Unicul monument de istorie agrară din România, ajuns o ruină. Boierii care au fondat ferma-model Perieţi din Bărăgan

Unicul monument de istorie agrară din România, ajuns o ruină. Boierii care au fondat ferma-model Perieţi din Bărăgan

Ferma Perieţi, în vremurile bune FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia

Singurul monument de istorie agrară din România, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, stă să cadă. Fosta fermă-model de la Perieţi este la un pas de prăbuşire deoarece nu se găsesc fonduri pentru restaurare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit se găsea în anul 1947 în Bărăgan. Moştenitoarea acestei averi, Ileana Stoianovici, inginer agronom, fiica Leliei Urdărianu, a donat în 1994 Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia peste şase mii de documente, obiecte de artă plastică (pictură şi grafică), artizanat, podoabe, obiecte de uz casnic şi personal, publicaţii, discuri şi piese de mobilier care se leagă de istoria fermei-model. 
 
Reintrată în posesia bunurilor confiscate de către regimul comunist de la familia sa, Ileana Stoianovici a avut generozitatea să doneze muzeului incinta fermei-model, formată din 18 imobile. Astfel, ferma-model de la Perieţi se află astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, care face eforturi să găsească fonduri pentru restaurare.
 

Marile moşii din Bărăgan, reşedintele elitelor

 
Marile moşii boiereşti ale secolelor XVIII-XIX din Bărăgan, în special cele din nord-estul Bucureştiului, Buzău-Slobozia-Brăila, aveau să stea la baza unor importante proprietăţi fie agricole, viticole sau de vacanţă, atât pentru nobilimea secolelor XIX şi XX, cât şi pentru o seamă de industriaşi sau oameni de afaceri ai perioadei de modernizare a României.
 
Conform Direcţiei de Cultură Ialomiţa, conacele din Bărăgan, alături de altele similare din celelalte provincii istorice româneşti, au ocupat un loc important în peisajul construit al secolelor XIX-XX. Aceste conace au fost reşedinţele elitelor socio-culturale de altădată şi constituie un fenomen arhitectural aparte, fiind o componentă valoroasă a patrimoniului cultural european. 
 
Aceste reşedinţe reflectă statutul, modul de viaţă, idealurile comanditarilor lor. Începând cu secolul al XIX-lea, moşiile boiereşti se modernizează la rândul lor, ajungând să includă ferme-model, mici manufacturi.  Fermele-model cuprindeau: locuinţa propriu-zisă a boierului, conacul, care era componenta principală a moşiei şi centrul existenţei rurale a proprietarului, reflectând viziunile şi aspiraţiile acestuia; în jurul reşedinţei principale erau grupate vechile acareturi, dependinţe necesare care găzduiau locuinţele personalului, bucătăria, diferite magazii, grajduri. 
 
În Ialomiţa există o astfel de fermă-model, la Perieţi.
 
Ferma Perieţi, una dintre cele mai mari din sud-estul Europei, în perioada interbelică FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
 
Ferma-model Perieţi se află în intravilanul comunei Perieţi. Terenul fermei are două intrări pe străzi opuse: de pe DN 2A şi de pe strada Ialomiţei. 
 
Ferma Perieţi provine din moşia lui Ion Poenaru Bordea, mare proprietar agricol înainte de Primul Război Mondial. O parte din satul Perieţi era denumit, Cătunul lui Bordea, iar gara, situată la mijlocul moşiei, s-a numit până în anii 1940, Gara Poenaru Bordea. 
 
La moartea lui Ion Poenaru Bordea (1919), moşia de 390 de hectare a trecut în proprietatea moştenitorului Ion I. Stoianovici. După decesul acestuia în 1926, moşia s-a împărţit în două părţi egale. O parte a revenit Sofiei Stoianovici, fiica sa din prima căsătorie, iar cealaltă parte - celor doi copii din cea de-a doua căsătorie (Şerban şi Ileana Stoianovici) şi soţiei, pictoriţa Lelia Urdărianu. 
 
Interior la fermă FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
   
 
În 1934, Lelia Urdărianu s-a căsătorit cu Aureliu I. Popescu, diplomat român, fost bursier până în 1929 al Fundaţiei Rockefeller la Universitatea Columbia din SUA. Din acest moment începe istoria propriu-zisă a Fermei model. În anii următori, până în 1941, Aureliu Popescu transformă radical moşia de 390 de hectare, dintr-o producătoare de cereale într-o suprafaţă de cultivare şi producţie a seminţelor de legume şi flori. Acestea a fost printre puţinele existente în România şi a fost considerată cea mai importantă din această parte a Europei. 
 
 

Şcolit la New York, stabilit la Perieţi

 
Aureliu Popescu a urmat studii politice şi economice la Londra, obţinând o bursă la Columbia University din New York, iar la 35 de ani este numit secretar general la Ministerul Industriei şi Comerţului. După căsătoria cu Lelia Urdărianu, descendentă - pe linie paternă -  din vechea familie boierească a Urdărienilor şi - pe linie maternă - dintr-o familie de origine franceză, soţii Popescu se stabilesc la Perieţi, în perioada 1935-1949, până când ferma va fi supusă naţionalizării.
 
 
 
Ferma de la Perieţi FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
 
 

Averea de 390 de hectare

 
Aureliu Popescu se hotărăşte să renunţe la cariera de funcţionar public şi să întemeieze o ferma-experiment pe domeniul moştenit de soţia sa. Fiica sa vitregă, Ileana Stoianovici, avea să descopere tainele agronomiei pe domeniul de la Perieţi, pe care îl primeşte pentru scurt timp – un an înaintea naţionalizării – în administrare. Ferma interbelică de la Perieţi, judeţul Ialomiţa, era considerată în 1947 cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit.
 
Aici, în inima Bărăganului, fostul diplomat Aureliu Popescu s-a făcut agricultor în sensul cel mai propriu al cuvântului, aducând în ţara noastră modelul unei agriculturi practicate ştiinţific şi modern. Ferma producea 80 de soiuri de seminţe care mergeau atât în ţară, cât şi la export. Existau aici şi crescătorie de porci din rasa York, dar şi vaci din rasa Siementhal, cai şi boi folosiţi la muncile din fermă. 
 
 
Ferma a fost transformată într-un etalon al agriculturii de către Aureliu Popescu FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
   
 
Zeci de clădiri au fost ridicate pe cinci hectare şi aveau diverse funcţiuni: conacul în care locuiau Aureliu Popescu şi soţia lui, administraţia, locuinţa inginerului agronom, a grădinarului-şef, căminul pentru cei 200 de muncitori, case pentru salariaţii cu familie, grajduri, magazii, ateliere de tâmplarie şi fierarie, spaţii pentru adăpostirea şi repararea batozelor, combinelor şi a altor agregate.
 

Cercetare şi ameliorare de soiuri

 
Pe terenuri se cultivau: varza albă şi roşie, morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, sfeclă, salată, ceapă, praz, ridichi de iarnă, ardei, vinete, roşii, castraveţi, dovleci şi pepeni. Pentru a nu se întâlni între ele speciile diferite, parcelele cultivate erau despărţite de parcele necultivate pe câte un 1 km. Ferma avea propriul sistem de irigaţii cu apă adusă cu pompele din râul Ialomiţa. Aici se făcea cercetare şi ameliorare de soiuri, ferma lucrând cu instituţiile de profil din ţară şi străinătate.
 
Ferma producea seminţe de legume şi flori pentru export FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
 
În 1940, la Perieţi se produceau două vagoane de seminţe mici şi peste zece vagoane de seminţe mari. 

“Sfârşitul Fermei-Model de la Perieţi are o dată precisă: 10 martie 1949. Este data la care ferma este naţionalizată de către regimul comunist. Procesul-verbal întocmit cu această ocazie ne dă o idee despre dimensiunile fenomenului iniţiat de Aureliu Popescu: 101 utilaje, cuprinzând la capitolul “inventar mort” tractoare Lanz Bulldog, pluguri şi boroane Rud Sack, pluguri cu tracţiune animală Melichar, secerătorilegători şi cositoare I.H.C., batoze pentru cereale Hofher şi Stahl Lanz, selectoare Hofher şi Petkus, motoare Ganz, Robot, Rieger sau Siedling, camioane etc. La categoria “inventar viu”, se menţionează un număr de 538 animale (cai, boi de prăşilă şi rentă, porci, oi etc.) şi păsări. Valoarea totală a acestora se ridică, în 1949, la aproape 50 de milioane de lei (49,530,384)” , precizează prof. Gheorghe Petre. 
 
Dar după ce a pus bazele primei ferme horticole producătoare de seminţe de legume şi flori din România, Aureliu I. Popescu avea să îndure după naţionalizare, o serie de umilinţe, de întâmplări dramatice, totul culminând cu condamnarea lui în 1950 pentru "crimă de război" la 3 ani de închisoare corecţională şi i se confiscă averea. Condamnat şi a doua oară, pentru "pretinse critici", este graţiat în 1963 şi va muri în 1967. 
 

Cum se va face reabilitarea

 
Ferma a fost donată muzeului în anul 2005 de către ultima moştenitoare a proprietarilor. Cuprinzând o suprafaţă de 5,4 ha şi 18 clădiri (conac, magazii, grajduri, P+1/zilieri, turn de apă ş.a.), ferma a fost donată muzeului de către ing. Ileana Stoianovici. 
 
Domeniul ar putea fi transformat într-o anexă a Muzeului Agriculturii din Slobozia. Costurile de reabilitare au fost estimate la 4 milioane de euro.
 
Gheorghe Petre, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, are convingerea că, în urma demersurile făcute, se va realiza o finanţare parţială pentru refacere. „Mă străduiesc din 2011 pentru a obţine fonduri pentru restaurare. Am făcut proiecte, demersuri către Ministerul Culturii şi Comisia Naţională de Patrimoniu, şi primăvară, şi toamna, am făcut socoteli, studii. Ultima acţiune a Comisiei vizează un proiect pentru finanţare parţială. Deci, avem speranţe că se va reabilita ceva”, spune prof. Gheorghe Petre.
 
Restaurarea fermei a fost gândită de muzeografi ca un spaţiu de destindere şi de relaxare, dar care să aducă şi bani. Una dintre clădiri se va constitui într-o anexă a muzeului, după ce clădirile vor fi refăcute ca odinioară, aşa cum arătau ele în vremurile bune. 
 
Conacul se va transforma într-o fermă, unde se pot desfăşura diverse activităţi pentru copii, se va construi un restaurant unde vor fi servite produse tradiţionale din zona Ialomiţei, dar vor fi organizate şi târguri de meşteşuguri. Totodată, în fostul spaţiu de cazare a muncitorilor de la fermă se va construi un mini-hotel, unde familii cu copii se pot caza 2-3 zile ca să petreacă timpul în natură. 
 
De asemenea, spune prof. Gheorghe Petre, ferma poate fi şi loc de întâlnire pentru agricultorii din toată ţara. Aici se va înfiinţa şi o sală de festivităţi şi nu în ultimul rând, aici se vor putea organiza nunţi. „Aici este o zonă în care ar trebuie să se facă turism agrar. Ferma nu mai poate reveni la ce a fost odată, gândiţi-vă că era cea mai mare din sud-estul Europei, de aici plecau seminţe peste tot, dar măcar să n-o pierdem de tot”, spune prof. Gheorghe Petre. 
 
Ce a mai rămas din moşia imensă FOTO Muzeul Agriculturii Slobozia
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările