Producţie record de mure în judeţul Gorj. „A fost o vreme foarte bună pentru ele, cu multe precipitaţii“

Producţie record de mure în judeţul Gorj. „A fost o vreme foarte bună pentru ele, cu multe precipitaţii“

Producţia de mure va ajunge în acest an la un nivel record

Producţia de mure din acest an va fi una record. Ionel Burtea, proprietarul unei plantaţii de şapte hectare, din localitatea Ţicleni, din judeţul Gorj, spune că va obţine o cantitate de 15 tone la hectar.

Va fi cea mai mare producţie înregistrată de la înfiinţarea plantaţiei, în anul 2016, şi până în prezent. Plantaţia funcţionează sub marca „Abund Berry“ şi este administrată de Ionel Burtea. 

„Avem şapte hectare cultivate cu muri, dintre care cinci hectare au ajuns la maturitate şi avem o producţie de 15 tone pe hectar. Este cea mai bună producţie de până acum. Am plantat murii în anul 2016. În acest an a fost o vreme foarte bună pentru mure cu multe precipitaţii. În plus, producţia a crescut de la an la an, iar în 2020 a ajuns la cel mai bun nivel de maturitate“, ne explică Ionel Burtea.
 
Murele din plantaţia de la Ţicleni sunt vândute în două reţele de supermaket-uri. 

„În plus, procesăm murele şi facem vin, cidru, rachiu şi sirop. Cidrul este vândut într-un lanţ de supermarket-uri şi în sistemul «HoReCa». Ne dorim ca în acest an să punem în vânzare şi vin în supermarket-uri pentru că estimăm o producţie de 30.000 de sticle“, a precizat Ionel Burtea. 

Vândute în supermaket-uri sau transformate în cidru

 

Profit dublu în acest an

Tânărul întreprinzător din Gorj spune că profitul se va dubla în acest an: „Profitul a fost 58.000 de euro, iar în acest an cred că o să depăşim 100.000 de euro“.
 
Ionel Burtea spune că în perioada următoare va demara investiţia în amenajarea unei sere de căpşuni, pentru care a obţinut finanţare din fondurile europene de 1,4 milioane de euro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: