Bebebeluş de opt luni, testat pentru coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebeluşul este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu
Bebeluşul este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

Un bebeluş de numai opt luni şi mama lui, internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, au fost testaţi pentru coronavirus.

Cei doi s-au întors recent din Italia, iar copilaşul prezenta simptome de răceală. „Mama a relatat ca s-a întors în data de 18 febtuarie din Italia -  zona Varese/ Lombardia, fapt pentru care copilul a fost internat şi izolat. S-a efectuat testul rapid pentru gripă, care este  pozitiv ( gripa tip B). Ulterior au fost recoltate probe pentru confirmarea diagnosticului de gripa (RT-PCR), precum şi teste pentru  depistarea virusului COVID -19, atât lui, cât şi mamei. Probele au fost trimise la CRSP Timişoara, respectiv la  Institutul «Matei Balş»,  pentru a fi analizate. Starea copilului in acest moment este usor ameliorata, fiind monitorizat de medici“, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Sunt internaţi într-un izolator

Copilul şi mama lui sunt internaţi într-un salon izolan. „Ieri au fost internaţi într-un izolator de la Secţia de Pediatrie, care au suspiciuni de coronavirus. au fost recoltate probele şi au fost trimise la Institutul «Matei Balş». Aşteptăm ca cel târziu mâine să avem rezultatele. Sunt înbgrijiţi de personalul specializat care poartă echipament de protecţia corespunzător“, a spus Dumitru Vienescu, directoru interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite