Refugiaţii cazaţi în România şi voluntarii rămân fără resurse. Statul, veriga slabă din lanţul ajutorului
0
Teoretic, statul român asigură cheltuieli cu hrana, cazarea şi alte nevoi necesare persoanelor refugiate din Ucraina, aflate pe teritoriul României, în acest sens fiind emise numeroase acte normative. Când vine însă vorba să-i ajute practic pe cetăţenii fugiţi din calea bombelor, statul de mişcă foarte greu, povara fiind în continuare pe umerii voluntarilor
Din 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, şi până în prezent, au fost emise sau modificate peste 20 de acte normative tocmai pentru ca statul român să poată răspunde eficient acestei crize umanitare. Practic însă, voluntarii fac periodic apel pe Facebook pentru „o plasă cu alimente“, „câteva hăinuţe pentru doi copii plecaţi cu haine de iarnă“, „articole de igienă, vă rugăm!“, „informaţii despre protecţia temporară cine ne poate da?“ şi aşa mai departe.
„Condiţia de bază este să ceri ca să ţi se dea“, spune un oficial al unei instituţii a statului. Realitatea, în schimb, arată că ceri acum şi ţi se dă cel mai devreme peste o lună. Şi tocmai această lentoare a autorităţilor îi demoralizează pe cei care au sărit să ajute şi care şi-au pus mâinile-n cap vâzând procedura de decontare. Escrocii care, în schimb, „s-au prins că e rost de un ban“ fie cresc brusc costul chiriei când au în faţă un refugiat cu dare de mână, fie se gândesc să câştige din două surse, şi de la ucraineni, dar şi din cererea depusă la stat.
Aproape 80.000 de ucraineni în România, nu ştim câţi în grija statului
„Adevărul” a solicitat, cu cinci zile în urmă, prin Biroul de presă al Guvernului, câteva date, încercând să afle câţi cetăţeni ucraineni se află în această perioadă pe teritoriul României, iar dintre aceştia câţi sunt găzduiţi şi hrăniţi de către voluntari şi de câţi are grijă statul român. De asemenea, „Adevărul” a întrebat câte cereri privind decontarea cheltuielilor de hrană au fost depuse la primării de către voluntarii care au găzduit, în martie, refugiaţi. Deşi aceste cifre sunt raportate din judeţe, datele pentru toată ţara nu au fost transmise nici până la ora redactării acestui articol. Am mai vrut să ştim în sarcina cărei instituţii este campania de informare privind toate aceste drepturi pe care le au persoanele venite din Ucraina şi românii care le-au sărit în ajutor. De ce? Pentru că grupurile de sprijin de pe reţelele sociale sunt pline de mesaje care arată că oamenii nu ştiu unde să se adreseze. Nu se cunoaşte ce cheltuieli se decontează, unde trebuie depuse cererile, la ce termene, ce statut trebuie să solicite persoanele din Ucraina etc.
În schimb, parcurgând primul „Raport de ţară privind Răspunsul României la criza umanitară a refugiaţilor din Ucraina“, dat publicităţii de consilierul de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Mădălina Turza, am putut găsi câteva cifre. Spre exemplu, în 4 aprilie, data raportului, existau date despre 4.332 solicitanţi de azil, numărul cetăţenilor din Ucraina care au intrat în România era de 652.830, iar cetăţeni ucraineni aflaţi la noi în ţară – 77.904, dintre care 34.165 copii (nu ştim de câţi se ocupă statul direct). În prima linie (graniţă, Gara de Nord etc.) sunt, mai spune raportul, peste 2.000 voluntari care reprezintă aproximativ 160 ONG-uri.
Cum ajută, în realitate, statul
În acelaşi raport se menţionează existenţa a 950 de tabere/centre pentru refugiaţi operaţionale, coordonate de autorităţi locale sau de societatea civilă. Totalizează 34.941 locuri, însă erau ocupate la acea dată aproximativ 8.000.
În oraşele mari sau în judeţele de graniţă inclusiv aceste centre sunt folosite la capacitate. Destul de mulţi refugiaţi ajung însă şi în oraşe mai mici, unde sunt aduşi atât de către ONG-uri, cât şi de către ISU. De cele mai multe ori sunt plasaţi însă la voluntari care şi-au anunţat oficial intenţia de a ajuta. În acest caz statul nu plăteşte nimic şi nici n-a ridicat un deget în toată această perioadă.
În judeţul Olt sunt 66 refugiaţi, toţi plasaţi la voluntari. La mai bine de o lună de când au ajuns în Slatina, prefectul judeţului a dat dispoziţie ca românii care-i găzduiesc să fie sunaţi şi întrebaţi dacă au nevoie de ajutor.
„Trebuie dosar cu şină, nu avem locuri…“
„A trecut o lună... (…) Încep cu autorităţile. Şi închei. Au fost admirabile, sublime... dar au lipsit cu desăvârşire. Toată lumea ştie de existenţa acestor oameni fugiţi din calea războiului, sunt trecuţi pe liste, se ştie unde stau. Şi??? Continuăm cu biserica. Locuiesc la doi paşi de o biserică, al cărei preot este de altfel extrem de popular la nivelul oraşului. Chiar am stat de vorbă acum câteva zile cu soţia sa, i-am spus că la noi locuiesc de ceva timp mai multe mămici din Ucraina cu copii. Aşa, şi??? Pământ de flori. Instituţiile culturale, educative, sportive??? "Trebuie dosar cu şină, nu avem momentan locuri, trebuie să treacă mai întâi prin comitete şi comiţii, chemăm şi presa şi facem un material frumos cu ei..."“, este parte din mesajul de revoltă, postat pe Facebook, al unei voluntare din Slatina.
Găzduieşte de peste o lună 11 persoane, le cumpără mâncare, plăteşte gaz, curent, duce copiii la stomatolog şi la cursuri de karate etc, ajutată de alţi voluntari. Luni, 11 aprilie, pentru prima dată cineva de la ISU a sunat să întrebe dacă ucrainenii sunt bine şi dacă au nevoie de ceva. Nu s-a promis ajutor concret, dar voluntarii au fost în sfârşit informaţi că pot să solicite decontarea cheltuielilor de hrană şi cazare, conform legii, în primele trei zile lucrătoare ale lunii, pentru luna precedentă. Cererea merge la primărie, primăria are termen de câteva zile să certifice, trimite mai departe la ISU situaţia centralizatoare, ISU cere banii, iar banii vin nimeni nu ştie când la voluntari. Nicio sumă n-a fost deocamdată decontată pe acest circuit.
Se încarcă comentariile...
