Oltenia sub magia Căluşarilor. Herghelia divină care dansa în ţărână VIDEO
0
Rusaliile, care astăzi pentru cei mai mulţi români înseamnă, simplu, o nouă mini-vacanţă, au pentru bunici o deosebită importanţă în lumea satului.
Moşii de Vară şi Rusaliile sunt momentele de la începutul verii peste care nicio femeie de la sat nu poate trece, sufletele celor duşi fiind acum împăcate prin împărţirea de vase de lut sau lemn pline cu bucate.
De strădania celor care împart ţine chiar liniştea familiei, pentru că sufletele celor duşi, rămase de la Înălţare şi până la Rusalii „fără dumnezeire“, cum spun cercetătorii obiceiului Căluşului, trebuie întoarse de unde au venit.
Şi dacă acest lucru nu se întâmplă, mai rămân Căluşarii, care renasc în fiecare an de Rusalii şi al căror rol este tocmai acela de a lupta cu spiritele rebele.
„Herghelia divină“, care se forma după ritualuri transmise cu sfinţenie în timpurile vechi, astăzi mai înseamnă o formaţie iscusită de căluşari, copii sau, mai rar, adulţi, care încântă privitorii şi care te face să vrei să încerci, măcar o dată în viaţă, să te mişti în pas de Căluş.
De la căluşarii „de ţărână“, la sutele de copii care urcă pe scenă
Pe aceşti dansatori minunaţi îi putem vedea în Olt, timp de o săptămână, începând cu Duminica Rusaliilor, colindând prin sate.
Adulţii cu un joc nealterat de rigorile scenei se vor întrece duminică-dimineaţă în târg la Dobroteasa, deschizând, practic, „sezonul“. Este o întrecere ca pe vremuri, între cete formate după regulile proprii, căluşari îmbrăcaţi în cămăşi din lada de zestre şi încălţaţi cu opincile reparate de la Rusaliile trecute. Sunt şapte-opt cete din localităţile din nordul judeţului, bărbaţi în toată firea, care aşteaptă un an întreg câte-o „revanşă“ şi pentru care să ridice colbul până la cer, în dansul aproape drăcesc şi încă neegalat, este o mare izbândă.
„Cine nu crede că se mai saltă prafu’ să vină-ncoa!“, lansează provocarea coregraful Nichita Dragomira, „naşul“ întrecerilor între cete de la Dobroteasa.
Nichita Dragomira, la un festival al românilor de peste graniţe, aplaudat la scenă deschisă FOTo: Arhiva personală
În alte cinci localităţi vor ajunge, de-a lungul săptămânii Rusaliilor, cetele şi formaţiile de copii-căluşari, astfel: la Brâncoveni - duminică, 12 iunie, la Giuvărăşti - luni, 13 iunie, la Fărcaşele - vineri, 17 iunie, la Optaşi-Măgura - sâmbătă, 18 iunie şi la Dăneasa - duminică, 19 iunie.
Sute de dansatori vor cutreiera satele, aşa cum o făceau, pe vremuri, flăcăii. Este un demers menit să păstreze dansul în sine, pentru că, spun chiar cei care l-au jucat cu patimă încă de copii, iar astăzi se ocupă ca generaţiile actuale de copii şi tineri să nu-l piardă, pentru generaţia actuală nu mai există obiceiul ca atare cu toate semnificaţiile lui magice.
Astăzi oamenii nu mai cred în Iele sau în boli precum „luatul din căluş“, prin urmare nici în rolul vindecător al căluşarilor. Competiţia jocului a rămas însă şi îi „prinde“ foarte tare an de an pe dansatori.
„Căluşul n-o să dispară, 100%, pentru că este interesul bănesc la mijloc“
„Alterarea“ obiceiului Căluşului s-a produs în timp, anii comunismului fiind începutul, iar dezinteresul de după 1990 accentuând declinul obiceiului până la a-l transforma într-o simplă modalitate de a face bani.
„Căluşul n-o să dispară, 100% vă spun asta, pentru că este interesul bănesc la mijloc, dar el se va schimba în timp. Jurământul nu se va mai depune, de fapt nu se mai depune deja, şi este altceva“, spune coregraful Nichita Dragomira.
A pătruns tainele obiceiului Căluşului citind cercetările etnologilor, dar mai ales, încă de copil, chestionându-i pe cei mai bătrâni dintre căluşari, care, toţi, menţionau drept izvor al ritualurilor pe care le executau - „aşa am pomenit“.
Top 10 amănunte de ştiut despre Căluş. „La sat era a doua sărbătoare ca manifestare spirituală, după nuntă“
„Formarea cetelor căluşăreşti era un fel de sectă, nu avea nevoie de nicio intervenţie, a fost nevoie de intervenţie în clipa când s-a interzis căluşul şi atunci n-ai mai putut să joci dacă nu te aproba cineva. Şi ai devenit dependent de primar, dependent de preşedintele CAP-ului, dependent de sindicat şi aşa mai departe. Dar, la ţară, până-n colectivizare, era un fel de sectă, ei îşi organizau totul, n-aveau nicio problemă. După colectivizare, tacit au început să interzică. În ce sens? «Ia, fi-ţi-ar căluşul al dracu’, că noi avem să recoltăm, noi avem să pregătim magazia, noi avem de semănat, noi avem de prăşit!», pentru că încă e perioada de prăşit. Şi atunci ai avut nevoie de aprobare să pleci şi să joci. Iar astăzi, dacă nu te-ajută primarul, nu poţi să faci absolut nimic. Şi dacă primarul este la ceartă cu directorul şcolii, directorul şcolii nu dă voie să vină copiii la repetiţie, iar nefăcând formaţie de copii nu poţi să ai maturi. Deci, obligatoriu, la ora actuală depinde de primar. Nu-ţi dă transport, cu ce te deplasezi?“, explică Dragomira câte piedici i s-au pus şi încă i se pun obiceiului bun imaterial aflat de la mijlocul anilor 2000 în patrimoniul UNESCO.
S-a „dezgropat“ Căluşul. Primul dans se joacă în cimitir sau în vatra satului, după care ceata porneşte prin sate
Rolul vătafului în constituirea cetei a rămas, însă, acelaşi, dar existenţa ei nu mai poate fi de una singură, mai spune Dragomira.
Unde se mai joacă astăzi Căluşul
Dacă veţi întâlni în localităţile din sudul ţării o ceată sau o formaţie de căluşari dansând, priviţi atent şi la cine se uită la ei, de pe margine. Rareori vor lipsi, în importantele vetre de căluş, taţii sau bunicii (o femeie jucând căluşul era considerată o adevărată erezie) care să nu înceapă, involuntar, să „deseneze“ cu ochii minţii paşii căluşului şi să nu-i „pornească“ picioarele. Pentru că îţi intră-n sânge, chiar dacă nu mai crezi că ai puteri supranaturale jucându-l.
Va trebui de acum să ne mulţumim, simplu, cu bucuria de a nu-l pierde de tot. „Ei (n. red. - copiii şi tinerii care mai joacă astăzi Căluşul) nu mai cred decât în spectacol, la ei tradiţia nu mai există. Ei n-au interesul - aoleu, să nu lucrez de Rusalii, să nu... Ei acum ştiu că cu Căluşul te urci în scenă, faci deplasări, întâlneşti fete, te duci la distracţie şi iei bani. Asta ştiu la ora actuală. E şi vina instructorilor, pentru că nu au cultură specifică, majoritatea instructorilor din ţară nu s-au chinuit să şi citească. Nu sunt în măsură să le explice cât de important este Căluşul. Eu l-am găsit unic în cumul de culturi: cultul militar, cultul agrar, cultul fertilităţii, cultul solar, care e cel mai important şi mondial. Nu există pe lumea asta, din câte cunosc eu, un cumul de culturi cum are căluşul“, a mai spus Dragomira.
Căluşul este însă în declin în toate judeţele în care cu 70, cu 50, chiar şi cu 30 de ani în urmă încă era prezent.
„Dacă nu s-ar fi dus la Londra, în 1935, Căluşul în România n-ar fi fost studiat. Nimeni nu dădea doi bani pe el. După ce Harry Brauner l-a dus la Londra şi trei ani la rând a luat numai locul 1, inclusiv în România s-au trezit: hopaa, stai că avem o mină de aur, s-o cercetăm!“, a remarcat Dragomira.
În judeţul Olt sunt formaţii şi cete de căluşari, în primul rând de copii, la Dobrun, Osica, Cezieni, Vâlcele, Sârbii-Măgura, Optaşi, Dobroteasa, Verguleasa.
Faptul că în Olt, la Slatina, există un festival dedicat acestui obicei, festival trecut de a XX-a ediţie, a ajutat ca acest dans să nu se piardă. În alte judeţe ale ţării, pentru care de asemenea Căluşul însemna foarte mult, lucrurile stau însă mult mai rău, a mai spus coregraful Nichita Dragomira.
„Îl mai găsim în Argeş (n.red. - unde se încearcă o revigorare şi unde este organizat în acest weekend chiar un festival) , Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Dâmboviţa - ceva sporadic, prin Giurgiu... dar absolut în decădere“, a conchis Dragomira.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
