FOTO Ciudăţenia Banatului. Cum au apărut vulcanii noroioşi care bolborosesc lângă Timişoara, complet diferiţi de cei celebri de la Buzău

FOTO Ciudăţenia Banatului. Cum au apărut vulcanii noroioşi care bolborosesc lângă Timişoara, complet diferiţi de cei celebri de la Buzău

Vulcanii noroioşi din Banat şi mlaştinile de la Murani FOTO Ştefan Both

La aproximativ 30 de kilometri de Timişoara, între localităţile Fibiş şi Seceani, în comuna Pişchia din judeţul Timiş, se află vulcanii noroioşi din Banat. Aici, apa bolboroseşte neîncetat. Aceştia sunt diferiţi faţă de cunoscuţii vulcani din Buzău

Pe o păşune aflată între satele timişene Seceani (comuna Orţişoara) şi Fibiş (comuna Pişchia), la doar câţiva kilometri de Timişoara, apa bolborseşte fără oprire în câteva cratere spectaculoase, cunoscute ca vulcanii noroioşi din Banat. 
 
În căutarea „gurilor“ negre care dau impresia unei activităţi vulcanice, se aventurează doar cei curajoşi, cu bicicleta, motocicleta sau cu o maşină 4x4, deoarece drumul este unul agricol, ce traversează păşunile oamenilor. În anotimpurile umede – toamna, iarna sau primăvara – când activitatea vulcanilor este foarte intensă, accesul este şi mai dificil. 

De la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Primăria Pişchia, pe raza căreia se află aceşti vulcani, a înfiinţat un Departament de Informare Turistică, tocmai în ideea de a promova vulcanii, dar şi mlaştinile de la Murani, aflate în vecinătatea acestora.

„În prima fază, vrem să discutăm cu proprietarii terenurilor agricole, pentru ca împreună cu ei să rezolvăm accesul turiştilor. Apoi, ne vom gândi să accesăm fonduri europene sau bani din alte surse“, explică Mariana Frăţilă, şefa noului departament de promovare turistică din comuna Pişchia. 

Vulcanii noroioşi din Banat, denumiţi de localnici „Forocici“, se află într-o vale în care natura se împleteşte perfect cu istoria. La câţiva kilometri, se găseşte renumita fortificaţie de la Corneşti, unde arheologii lucrează la descifrarea secretelor celei mai mari cetăţi din Epoca Bronzului. Pe cealaltă latură a vulcanilor se află mlaştinile de la Murani, un alt loc puţin cunoscut şi promovat. 



Vulcanii noroioşi din Banat au fost puşi deja pe harta turistică a bicicliştilor amatori de excursii de weekend. De altfel, bicicliştii sunt în acest moment principalii beneficiari ai frumuseţilor locului. Dacă tot avem un loc neexploatat turistic, să îl facem cunoscut. Se poate intra pe două părţi, ori dinspre Orţişoara, ori dinspre Pişchia. Se merge pe câmp până la vulcanii noroioşi. Este un traseu numai bun de weekend. Drumul până acolo durează aproximativ trei ore, dacă se pleacă de la Timişoara. Totuşi, nu este de recomandat începătorilor, e pentru avansaţi“, recomandă Emil Cristescu, iniţiatorul proiectului Verde pentru Biciclete.
 
SE DATOREAZĂ DIOXIDULUI DE CARBON
 
În craterele de pe câmp „clocoteşte“ apa rece datorită prezenţei dioxidului de carbon. Profesorul Petru Urdea, de la Facultatea de Geografie a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), explică modul în care se produce fenomenul de pe câmpul de la Pişchia: „Vulcanii noroioşi din Banat sunt diferiţi de vulcanii de la Buzău, unde formaţiunile se datorează gazelor de hidrocarburi – se ştie că e o zonă petrolieră acolo, sau de cei din Transilvania – unde se formează fenomenele datorită gazului metan. Vulcanii din Timiş sunt unici în România şi se datorează dioxidului de carbon, având în vedere că ne aflăm într-o zonă bogată în izvoare de ape minerale. Nu se deosebeşte prea mult de apa de la Buziaş sau de cea din fântânile cu apă minerală din Pişchia“.
 
Vara, în special în perioadele secetoase, gropile cu apă bolborosită chiar dispar. Este posibil ca un neavizat să treacă pe lângă ele fără să le observe, din cauza ierbii sălbatice. În unele zone, se formează mici cratere, unde apa este secată, însă dacă se pune o pungă deasupra lor, ea se va umfla cu aer, ceea ce arată emisia de dioxid de carbon, fie că este apă, fie că nu. 


„Totul depinde şi de perioada în care se vizitează vulcanii din Banat. Dacă este vară şi secetă, atunci nici nu se văd aceşti vulcani, pentru că apa e secată. Rămâne activă doar gaura cea mare, aflată lângă podul de peste pârâu. Dacă vine o ploaie, toate gurile se umplu cu apă şi devin spectaculoase, pentru că apare fenomenul de bolborosire, ca la vulcanii noroioşi. Atât timp cât este apă, avem acest efect de vulcan“, mai arată Petru Urdea.

FALIE CU APE MINERALE 

Valea unde se află vulcanii cu bule este străbătută de pârâul Măgheruş şi se întinde, practic, între două coline. Diametrul gropilor este de aproximativ trei-patru metri, însă totul depinde de câtă apă se adună în urma ploilor.Întreaga zonă este pe o falie de unde provin, de fapt, cunoscutele ape minerale din judeţul Timiş. 
 
E o zonă a apelor minerale din Banat. Sunt falii care separau bazinul Panoniei de câmpia Banatului. Acolo s-a realizat o ruptură de scoarţă. Sunt fracturi pe nord-est, cât şi pe vest-est, ca pe o tablă de şah, iar apa freatică nu este la foarte mare adâncime. De asta apar şi aceşti vulcani în miniatură, prin fisuri eliminându-se în special dioxid de carbon, dar şi alte gaze“, afirmă profesorul Petru Urdea. 

AR PUTEA EXISTA UN VULCAN ADORMIT
 
Mai sus de vulcanii noroioşi se află un izvor de apă minerală, care se numeşte Forocici, în apropierea căruia se află şi o fântână, tot cu apă minerală. „Din câte ştiu, localnicii beau apă de acolo. Tot de acolo se adăpau şi ciobanii, şi cei care lucrau pe câmp. Apa e bună, ca o apă minerală semidegazeificată. Din vulcanii noroioşi, oamenii iau apa nămoloasă pentru reumatism. Oricum, e o zonă prea puţin studiată de cercetători şi specialişti. Tot ce ştim e din poveştile localnicilor. Trebuie să se facă un studiu serios din punct de vedere geofizic. Se vorbeşte chiar despre un vulcan ascuns, pe nume Zudabara, care ar fi existat după dealurile din partea dreaptă a localităţii Seceani. Dar nu avem informaţii ştiinţifice“, mai spune Petru Urdea. 

 
Vulcanii din Timiş sunt unici în România şi se datorează dioxidului de carbon, având în vedere că ne aflăm într-o zonă bogată în izvoare de ape minerale. Nu se deosebeşte prea mult de apa de la Buziaş. Petru Urdea, profesor la Facultatea de Geografie, UVT
 
Vrem să discutăm cu proprietarii terenurilor, pentru ca împreună cu ei să rezolvăm accesul turiştilor. Apoi, ne vom gândi să accesăm fonduri europene sau bani din alte surseMariana Frăţil, şefa Departamentului de Promovare Turistică din comuna Pişchia
 
Deltă în miniatură, în Timiş 
 
Cei care ajung în zona vulcanilor noroioşi, nu pot pierde ocazia de a vizita situl ornitologic Mlaştinile 
Murani, zonă protejată prin lege, datorită naturii faunistice. 

Mlaştinile s-au dezvoltat de-a lungul timpului, după ce a fost făcut lacul artificial de la Murani, în anul 1971. Mlaştinile se întind pe cinci kilometri, pe o lăţime între 200 şi 600 de metri. Aici găsim numeroase specii de păsări: barza albă, barza neagră, chirighiţa neagră, chirighiţa cu obraz alb, egreta mare, egreta mică, raţa pestriţă. Sunt peste 60 de specii de păsări şi animale“, susţine Mariana Frăţilă, şefa Departamentului de Informare Turistică, proaspăt înfiinţat în comuna Pişchia.
 
ZONA, ÎNCONJURATĂ DE PROPRIETĂŢI PRIVATE
 
Mlaştinile se află la aproximativ şase kilometri de Pişchia, pe lângă pădurea unde mergea să vâneze şi Nicolae Ceauşescu. Din păcate, întreaga zonă este înconjurată de proprietăţi private. Chiar şi lacul aparţine unui investitor italian.

 
Consiliul Judeţean Timiş a emis o hotărâre prin care pe raza judeţului au fost identificate 18 arii protejate, între care se regăsesc Mlaştinile Murani (ornitologic), Insula Mare Cenad, Insulele Igriş, Sărăturile Diniaş, Pajiştea cu Narcise Băteşti (botanic), Lacul Surduc, Parcul Botanic din Timişoara, Parcul Banloc, Pădurea-parc Buziaş şi Pădurea Dumbrava.
 
Nu există indicatoare
 
Una dintre sarcinile autorităţilor locale de la Pişchia, din Timiş, este să rezolve problema indicatoarelor spre vulcanii noroioşi din Banat. Cei care nu au trecut niciodată pe acolo riscă să nu găsească nimic şi să se învârtă în jurul lor fără să-i şi vadă, pentru că, la ora actuală, nu există niciun semn care să-i îndrume. Nici spre vulcanii noroioşi, nici spre mlaştinile de la Murani, dar nici spre şantierul arheologic de la Corneşti.



„Sper să obţin sprijin financiar privat sau de la Consiliul Judeţean, pentru că în luna mai mi-am propus să mergem să marcăm locul. Acum, nimeni nu ştie cum să ajungă acolo. Vom realiza câteva indicatoare foarte necesare. Cert este că am de gând să scot acum şi pliante cu informaţii despre vulcanii noroioşi şi despre mlaştină. Mă gândesc la o campanie de promovare în rândul tinerilor, pentru că, peste zece ani, ei vor avea şansa să valorifice zona. Legat de mlaştină, trebuie să discut cu cei de la Facultatea de Geografie. E posibil să existe aceeaşi problemă ca la Satchinez, unde delta se tot restrânge, nu e întreţinută, nu e delimitată. Vom vedea ce putem face“, a spus Delia Barbu, director executiv al Asociaţiei Pentru Promovarea Turistică a Judeţului Timiş.
 
Vulcanii noroioşi de la Buzău
 
Cei mai cunoscuţi vulcani noroioşi din România sunt cei de la Buzău. Sunt două platouri cu aspect selenar, extrem de spectaculoase, care se întind pe câteva hectare. Pâclele Mici şi Pâclele Mari se află pe raza comunei buzoiene Berca. În urma activităţii din subteran, noroiul rece ţâşneşte şi se prelinge la suprafaţă. Vulcani noroioşi există şi în Transilvania, în judeţul Sibiu (comuna Lomneş), unde sunt trei conuri, şi judeţul Alba (la Boz), unde se găsesc 12 vulcani noroioşi de dimensiuni mici. Există structuri asemănătoare şi în podişul Moldovei, dar au dimensiuni mult mai mici, iar aceştia poartă denumirea de gloduri.
 
 
 
 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: