Cum trăiau românii Crăciunul în urmă cu 35 de ani: În casă avem 14 grade, toată ziua n-am avut apă caldă

Cum trăiau românii Crăciunul în urmă cu 35 de ani: În casă avem 14 grade, toată ziua n-am avut apă caldă

Coadă la pâine în Epoca de Aur

Tinerii născuţi după 1990 nu îşi pot imagina cum era viaţa în România comunistă. Au aflat din poveştile părinţilor şi din cărţi. Jurnalistul Neculai Constantin Munteanu a propus o mică incursiune în trecut.

Neculai Constantin Munteanu, disident anticomunist, vocea principală a postului Radio Europa Liberă începând din anul 1980, a povestit pe Facebook cum trăiau românii de rând Crăciunul în plină epocă de Aur al comunismului. Jurnalistul a selectat câteva povestiri din cartea Arhitect în Epoca de Aur, de Gheorghe Leanu (Academia Civică, 2004). 
 
25 decembrie 1985 
 
Deşi e Crăciunul, azi la 6 dimineaţa, pe întuneric beznă, mi-am lăsat maşina la coadă la benzină. Apoi am stat la coadă la lămâi, se dădea câte 1 kg. Apoi la coadă la brânză telemea de 42 lei kg. N-am mai văzut aşa ceva cred că de 6 luni, cel puţin! Venit acasă cu asemenea daruri, Vivi m-a sărutat şi a mâncat toate firimiturile de telemea din punga de plastic în care fusese ambalată. 
 
N-am făcut brad, n-am mai avut când să stau la coadă şi la brad. 
 
Azi e Crăciunul. În casă avem 14 grade C, toată ziua n-am avut apă caldă. Seara am încălzit o oală cu apă, ca să ne spălăm înainte de a ne înveli în aşternuturile curate pe care Vivi le-a schimbat, conform datinei, şi în aceste zile de sărbătoare. 
 
Sărbătoarea o păstrăm în sufletele noastre de români, dar e nespus de tristă în acest an, ca niciodată de când mă ştiu.  

 
26 decembrie 1986 
 
Azi am stat 40 de minute la coadă la "Premialul" din Piaţa Amzei pentru 1 kg de caşcaval. N-am mai prins caşcaval de peste 6-8 luni. Nu puteam rata ocazia. Se dădea numai în jur de 1 kg. Era să întârzii la slujbă pentru prima dată în 29 de ani... dar am ajuns transpirat şi gâfâind exact la 8 fără 1 minut pe poarta Institutului. 
 
De o săptămână, tot Institutul "Proiect Bucureşti" este absolut neîncălzit. Afară sunt minus 9 grade C, minus 11 grade C, ger, vânt puternic, crivăţ din nord-est. În ateliere atmosfera este de cavou, inumană, caloriferele absolut reci, nu există nici un pic de presiune la gaze! Se lucrează cu mănuşi, cu pufoaice, căciuli pe cap, îmbrăcaţi cu toţii ca afară.  

 
13 februarie 1987 
 
Responsabilul de scară a venit aseară să ne prelucreze punct cu punct prevederile draconicului decret al sărăciei şi mizeriei. Erau înşirate toate prevederile anticivilizaţie la care suntem nevoiţi să răspundem: să nu folosim aspiratoarele, frigiderele, congelatoarele, un singur bec în cameră, etc, etc. Colac peste pupăză, alţi zeloşi de la ICAB au descoperit că se poate face economie de energie dând un program de 5 ore pe zi de apă rece. De la 6 la 8 dimineaţa şi de la 19 la 22 seara. În rest, ţevile de apă caldă şi apă rece sunt golite. Am semnat că am luat la cunoştinţă de decret. (...) 
 
Obosit, târându-mă prin noroaiele Bucureştiului, prin clisa respingătoare, lipicioasă, apoasă de 3-5 mm, prin bălţile ce împânzesc trotuarele, am ajuns acasă să mănânc de prânz la ora 19.30. Nu era apă nici să te speli pe mâini. Rezervorul de la closet era gol. Pe la ora 20.30 a început să ţârâie apa rece. Apa caldă, nimic. E a treia zi fără apă caldă.  
 
Neculai Constantin Munteanu în anul 1990

Carnea era un nume generic în care întrau la grămadă şi vita, şi porcul, şi puiul, şi oaia
 
Într-o postare mai veche, Neculai Constantin Munteanu îşi aduce aminte de anii în care pâine, zahărul, uleiul sau untul se dădeau pe cartelă. 
 
„În arhiva mea am un document care probează că în 1986 sau 1987, la Braşov, nu numai pâinea şi zahărul se dădeau pe cartelă. Tot pe cartelă se dădeau uleiul, făina, mălaiul şi untul. Normal, comunismul făcuse progrese mari în îngroparea capitalismului, România era pe calea construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, iar românii trăiau în belşugul şi în bezna anilor lumină şi a bezmeticului ei conducător, Nicolae Ceauşescu. Dar şi cartela avea retorica ei. Era doar virtuală. Nu garanta nimic. Se "dădea" ce se "băga". Existau şi luni în care un produs sau altul nu se dădea deloc, după cum puteţi constată din însemnările lunare, în creion, pe dosul cartelei, ale braşoveanului care mi-a pus-o la dispoziţie. Cât despre carne, carnea era un nume generic în care întrau la grămadă şi vita, şi porcul, şi puiul, şi oaia şi se alternau adidaşii, picioare de porc, fraţii Petreuş, nişte pui amărâţi, doi la kilogram, oase de porc afumate, cu vagi urme de carne, oase de vită pentru supă etc. etc. etc.  
 
Să nu-i nedreptăţesc pe comunişti, singurul aliment care se găsea, la liber şi din belşug, era… picioare de peşte! 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările