Depozit de cereale din secolul al 19-lea, pus în siguranţă de Ambulanţa pentru Monumente Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa pentru Monumente - Banat şi-a propus să salveze acest monument, căzut pradă degradărilor, uitat de timp şi de om FOTO Prin Banat/Ambulanţa pentru Monumente
Ambulanţa pentru Monumente - Banat şi-a propus să salveze acest monument, căzut pradă degradărilor, uitat de timp şi de om FOTO Prin Banat/Ambulanţa pentru Monumente

Voluntarii de la Ambulanţa pentru Monumente – Banat lucrează să pună în siguranţă un vechi depozit de cereale din localitatea Giera (judeţul Timiş).

„Vechea moară” sau Depozitul de cereale din Giera este cu un pas mai aproape de a fi pus în siguranţă! Prima etapă a intervenţiei de punere în siguranţă a porticului a fost finalizată, anunţă cei de la Ambulanţa pentru Monumente. Majoritatea celor care au lucrat zilele acestea la Giera sunt studenţi practicanţi de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara şi de la Facultatea de Arhitectură din Iaşi.

“Am realizat rezidirile pereţilor şi am înlocuit elementele degradate din lemn, astfel realizând structura pe care urmează să montăm plăcile de fibrociment săptămâna viitoare. Provocările acestei intervenţii au fost cosoroabele, elementele structurale principale ale porticului, care erau foarte degradate şi care au necesitat chertări şi completări în poziţia în care se aflau. Această intervenţie nu ar fi fost posibilă fără ajutorul vostru, celor care ne-aţi susţinut de la distanţă prin donaţii, dar nici fără ajutorul voluntarilor, partenerilor şi sponsorilor noştri, care au fost alături de noi zilnic.Le mulţumim tuturor oamenilor frumoşi care au fost implicaţi în acest demers”, spun cei de la Ambulanţa pentru Monumente Banat.

Depozit Giera FOTO Prin Banat

FOTO Prin Banat
 

Depozitul de Giera (la 60 de kilometri de Timişoara) a fost construit în secolul al 19-lea. Datorită arhitecturi sale deosebite şi a fost declarat monument istoric. Depozitul de cereale a aparţinut familia Gyertyanffi şi avea o capacitate de 700 de tone pe când era în funcţiune.  

Depozit Giera FOTO Prin Banat

FOTO Prin Banat
 

În 1829, Lukacs Gyertyanffy a construit în Giera un conac, existent şi astăzi, vizavi de Depozitul de cereale. Ambele sunt în stare avansată de degradare. 

Giera


FOTO Ambulanţa pentru Monumente

Vă mai recomandăm:

Ambulanţa pentru Monumente, o nouă intervenţie de urgenţă în Timiş. Depozitul de cereale de la Giera trebuie salvat

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite