Ce a scris presa străină despre protestul afaceristului din Suceava care a construit un metru de autostradă

Ce a scris presa străină despre protestul
afaceristului din Suceava care a construit un metru de autostradă

Ştefan Mandachi, antreprenorul din Suceava care a construit primul metru de autostradă din Moldova FOTO: Facebook/Ştefan Mandachi

Presa internaţională relatează despre protestul suceveanului Ştefan Mandachi, care a construit primul metru de autostradă din Moldova.  BBC, Bloomberg sau Euronews sunt doar câteva dintre publicaţiile care au scris că antreprenorul a fost nevoit să protesteze pentru că România nu are autostrăzi.

„Un antreprenor a construit un metru de autostradă în partea de nord a României, în semn de protest faţă de faptul că ţara lui nu are autostrăzi. Sătul de lipsa unde reţele de autostrăzi în regiunea sa natală, Moldova, Ştefan Mandachi, în vârstă de 33 de ani, care deţine un lanţ de restaurante de tip fast food, a plătit din fonduri proprii construcţia autostrăzii de un metru în sumă de £3,800 (€4,400; $5,000)”, scrie BBC News într-un articol intitulat „Cea mai mică autostradă din lume face de ruşine o naţiune“

Britanicii au mai publicat şi un grafic al Eurostat, din 2016, din care reiese că ţara nostră se află pe ultimul loc în UE, în ceea ce priveşte lungimea reţelei de autostrăzi. România are aproximativ 800 de km de autostradă, în comparaţie cu Spania care are peste 14.000 de km.  

Euronews a scris că Ştefan Mandachi a construit cea mai scurtă autostradă din lume, adăugând că afaceristul s-a săturat de promisiunile neonorate pe care le-au făcut guvernanţii români în ultimii 30 de ani referitoare la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Euronews.com mai scrie că numai în 2017 peste 1900 de oameni au murit în accidente pe şoselele din România, experţii punând aceste tragedii pe seama lipsei infrastructurii moderne.

Bloomberg a scris că Preşedintele României Klaus Iohannis, care de regulă este în conflict cu Guvernul, s-a alăturat protestului iniţiat de Ştefan Mandachi şi că la fel au procedat şi câţiva primari care fac parte din coaliţia de guvernare. În pus, Bloomberg a scris că mai multe companii locale au participat la proteste, precum şi compania JYSK, dar şi angajaţi de la fabrica Ford din Craiova.

Peste 1.000 de oameni au venit vineri la inaugurarea primului metru de autostradă din Moldova, construit în mod simbolic de omul de afaceri Ştefan Mandachi. Alte câteva sute de persoane au rămas blocate în trafic, pe E 85, şi au protestat unde i-a prins ora 15.00. Mitingul a fost paşnic, fără incidente.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: