Cum a incendiat „Dorel“ 12 garaje: „Întindea carton şi o fi scăpat făclia. Temperatură era prea puternică şi s-a dus, domn’e!“

Cum
a incendiat „Dorel“ 12 garaje: „Întindea
carton şi o fi scăpat făclia. Temperatură era prea puternică şi s-a dus, domn’e!“

FOTO: Facebook/ Dinu Zară

Un incendiu puternic a afectat 12 garaje aflate în cartierul George Enescu din oraşul Suceava. Focul s-a extins foarte repede pentru că garajele erau lipite unele de altele, iar în interior erau depozitate materiale inflamabile precum vopsea, combustibil şi butelii de gaz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un incendiu a cuprins miercuri după-amiază, 25 septembrie, 12 garaje din cartierul George Enescu al municipiului Suceava. Martorii spun că focul s-a aprins din cauza unor muncitori care încercau să izoleze acoperişul unui garaj, care avea o învelitoare din carton bituminat.

„Întindeau carton din ăla pe garaj şi o fi scăpat făclia, temperatura era prea puternică şi s-a dus domn’le, nu aşa, ca chibritul şi atunci începuse şi vântul, s-a dus ca benzina.  (...) Dacă o durat 5 minute, au ars 12 garaje”, ne-a spus unul dintre cei care au văzut nenorocirea.

Cei doi municitori au fost audiaţi de Poliţie. Unul dintre ei, Vasile Corduneanu, le-a spus anchetatorilor că avea în mână un dispozitiv artizanal (brener) care era racordat la o butelie cu gaz, cu ajutorul căreia lipea membrana bituminoasă. El s-a apropiat foarte mult de acoperişul garajului vecin, iar ulterior a observat că acesta a luat foc. Incendiul s-a propagat repede şi la celelalte garaje care erau pe coloana respectivă.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai multe ori. Ei au reuşit, totuşi, să limiteze dezastrul, în zona respectivă fiind zeci de garaje. Unele dintre ele eveau şi un etaj transformat în spaţiu de locuit.

În momentul producerii incendiului, într-un singur garaj era parcată o maşină, mai exact o Dacia 1310. În celalte spaţii erau depozitate cu totul alte lucruri, de la alimente, la obiecte de mobilier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: