Poliţia, cu ochii pe ialomiţeni. Zeci de amenzi aplicate pentru sfidarea regulilor pandemiei

Poliţia, cu ochii pe ialomiţeni. Zeci de amenzi aplicate pentru sfidarea regulilor pandemiei

Razie în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa

Poliţiştii au intensificat în weekend, la nivel naţional, acţiunile de informare, prevenire şi combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acţiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenţi economici şi în mijloacele de transport în comun. În urma raziilor, au fost constatate 6 infracţiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 de zădărnicirea combaterii bolilor şi una de fals în declaraţii. 
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat 9.818 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecţie sanitară.
 
În judeţul Ialomiţa, forţele de ordine au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului judeţ au fost  legitimate peste 7.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, verificate peste 850 de locaţii de interes şi peste 320 de societăţi comerciale.
 
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 280 de sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în valoare totală de peste 35.000 de lei, dintre care 235 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 5 sancţiuni pentru nerespectarea carantinei/izolării şi 45 de sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiei privind deplasarea/libera circulaţie.
 
Purtaţi masca de protecţie!
 
Poliţiştii recomandă cetăţenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie.
 
În localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise.
 
La data de 16 octombrie, în jurul orei 12.00, Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată prin apel 112 cu privire la  faptul că două persoane fac scandal în incinta unui magazin. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat persoanele implicate, 2 bărbaţi, în vârstă de 28 şi 29 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieşit că figurează cu menţiunea carantinării la domiciliu.
 
Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, atât atât pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, pentru adresare de injurii şi provocare la scandal, cât şi conform Legii  55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de carantinare, fiind totodată informată Direcţia de Sănătate Publică.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările