Nouă români infectaţi cu coronavirus au fost declaraţi vindecaţi. Opt dintre ei au fost trataţi la Timişoara

Nouă români infectaţi cu coronavirus au fost declaraţi vindecaţi. Opt dintre ei au fost trataţi la Timişoara

Virgil Musta, medic şef secţie la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara FOTO Adevărul

Nouă dintre cei 131 români depistaţi până duminică, 15 martie, la prânz au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi din spital. Dintre cele nouă persoane declarate vindecate, opt au fost tratate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat sâmbătă că trei persoane internate la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara au fost externate după ce „ultimele două rezultate ale testelor realizate acestor persoane au fost negative, iar conform definiţiei de caz, acestea sunt considerate vindecate”. Astfel, ultimii trei pacienţi din România declaraţi vindecaţi de coronavirus sunt tânăra de 26 de ani din Hunedoara, care a infectat cel puţin 12 persoane după ce a încălcat regulamentul de izolare la domiciliu, un bărbat de 44 de ani şi fiica acestuia în vârstă de 16 ani, ambii din Hunedoara.

Odată cu externarea celor trei persoane internate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, numărul persoanelor din România declarate vindecate a ajuns la nouă. E vorba de un pacient internat la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” (tânărul din Gorj, considerat pacientul zero) şi opt pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Vcitor Babeş”. Practic, din cei nouă pacienţi din România declaraţi vindecaţi, opt au fost trataţi la Timişoara.

În momentul când se internează, noi, echipa de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, instituim terapie cu medicamente retrovirale, care se pare că au fost eficiente, deoarece la 2-3 zile de la terapie pacienţii au devenit «negativi». Sunt mai multe scheme în studiu. Sunt două medicamente (substanţe) antiretrovirale care se folosesc”, a declarat pentru tion.ro, după vindecarea a cinci cazuri, medicul Virgil Musta, şef secţie la Clinica II de Boli Infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

„Aceeaşi schemă pe care o aplicăm noi o aplică şi Bucureştiul. Folosim nişte medicamente antivirale”, a declarat medicul Virgul Musta după ce numărul persoanelor declarate vindecate la Timişoara a ajuns la opt. Medicul a subliniat că în continuare cel mai important „medicament” este prevenţia, fiind important să fie respectate măsurile care împiedică răspândirea virusului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările