Doi bărbaţi au ajuns la spital în urma unui conflict în care au fost implicate şase persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politia

Doi bărbaţi au ajuns la spital, sâmbătă seară, în urma unui conflict în care au fost implicate şase persoane şi care a avut loc în municipiul Topliţa.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă seară, prin 112, că în municipiul Topliţa a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţişti şi jandarmi.

„Din primele date şi indicii obţinute de poliţişti, s-a constatat faptul că  între  un grup de patru de tineri, cu vârste cuprinse între 16  şi 20 de ani, din localitate şi doi bărbaţi, de 31 şi 39 de ani, s-a iscat un conflict spontan din cauza unor neînţelegeri, ce urmează să fie clarificate. Cei implicaţi şi-au aplicat mai multe lovituri unii altora cu pumnii şi picioarele. În urma evenimentului cei doi bărbaţi au suferit leziuni fiind transportaţi la Spitalul din Municipiul Topliţa pentru îngrijiri”, se arată în comunicatul IPJ Harghita. 

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite