Căsătorii în noaptea dintre ani la Poarta Sărutului. Numeroase cupluri vor să vină şi să-şi unească destinele în faţa operei lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căsătoriile de la Poarta Sărutului în noaptea de Revelion vor fi organizate şi în acest an      Foto: Arhivă
Căsătoriile de la Poarta Sărutului în noaptea de Revelion vor fi organizate şi în acest an      Foto: Arhivă

Căsătoriile care se organizează în noaptea dintre ani de la Poarta Sărutului, operă a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, care se află în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, se vor desfăşura în noaptea de Revelion.

Primăria municipiului Târgu Jiu va organiza şi în acest an cununiile civile la Poarta Sărutului. Persoanele care doresc să îşi unească destinele în faţa acestui simbol al iubirii, într-un moment deosebit, trebuie să îşi depună actele şi să se înscrie la Oficiul Stării Civile cu 11 zile înainte de celebrarea căsătoriei. 

„În noaptea de Revelion o să oficiez căstoriile de la Poarta Sărutului, având în vedere că avem o noapte liberă pentru a organiza tot felul de evenimente. Căsătoriile vor fi oficiate la miezul nopţii de către mine, ca autoritate publică locală şi ca ofiţer de stare civilă“, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu. 

Zece cupluri s-au arătat interesate până acum să se căsătorească la Poarta Sărutului 

Zece cupluri din diferite judeţe ale ţării s-au arătat interesate până acum să vină şi să se căsătorească la Târgu Jiu, în noaptea dintre ani. „Doar după ce se înregistrează cererile, adică cu 11 zile înainte de data de 31 decembrie putem să ştim exact care este numărul exact al cuplurilor care se vor căsători în noaptea dintre ani. Trebuie să se înscrie până pe data de 20 decembrie“, a mai precizat primarul municipiului Târgu Jiu 

Tort pentru fiecare pereche 

Cuplurile care doresc să se căsătorească în faţa Porţii Sărutului trebuie să achite o taxă de 500 de lei. „Perechile vor primi din partea Primăriei Târgu Jiu de un tort şi flori. Experienţa anilor a arătat că cei care se căsătoresc în acest loc au parte de viaţă de cuplu plină de iubire şi trainică“, a mai adăugat primarul municipiului Târgu Jiu. 

Această tradiţie durează de peste două decenii în oraşul lui Brâncuşi.

Vă recomandăm să mai citiţi

Grevă de avertisment a minerilor de la o carieră de cărbune din Gorj. Ce solicită aceştia Guvernului

Mira, despre participarea la „X Factor“: „Nici nu am fost difuzată. A fost destul de bizar“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite