Educaţia „gratuită“ din România a explodat în pandemie. Top trei costuri

În pandemie, costurile educaţiei au pus presiune pe bugetele familiilor cu copii la şcoală

În primul an de pandemie, când şcoala s-a derulat mai ales online, părinţii români au plătit sensibil mai mult pentru educaţia copiilor lor. Costul mediu alocat serviciilor de tip „Şcoală după şcoală” s-a dublat faţă de 2018, iar învăţământul online a presupus achiziţia de echipamente IT. Peste toate, meditaţiile au fost absolut necesare pentru ca elevii să ţină pasul

Pandemia de COVID-19 a schimbat structura costurilor asociate educaţiei copiilor, arată un sondaj realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România şi făcut public la începutul lunii aprilie. Astfel, a scăzut incidenţa costurilor legate de prezenţa fizică a copiilor la şcoală, respectiv transportul, paza unităţilor de învăţământ, fondul clasei, dar au crescut spectaculos cele legate de supravegherea copiilor şi cumpărarea echipamentelor IT necesare participării la cursurile online. 

Costul supravegherii copilului s-a dublat

Serviciile de tip Şcoală după şcoală au crescut de la 10% în perioada prepandemică, în 2018, la 20%. „Creşterea este generată, cel mai probabil, de necesitatea părinţilor care nu au putut lucra de acasă de a suplini închiderea fizică a şcolilor. Iar în cazul copiilor mici care nu pot fi lăsaţi fără supraveghere, părinţii au fost nevoiţi să găsească soluţii. Aceste servicii au crescut şi ca incidenţă, dar au crescut şi din punct de vedere al costurilor. Pentru că una este să ai nevoie de aceste servicii timp de câteva ore, două-trei, şi alta este să ai nevoie toată ziua. Costul mediu pentru cei care accesează acest tip de servicii este de aproximativ 4.200 de lei, o valoare dublă comparativ cu anul 2018”, a explicat Ciprian Grădinaru, sociolog, expert Salvaţi Copiii România. 

Pe locul al doilea în topul cheltuielilor estimate se află procurarea de laptopuri şi tablete – cu 2.800 de lei, în medie. „Această clasă de cheltuieli legate de echipamentele IT e total nou apărută, dar era de aşteptat. Laptopul a apărut ca o cheltuială foarte importantă, telefonul mobil, tableta, diverse softuri educaţionale şi platforme digitale care nu sunt toate gratuite”, a completat Ciprian Grădinaru.  

Pe lângă laptopuri şi tablete, părinţii au mai cumpărat camere web, telefoane mobile, au plătit accesul de diverse platforme digitale, ceea ce a încărcat nota de plată la 5.800 de lei, cost mediu pe familie. Şapte din 10 părinţi care au răspuns la chestionarul iniţiat de organizaţie au răspuns că au făcut cel puţin o achiziţie de astfel de echipamente, în acest interval de timp. 

Locul al treilea în top cheltuieli cu educaţia în pandemie este ocupat de meditaţii. Cheltuielile medii pe familie s-au ridicat la 2.400 de lei. Patru din 10 părinţi au spus că au continuat să plătească meditaţii în această perioadă. 

Fondul clasei bate pasul pe loc

O altă categorie nouă de cheltuieli a fost cea cu procurarea materialelor igienico-sanitare, estimate la peste 250 de lei, în medie. 

Fondul clasei şi al şcolii, definite exclusiv ca prestaţii obligatorii, nu a scăzut comparativ cu perioada pre-pandemică. Acesta a rămas o contribuţie obligatorie pentru 13% din părinţi. Majoritatea celor care achită acest fond afirmă că nu primesc chitanţă. Valoarea cumulată a fondului clasei şi al şcolii se ridică la circa 300 de lei, în medie. 

Concluzia ar fi că aceste costuri ascunse ale educaţiei nu au dispărut în pandemie, ci s-au inmulţit. „Cheltuieile cu uniforma nu au dispărut şi asta e foarte interesant. Explicaţia e foarte simplă: în iulie-august 2020, nimeni nu ştia dacă se va întoarce la şcoală şi cum. Pentru că a existat o harababură totală o perioadă de timp, părintele a cumpărat uniformă”, a explicat sociologul. 

„Nu am cheltuit nimic în plus“

Eugen Ilea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, spune că în anul pandemic trecut au fost părinţi care au investit inclusiv în dotările şcolilor pe care le urmează copiii lor. „Cu siguranţă sunt părinţi care au investit în camere web mai performante decât cele puse la dispoziţie de şcoală. Unii părinţii s-au mobilizat şi au cumpărat pentru clasa respectivă sau pentru învăţătoare sau profesor o cameră mai bună, un laptop mai bun. Acolo unde autorităţile nu au pus nimic la dispoziţie, şi aici mă refer mai puţin la oraşele mari, cu siguranţă părinţii au fost nevoiţi să cumpere tablete, laptopuri, astfel încât să se poată vorbi de educaţie online. Iar legat de materiale igienico-sanitare, nu ştiu dacă se poate discuta, pentru că pe acestea oricum le cumperi”, a subliniat reprezentantul părinţilor. 

Cele mai mari cheltuieli în perioada de început le-au avut părinţii cu mai mulţi copii. „Acolo, pe echipamente IT necesare educaţiei online s-a dus o mare parte din bugetul familiei”, a conchis reprezentantul părinţilor.