Bărbat aflat în izolare, prins la cumpărături. Ce amendă a primit

Bărbat aflat în izolare, prins la cumpărături. Ce amendă a primit

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti FOTO Adevărul

Peste 630 de persoane aflate în carantină sau izolare au fost verificate de poliţiştii ialomiţeni în ultimele 24 de ore. Un bărbat din municipiul Feteşti a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei, după ce a fost surprins la un magazin din localitate, deşi se afla în izolare la domiciliu.

Ştiri pe aceeaşi temă

La data de 18 aprilie, forţele de ordine au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum şi  pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19. 
 
În cadrul activităţilor au fost efectuate verificări la 346 de persoane aflate în carantină şi 293 aflate în izolare la o adresă declarată. De asemenea, în cadrul acţiunilor punctuale au fost controlate peste 100 de autovehicule, dintre care 18 mijloace de transport persoane.
 
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 137 de locaţii, iar în cadrul acestora, 21 de restaurante şi terase. 
 
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii ialomiţeni au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 31.500 de lei, astfel: 151 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 29 de sancţiuni pentru încălcarea interdicţiilor de circulaţie pe timp de noapte şi o sancţiune pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu.
 
Duminică, 18 aprilie, poliţiştii din Feteşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 47 de ani s-a deplasat la un magazin din municipiu, deşi acesta figura în izolare la domiciliu.
 
Faţă de persoana în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările