Cum se face vizitarea pacienţilor cu COVID-19 la Slobozia: Va fi pregătit cu privire la ce urmează să vadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii cu COVID în stare gravă pot primi vizita unui membru al familiei Inquam Photos / Octav Ganea
Pacienţii cu COVID în stare gravă pot primi vizita unui membru al familiei Inquam Photos / Octav Ganea

Pe perioada internării în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 şi care prezintă simptome severe de boală poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei, cu acordul medicului curant. În vederea asigurării protecţiei acestuia, vizita poate avea loc în condiţii speciale.

Conform unităţii medicale, o singură persoană poate intra la pacient, o singură dată. Accesul se va face numai după efectuarea triajului epidemiologie si completarea Declaraţiei pe propria răspundere potrivit căreia vizitatorul nu va avea nici o pretenţie în cazul în care în decurs de 14 zile de la efectuarea vizitei acesta ar putea prezenta semne şi simptome sau confirmarea de laborator a infecţiei cu SARS- CoV-2.

Timpul alocat vizitei este de maximum 15 minute, iar vizitatorul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul. De asemenea, conform legii, vizitatorul respectă toate măsurile sanitare care se impun. Totodată, nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19.

Se vor respecta următoarele:

Vizita pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) care prezintă simptome severe de boală de către un membru al familiei/ reprezentant legal se va face numai cu acordul medicului curant; vizita este permisa de luni până vineri, in intervalul orar 14.00 – 16.00.

Membrul familiei / reprezentantul legal care doreşte vizitarea pacientului infectat cu noul coronavirus (formă severă) solicită în scris acest lucru, printr-o cerere pe care fie o depune la secretariatul spitalului, fie o trimite folosind alte aplicaţii de comunicare: email –spitalslobozia@gmail.com , fax – 0243/234657. Secretariatul spitalului va trimite cererea spre aprobare medicului curant al pacientului infectat cu noul coronavirus (formă severă); după aprobarea cererii, medicul curant va informa medicul coordonator al Compartimentului COVID în legătura cu vizita ce urmează a se efectua.

Medicul curant va informa vizitatorul cu privire la starea clinică a pacientului si condiţiile; vizitatorul va fi pregătit cu privire la ce urmează să vadă când ajunge în secţie si la ce să se aştepte atunci când va vedea pacientul.

Persoanele care prezintă simptome de COVID-19 nu pot să efectueze vizite în unitatea sanitară, acest lucru fiind esenţial pentru prevenirea şi controlul infecţiilor. Vizitatorii vor fi informaţi să aducă cât mai puţine bunuri personale cu ei pentru a facilita îmbrăcarea echipamentului de protecţie si accesul în zona de risc. Nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19.

Vizita durează maximum 15 minute

Durata vizitei va fi de maximum 15 minute iar pe toata durata vizitei se vor respecta normele de protecţie personală atât pentru pacient cât si pentru vizitator (vizitatorul să nu atingă aparatura, să nu îşi scoată masca, etc.)

Accesul in unitatea sanitară se va face pe la poarta principală; se va anunţa Compartimenul COVID (int. 217) , iar infirmiera/ingrijitoarea va cobori şi va prelua persoana respectivă pe care o va însoţi până la etajul IV; se va avea în vedere traseul cel mai scurt (accesul in spital pe la parter, lift, etajul IV). Intrarea in Compartimentul COVID se va face prin uşa principală acces, spaţiul de echipare.

Se va efectua triajul epidemiologie al persoanei cu completarea Chestionarului de triaj epidemiologie; triajul se va completa de către vizitator în spaţiul de echipare al Compartimentului. După efectuarea triajului, asistentul medical va îndruma şi sprijini vizitatorul pentru îmbrăcarea corectă a echipamentul de protecţie; acesta va fi pus la dispoziţie cu titlu gratuit de către unitatea sanitară.

Echipament de protecţie

Recomandări pentru echipamentul de protecţie: combinezon cu glugă sau halat ramforsat şi bonetă, masca FFP2, vizieră, botoşi, mănuşi.

Vizitatorul va fi însoţit pe toată durata vizitei de un cadru medical care îi asigură sprijin atât în timpul vizitei cât şi după încheierea vizitei. După expirarea timpului de vizită, personalul medical care a insoţit vizitatorul îl va îndruma si sprijini pentru dezbrăcarea corecta a echipamentului de protecţie.

Vizitatorul va efectua igiena mâinilor la intrarea şi la părăsirea compartimentului.

După dezechipare şi efectuarea igienei mâinilor, vizitatorul insoţit de un reprezentant al personalului medical din secţie va urma următorul traseu: Etaj IV —► scara de evacuare  —► etaj I —► scara principala —► parter —► ieşire

În situaţia în care pacientul este în stare terminala vizitatorul va fi consiliat cu privire la măsurile care se aplică în cadrul Protocolului de deces.

În evidentele Compartimentului COVID va exista un registru în care se vor nota datele de contact ale vizitatorilor (nume, prenume, adresa de domiciliu, număr de telefon), în cazul în care este indicată urmărirea contacţilor.

Vă mai recomandăm şi:

Noi restricţii care intră în vigoare luni: Carantină de noapte, certificat verde, magazine şi restaurante închise la ora 21:00

De ce mor şi oameni vaccinaţi de COVID-19. Explicaţiile unui medic: Nu pot fi opriţi în drumul spre fatalitate

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite