Moartea inexplicabilă a medicului de 44 ani infectat cu COVID-19. „Suntem neputicioşi în faţa acestor cazuri“

Moartea inexplicabilă a medicului de 44 ani infectat cu COVID-19. „Suntem
neputicioşi în faţa acestor cazuri“

Cristian Milicin conducea clinica privată MIlimed din Timişoara FOTO S.B.

Cristian Milicin, un medic de doar 44 de ani din Timişoara, asistent universitar, a murit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, iar colegii lui nu-şi pot explica mecanismele care au dus la decesului unui om tânăr şi perfect sănătos, fără comorbidităţi.

Cristian Milicin, medic primar de recuperare, balneologie şi medicină fizică, asistent universitar la Universitatea de Medicină din Timişoara şi proprietarul clinicii private Milimed, a murit, vineri, 29 august, din cauza COVID-19. 
 
Vestea este cu adevărat şocantă pentru că medicul avea doar 44 de ani şi nu prezenta comorbidităţi şi nici nu avea vicii care să ducă la agravarea simtomelor. S-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara în urmă cu aproximativ trei săptămâni, fiind diagnosticat cu COVID-19. 
 
Starea de sănătate i s-a agravat rapid, a ajuns la Terapie Intensivă, unde medicii timişoreni au încercat să facă tot posibilul să-şi salveze colegul. Din nefericire, noul coronavirus se dovedeşte extrem de imprevizibil, iar Cristian Milicin a murit.
 
„E un fenomen nefast pe care cu toţii îl regretăm. Cristian Milicin a fost un om deosebit, un tânăr de 44 de ani, fără comobirdităţi, nu a fumat în viaţa lui. E adevărat că avea obezitate gradul II, dar să fim seriorşi, dacă ar muri toţi obezii care ar face COVID s-ar goli planeta. Omul acesta nu a avut în viaţa lui probleme medicale. Indiferent ce am încercat, plasmă, toate terapiile care se practică în Germania şi în America, din nefericire nu am putut să-l salvăm”, a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. 
 

„Când ne gândeam că totul e în regulă, a avut o degradare bruscă”

 
Medicii nu au o explicaţie fiziopatologică a decesului lui Cristian Milicin. 
 
„Colegul nostru, în afară de obezitatea asta, nu avea nimic altceva. A fost o evoluţie graduală. Nu s-a simţit bine acasă, a venit la noi, a avut o febră moderată. Am început tratamentul. S-a simţit rău şi am decis, ca să fie mai bine supervizat, să fie trimis la terapie intensivă. Nu a fost necesară intubarea în primă fază, am mers pe ventilaţie non invazivă. Colegii mei au reuşit să-l stabilizeze, a început să se simtă mai bine şi tocmai când ne gândeam că totul e în rgulă, a avut o degradare bruscă. A trebuit să-l intubăm şi a şi decedat”, a povestit Cristian Oancea.
 

„Cedează cordul, sunt nişte mecanisme greu de explicat”

 
Conform datelor oficiale, de la începutul pandemiei, în judeţul Timiş au decedat 116 persoane după ce s-au infectat cu coronavirus. Din cei peste 100 de persoane care au decedat la spitalul de boli infecţioase din Timişoara, aproximativ 10 la sută au fost oameni tineri, fără comorbidităţi.
 
„Am avut cam zece la sută din decese persoane fără comobirdităţi. Făceau parte din populaţia activă, între 40 şi 50 de ani, bărbaţi. Discutam cu ei, ne pregăteam să-i intoarcem pe secţie şi dintr-o dată, în 14-16-18 ore se degradau brusc şi decedau. Am făcut o sigură autopsie, în care nu am descoperit nimic fiziopatologic. Cedează cordul, sunt nişte mecanisme greu de explicat. Dacă am găsi o exlicaţie, poate am reuşi să mai salvăm oameni. Acest COVID e foarte parşiv şi am ajuns la concluzia că vârsnicii, chiar dacă au comobridităţi, chiar dacă dezvoltă forme moderate severe, au un prognostic mai bun decât tinerii. Încercăm toate terapiile posibile, numai că suntem neputicioşi în faţa acestor cazuri”, a explicat doctorul Oancea.
 
Medicii de la spitalul din Timişoara se confruntă acum cu alt caz deosebit. Este vorba de avocatul Cristian Şerban, 46 de ani, fără nicio comobirditate, ajuns la Terapia Intensivă după infecţia cu COVID-19. În cazul său, omul de afaceri Romeo Dunca a anunţat că este dispus să ofere o recompensă de 10.000 de lei celui care va dona plasmă cu anticorpi.
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările