste 8 minute, ceea ce este foarte mult. Iuţeală mai mare înseamă serviciu mai bun făcut publicului.
 
O altă însuşire bună a troleybusului este că, nefiind legat de o linie fixă, se poate opri totdeauna piatra de margine a trotuarului, ceea ce înseamnă siguranţă mărită şi confort pentru public. Totaşa troleybusul poate ocoli alte vehicule care stau sau circulă cu o iuţeală mai mică.
 
O altă caracteristică de relevat a troleybusului este funcţionarea cu sgomot mai mic decât al tramvaiului din Timişoara...”.

 
Un alt articol din acea perioadă evidenţiază modernizarea oraşului. 

“Metropola Banatului continuă să primenească luând în fiecare lună o înfăţişare nouă şi mai modernă... Asfaltarea străzilor şi a bulevardelor mai urmăreşte şi modernizarea circulaţiei. Astfel vom avea nu peste mult trolleybus-uri la Timişoara, adecă un fel de autobuse, cari însă nu vor fi mânate cu benzină, ci cu electricitate prin conduct, ca şi la tramvaie. Aceste autobuse au avntajul că nu produc zgomot....Paralel cu aceste inovaţiuni, fiecare cartier va primi anual câte o stradă pavată”. 

Sursa foto: colecţia Vlad Capotescu
 
Prima linie a fost proiectată de firma germană Brown-Bovery din Mennheim şi măsura 3,5 kilometri. Şeful de proiect a fost inginerul Toni Teufl din Munchen, care a realizat asemenea sisteme la Bruxelles, Copenhaga, Oslo, Goteborg, Berlin şi în alte oraşe din Germania.

 

citeste totul despre: