O nouă avertizare meteo Cod Portocaliu. Lista celor 18 judeţe în care va ploua abundent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

Meteorologii au lansat o nouă avertizare meteorologică, aceasta intrând în vigoare joi după-amiază, 27 mai 2021. Va ploua abundent până vineri, 28 mai, ora 21.00.

În 18 judeţe ale ţării cantităţile de apă care se vor acumula vor fi mult peste normalul perioadei, meteorologii lansând o avertizare Cod Portocaliu pentru intervalul 27 mai, ora 16.00 - 28 mai, ora 21.00.

„În intervalul menţionat, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente şi în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60...70 l/mp.                 

La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din troienele de 70...90 cm, încă existente pe crestele Carpaţilor Meridionali“, avertizează specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Alte 12 judeţe se află până mâine sub Cod Galben. „În zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia şi local în Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp“, mai avertizează ANM.

cod portocaliu de vreme rea

Vă recomandăm şi:

Cât timp mai ţin ploile şi cum va fi vremea în următoarele zile în Capitală

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite