Tragedia moşierului Poroineanu din Caracal: copiii lui s-au căsătorit fără să ştie că sunt fraţi

Tragedia
moşierului Poroineanu din Caracal: copiii lui s-au căsătorit fără să ştie că
sunt fraţi

Imagine cu monumentul funerar din cimitirul Bellu (Bucureşti) ce-l reprezintă pe Constantin Poroineanu în genunchi, jelind

Nu există locuitor al oraşului Caracal care să nu cunoască drama lui Constantin Poroineanu (1843-1908), figură emblematică a urbei, unul dintre cei mai bogaţi moşieri din ţară. Finalul tragic al vieţii sale poate reprezenta oricând subiect de film: şi-a pus capăt zilelor după ce copiii săi, căsătoriţi între ei fără ca nimeni să ştie că sunt rude, s-au sinucis la aflarea crudului adevăr.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Poroineanu a fost în primul rând un filantrop prin gesturile sale numeroase de generozitate. Pe tot parcursul vieţii sale, el a avut mereu grijă faţă de cei mai puţin favorizaţi de soartă, oferind des ţăranilor şi copiilor săraci ajutoare băneşti sau în natură. Personalitate distinsă, politician – liberal convins, el a fost ales timp de nu mai puţin de zece legislaturi în Parlament din partea judeţului Romanaţi (parte a judeţului Olt de azi, n.r.) pe care l-a reprezentat cu cinste şi onoare. Deşi este văzut ca ”fiu” al Romanaţiului, el s-a născut la Târgovişte în anul 1843,într-o familie extrem de onorabilă, fiind fiul sărdarului Sache Poroineanu (unul dintre cei mai bogaţi moşieri din judeţul Dâmboviţa) şi al Elenei Poroineanu, născută Jianu (fiica lui Ştefan Jianu din Caracal) - după mama sa, el se înrudea cu familia boierilor Jieni.

Provenind dintr-o familie foarte înstărită, Constantin Poroineanu ar fi putut să îşi facă toate studiile peste hotare, dar a preferat ca prima parte a acestora să le urmeze în ţară şi abia apoi a ales să respecte ”cutuma” vremurilor şi să plece la Paris, unde şi-a desăvârşit studiile devenind avocat. La întoarcerea în ţară s-a alăturat tatălui şi s-a ocupat de bunul mers al afacerilor familiei, majoritatea fiind în agricultură. Cei care au scris despre viaţa sa menţionează la unison că Poroineanu a inspirat mereu stimă şi respect şi că era ”o adevărată plăcere pentru un contemporan să-l aibă în apropiere”.

Revista ”Memoria Oltului” a scris despre el, într-un articol dedicat acestuia în urmă cu câţiva ani, că ”s-a numărat printre cei mai de seamă proprietari rurali din România, în administrarea proprietăţilor sale remarcându-se prin inteligenţă, corectitudine şi rigurozitate atât în relaţiile cu ceilalţi moşieri, cât şi cu ţăranii. În judeţul Romanaţi, dar mai ales în Caracal, Constantin Poroineanu se bucura de o notorietate pe care mulţi concetăţeni şi-ar fi dorit-o. Ca om a fost de o mare modestie, distins şi bun cu semenii săi, fiind apreciat deopotrivă de ţărani şi orăşeni. A sprijinit în fiecare an, împărţind prin primării ajutoare băneşti şi în natură, pe oamenii din Romanaţi lipsiţi de mijloace, pe copiii săraci şi elevii silitori de la gimnaziul din Caracal, acestora din urmă dăruindu-le cărţi şi haine. Pentru elevii gimnaziului Ioniţă Asan a adus de la Paris cărţi, planşe de anatomie şi istorie naturală. Spitalului din Caracal i-a oferit suma de 12.000 lei, iar Societăţii Geografice Române 500 de lei pentru cea mai bună hartă geografică a judeţului Romanaţi. Poroineanu a fost interesat şi de instituţiile culturale şi religioase din Caracal şi Romanaţi”. Având merite deosebite în plan politic, social şi cultural, Poroineanu a fost decorat cu “Steaua” şi ”Coroana României”, cu ”Ordinul Leopold al Belgiei” şi ”Apărător al Independenţei Bonaparte”, toate în grad de Comandor.

Viaţa avea să-l lovească însă crunt. Chiar şi acum, la peste o sută de ani, tragedia ce a lovit familia sa continuă să suscite un interes aparte şi aceasta nu doar printre locuitorii oraşului Caracal, unde a petrecut o mare parte a vieţii, dar, mai ales, în Bucureşti, acolo unde el este înmormântat alături de membrii familiei sale. Finalul vieţii sale este marcat, în mod paradoxal, de o poveste de dragoste trăită de acesta pe când era student în Paris.

Dana Roxana Nicula, doctor în istorie şi director al Muzeului Romanaţiului din Caracal, afirmă că, în perioada de început a vieţii lui Constantin Poroineanu pe meleaguri străine – respectiv la Paris, acesta ar fi avut o aventură cu o frumoasă franţuzoaică. Acesta ar fi punctul de cotitură ce i-a adus moartea, mulţi ani mai târziu, atât lui, dar şi membrilor familiei sale.

”Pe când se afla la studii în capitala Franţei, Constantin Poroineanu, pe atunci student, s-ar fi îndrăgostit de o pariziancă cu care a avut o aventură, deşi el era căsătorit în ţară şi avea chiar şi un băiat - Sergiu. Poroineanu s-a întors însă în ţară la familie, continuându-şi viaţa şi afacerile din agricultură şi politică. Viaţa şi-a urmat cursul, iar fiul său a ajuns, după ani, să îi calce pe urme tatălui: a plecat la Paris pentru a-şi termina studiile. Iar povestea se repetă: ajuns aici, fiul lui Constantin Poroineanu se îndrăgosteşte şi el de o studentă pariziancă ce fusese crescută doar de mamă, tatăl părăsindu-i dinainte de naşterea ei. De data aceasta, cei doi tineri se căsătoresc la Paris şi, ulterior, fiul o aduce pe proaspăta lui soţie acasă, în România, pentru a-i cunoaşte părinţii. Doica băiatului şi-ar fi dat însă seama, punând cap la cap anumite detalii – printre care poveştile lor de viaţă, trăsăturile fizice şi de comportament etc. - că fiul şi nora lui Constantin Poroineanu sunt, de fapt - fraţi, fata fiind nimeni alta decât fiica lui Constantin Poroineanu din aventura sa de pe vremea când el fusese student la Paris”, spune Dana Roxana Nicula, director al Muzeului Romanaţiului din Caracal.

Aflând durerosul adevăr că sunt frate şi soră, cei doi tineri nu au putut suporta şocul veştii. Au mers în parcul din centrul oraşului Caracal, parc ce fusese donat Primăriei din localitate cu ani buni înainte chiar de către tatăl lor, Constantin Poroineanu, şi, aici, s-au sinucis. Mai întâi, Sergiu a împuşcat-o pe soţia sa, care se dovedise a fi sora lui, iar, apoi, s-a împuşcat şi el. Asta se întâmpla în toamna anului 1908. Drama ce îi lovise familia l-a zdruncinat atât de mult pe Constantin Poroineanu încât acesta, imediat după cele mai sus-menţionate, şi-a făcut testamentul şi, a doua zi după acest procedeu legal (15 septembrie 1908, orele 00.40 dimineaţa, n.r.), s-a spânzurat. Avea 65 de ani.

Ca deznodământ, copiii lui - cei doi tineri - au fost înmormântaţi în Cimitirul Bellu din Bucureşti, alături de tatăl lor. Monumentul funerar aferent mormintelor acestora este unul dintre cele mai vizitate din locul menţionat îndeosebi de către tineri îndrăgostiţi, monumentul fiind realizat de către sculptorul italian Rafaello Romanelli. Monumentul reprezintă un bărbat în genunchi care plânge la căpătâiul unei femei: bărbatul îl reprezintă pe Constantin Poroineanu (asemănarea fizică corespunzând fizionomiei sale de la acel moment), dar identitatea femeii nu a fost clar stabilită dacă ar fi vorba despre fiica de care a aflat prea târziu, sau ar fi sora lui, Eufrosina, pe care a iubit-o foarte mult.

Cert este un lucru: Constantin Poroineanu a lăsat moştenire oraşului Caracal toată averea sa impresionantă (3.100.000 lei, din care 2.150.000 avere imobiliară, restul - pământuri). Până la urmă, moşiile sale au fost preluate de stat, iar cele trei case ale sale din oraşul Caracal au fost demolate între timp. În anul 1925, deputatul I.D. Ianculescu a luat iniţiativa realizării unui bust de bronz al lui Poroineanu care să fie aşezat la intrarea în parcul oraşului Caracal, şi astăzi unul dintre cele mai mari parcuri naturale din Europa (25 hectare, iniţial având 35 hectare). Abia în anul 1928 a fost realizat bustul menţionat şi amplasat la intrarea în parc. Ziarul ”Vremea” din 17 iulie 1928 făcea un apel către caracaleni: ”Cetăţeni ai Caracalului, daţi obolul dumneavoastră pentru soclul bustului lui Poroineanu. Cel care şi-a lăsat averea întreagă comunei trebuie aşezat pe soclu, vai... prin obol public”. Bustul a fost însă topit din raţiuni politice în timpul perioadei comuniste după ce zăcuse o perioadă de timp în Librăria ”Mărculescu” din Caracal. Azi se mai păstrează un bust din marmură al marelui filantrop şi poate fi văzut în holul de la intrare în clădirea Colegiului Naţional ”Ioniţă Asan” din localitate. În anul 2008, administraţia locală a realizat un nou bust din bronz al filantropului, pe care l-a amplasat la intrarea în parcul ce-i poartă numele.

În testamentul lăsat de Constantin Poroineanu este menţionat ca, în fiecare an, Primăria din Caracal să îi facă o colivă de sărbătoarea sfiinţilor Constantin şi Elena, clauză care nu a fost însă respectată zeci de ani. Abia începând din anul 1996, Primăria oraşului Caracal pomeneşte această mare personalitate printr-un Te Deum de sărbătoare sfinţilor Constantin şi Elena.

Vă mai recomandăm:

Istoria glumelor despre Caracal. Ce este real şi ce este fals în bancurile despre locul în care s-a răsturnat carul cu proşti

Cine l-a cuminţit pe Iancu Jianu, haiducul de viţă nobilă căruia îi plăcea să-i jupoaie pe boieri şi pe ciocoi - neadevărurile din filmele româneşti

De unde vine vorba „Olteanul... tot oltean” şi de ce este ca râia olteanul în tren. Topul celor mai haioase poezioare cu şi despre locuitorii din această zonă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările