Au scăzut cazurile de COVID-19 în Timiş: Este liniştea dinaintea valului următor, anunţă medicii

Au scăzut cazurile de COVID-19 în Timiş: Este liniştea dinaintea valului următor, anunţă medicii

Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

În Timiş, în ultimele 24 de ore au fost depistate 114 cazuri de COVID-19. Rata de infectare cu SARS-Cov2 este 3,42 la mia de locuitori, în judeţ.

După ultimele date, cele de duminică, 27 decembrie, în toate spitalele din Timişoara erau 221 de pacienţi internaţi. La Spitalul de Boli Infecţioase erau doar trei pacienţi cu forme medii, iar cu forme severe 135. La secţia Terapie Intensivă sunt 15 pacienţi. În aceste condiţii, rata de infectare cu SARS-Cov2 este 3,42 la mia de locuitori, în Timiş.   
 
“Avem o perioadă de linişte. Noi, cei de la Spitalul de Boli Infecţioase, am preluat cazurile severe, urmând ca spitalele suport să se descurce cu cazurile uşoare şi moderate. Fiind o perioadă de acalmie, am preluat şi cazurile din euro-regiune, din judeţele arondate. Dar urmează valul trei, cu noi tulpini, la care agresivitatea de transmitere este mai ridicată. Este liniştea dinaintea valului următor, pe care am întâlnit-o şi între valul unu şi valul doi. Sperăm ca lumea să fie responsabilă, să se vaccineze şi să depăşim acest ultim moment. Nu trebuie să lăsăm armele jos. În vară, în funcţie de cât de responsabili vom fi ca naţie, ne vom relua viaţa normală”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara. 
 
În Timiş, în ultimele 24 de ore au fost depistate 114 cazuri de COVID-19. Rata de infectare cu SARS-Cov2 este 3,42 la mia de locuitori, în judeţ.
 
De la începutul pandemiei, în Timiş au fost depistate 25.020 persoane cu COVID-19. 

Vă mai recomandăm:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările