PORTRET Constantin P. Popescu pictează când nu scrie şi scrie când nu pictează

PORTRET Constantin P. Popescu pictează când nu scrie şi scrie când nu pictează

Constantin Popescu

Artistul a vernisat zilele acestea prima sa expoziţie de pictură la Târgovişte. Nu a reuşit însă să dezvăluie publicului prozele sale, fiindcă nu are bani să le publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adoptat de Târgovişte, prin propria-i voinţă. Aici, şi-a găsit liniştea, spaţiul creativ, profunzimea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Constantin Popescu s-a urcat în Turnul Chindiei şi, aşa cum spune legenda, a simţit o atracţie nevăzută pentru aceste locuri. Constantin şi-a petrecut copilăria în Bucureşti, pe o stradă cu rezonanţă – Mihai Eminescu.

„Am fost legat strâns de «Micul Paris», de străzile de altădată. Părinţii mei au fost nişte oameni boemi. Simpli, dar iubitori de frumos. Mi-au lăsat ca amintire o mare doză de bun simţ. Acum, este aproape ca un handicap acest lucru”, spune Popescu.

Lectura ore în şir în cireşul din grădina casei


Scrie din şcoala primară. La început, a cochetat cu poezia. Apoi, s-a cufundat în proză. Citea mult. „Aveam o curte largă, cu câţiva cireşi. Urcam ca o maimuţă în pom, unde stăteam ore în şir şi lecturam. Evident, mâncam şi cireşe”, îşi aminteşte Constantin Popescu.

A avut o aplecare aparte spre limbile străine, spre literatură. Profesorii l-au îndrumat să studieze filologia, dar părinţii şi-au dorit ca feciorul lor să aibe o meserie sigură. Aşa a ajuns Constantin la un liceu industrial. S-a specializat în electronică, dar tot nu a uitat de poezie.

„În liceu, am participat la câteva concursuri literare, apoi am abandonat poezia. Nu am avut încredere în forţa mea, ca poet. În momentul de faţă, scriu proză. Îmi place mai mult. Pun pe hârtie povestiri. Am multe lucrări în stadiul de manuscris, dar nu am bani ca să le public. Am şi un roman, de întindere mai mică. Se intitulează «12 nopţi». A fost publicat virtual la Editura Semănătorul. Este povestea unui om care-şi trăieşte destinul prin intermediul visului”, afirmă artistul.

„Imaginaria”, prima expoziţie la Târgovişte


Cu pictura a început mai târziu, chiar dacă pasiunea pentru desen o are din copilărie. Are o viziune aparte asupra vieţii, asupra formelor. Lucrările sale par precise. Fiecare pânză, privind-o, îţi dă posibilitatea să lucrezi cu imaginarul, să descoperi ce a vrut să spună autorul.

„Am pictat mult. Am avut şi câteva expoziţii. Cea care este în desfăşurare în aceste zile la Târgovişte se numeşte «Imaginaria», pentru a fi în ton cu lucrările mele”, mărturiseşte Constantin Popescu.

Artistul nu a urmat o şcoală de pictură. Acum, vrea să se înscrie la cursuri, la Şcoala Populară de Artă din Târgovişte. Se consideră un supravieţuitor. Nu trăieşte din pictură, deşi ar trebui. Speră să devină cunoscut.

Întrebări şi răspunsuri:

De ce aţi dat Bucureştiul pentru Târgovişte?
M-am mutat aici dintr-o nevoie interioară. Mi-am dat seama că port în mine nişte lucruri care cer exprimare. Am lucrat în electronică şi acest fapt m-a obosit. Stabilirea la Târgovişte a fost aproape ca o revoluţie în viaţa mea. Aici, mi se pare că totul este altfel. Viaţa este normală. Oraşul este liniştit. Am trăit nişte stări stranii când m-am urcat în Turnul Chindiei. Am avut impresia că am mai fost pe aici. Am simţit o vibraţie specială.

De ce nu v-aţi clădit o carieră în artă?
Nu au vrut părinţii mei. Îşi doreau să am o profesie stabilă. Asta a fost drama vieţii mele. Nu am putut să urmez o carieră în strânsă legătură cu pasiunile mele. Cred că mulţi oameni sunt în această situaţie. Cred că ne vindem timpul, atunci când nu facem ceva cu plăcere, din dragoste. Acum, sunt într-o continuă luptă, dar sunt o fire entuziastă. Nu mă dau uşor bătut.

Ce îi place:
„Îmi place comunicarea sinceră, care, din păcate, începe să lipsească din ce în ce mai mult. Îmi place când omul îşi caută menirea. Evident, îmi plac literatura, pictura, muzica clasică. Îmi plac oamenii care ştiu să colaboreze”, spune artistul.

Ce nu îi place:
„Nu îmi plac ipocrizia, minciuna. Sunt racile care duc la alte dezastre. Nu îmi place spiritul de competiţie, care, după părerea mea, este unul distrugător. Eu cred că numai prin colaborare pot fi puse în practică proiectele adevărate, nu prin competiţie”, afirmă Constantin Popescu.

Profil:

Născut: 18 aprilie 1956, Bucureşti
Studii: Liceul Industrial şi Şcoala Postliceală de Informatică Bucureşti
Familie: necăsătorit, un băiat

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: