Legenda vârfului Frumoasa, stânca născută dintr-o femeie superbă şi dragostea ei neîmplinită

Legenda vârfului Frumoasa, stânca născută dintr-o femeie superbă şi dragostea ei neîmplinită

Vârful Frumoasa (2.168 de metri) din Munţii Cindrel are în spate una din cele mai frumoase legende legate de formele de relief din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Legenda porneşte de pe Valea Sebeşului, din satul Şugag, unde se spune că s-a născut o fată fără pereche de frumoasă. Pe lângă frumuseţea fără egal, fata cânta şi juca precum nimeni alta, şi nu era fecior în sat care să nu şi-o dorească de nevastă. 
 
„Legenda mai spune că într-o vară, când fata era venită la tatăl ei de la Oaşa, a urcat împreună cu ciobănaşii şi fetele de la stânele prinse pe tâmplele Parângului, Lotrului şi Şurianului, la nedeia de Sântilie, sus, aproape de cer, pe platoul din creasta Munţilor Cindrel. Era zi mare de sărbătoare, celebrată din moşi-strămoşi, care aduna laolaltă pe toţi oamenii locului, motiv pentru care, de la mari depărtări, veneau negustori vestiţi. Cântecul şi jocul care se încingea la nedeie cu greu se stingeau către zorii dimineţii.
 
De cum ajunsese Frumoasa cu însoţitorii ei, toţi feciorii care erau strânşi acolo o sorbeau din priviri şi nu-şi dădeau rând să o joace. Învârtitele, jienele şi haţeganele nu conteneau o clipă şi toţi se întrebau de unde are fata asta atâta putere să joace fără să obosească. 
 
Dintre toţi, doar unul singur părea că nu o băga în seamă. Era Cindrel, feciorul baciului Cindrea, cel mai vânjos şi mai mândru ciobănaş care a călcat vreodată pe aceste plaiuri. Venise la nedeie însoţit de Măriuca, fata baciului de la stâna din Ştefleşti şi nu avea ochi decât pentru ea. Toată ziua doar cu ea a jucat şi nici un alt ciobănaş n-a cutezat s-o ceară la joc, pentru că toţi ştiau că, din iarnă, Măriuca va fi mireasa lui Cindrel”, povesteşte Anca Florinela Vasilescu, coordonator al programului Biblionet în judeţul Sibiu şi al Festivalului Culturii Montane de la Porumbacu de Sus şi un pasionat cercetător al legendelor locului. 
 
Hora Măiastrelor şi îndrăgostiţii căzuţi dintre bulgării de foc
 
Legenda spune mai departe că inima Frumoasei s-a înnegurat când a văzut că se lasă seara şi falnicul cioban nu avea deloc ochi pentru ea. S-a lăsat întunericul, dar fata nu se dădea dusă din inima muntelui. S-a aşezat pe o lespede şi a început să cânte suav o doină, cu gândul la flăcăul care nu o luase la joc. 
 
„Pe când Frumoasa cânta şi privea peste crestele domoale ale munţilor la focurile care însemnau sălaşele ciobăneşti, au coborât  lângă ea, din Înalt, Măiastrele sau Bunele Domnului, cum le numeau oamenii muntelui. Aceste făpturi nepământene şi deosebit de frumoase care colindă peste întreaga Lume în zbor cât este noaptea de lungă, în cercuri luminoase, s-au oprit, vrăjite de cântecul fetei de cioban”, povesteşte Anca Vasilescu. 
 
Măiastrele au întrebat-o atunci pe Frumoasă de ce stă şi-şi cântă singură durerea iubirii neîmpărtăşite, în inima munţilor, şi au chemat-o în mijlocul lor. I-au promis că, alături de ele, nu va şti niciodată ce e tristeţea şi va rămâne de-a pururi tânără şi frumoasă. Când fata le-a spus că îl aşteaptă pe ciobanul de care i se legase sufletul, Măiastrele i-au spus că cel la care visa o ţinea în braţe pe Măriuca, fata pe care o jucase toată ziua, pe marginea unei râpe. Putea să-i vadă, dacă intra în rândurile lor.  
 
<<Vino şi te prinde cu noi în horă şi vei deveni Măiastră, dar mai întâi să-ţi despleteşti cosiţa şi să-ţi descalţi opincile. Un an de zile vei umbla cu noi prin Lume, apoi te poţi întoarce acasă, iar puterile pe care le vei dobândi în acest an le vei păstra timp de şapte ani. În aceşti şapte ani te vom mai căuta, urmând ca tu să alegi între a rămâne măiastră sau pământeancă. Dacă vei alege să rămâi pământeancă, atunci te vom face să pierzi puterile, iar dacă în aceşti şapte ani vei duce la pierzanie mai mult de 13 oameni, vei muri>>, i-a spus cea mai frumoasă dintre Măiastre.
 
Fără să stea pe gânduri, fata şi-a desprins cosiţele, şi-a aruncat opincile şi s-a prins în hora fermecată. Din înaltul cerului, i-a văzut pe Cindrel şi pe Măriuca iubindu-se, şi atunci le-a rugat pe Măiastre să-i prindă pe cei doi în hora lor şi apoi să le dea drumul din înaltul cerului.  
 
„Şi au coborât Măiastrele până lângă cei doi îndrăgostiţi şi i-au luat în hora lor nebună, ducându-i sus, tot mai sus, în tăriile Cerului. În hora ameţitoare, Frumoasa juca ţinându-l de mână pe Cindrel, iar acesta o ţinea cu cealaltă mână pe Măriuca. Ajunşi între bulgării de foc ai stelelor, măiastrele şi-au desprins mâinile, iar cei doi îndrăgostiţi au căzut, cu urme de foc după ei, asemenea stelelor căzătoare, spulberate de trupul de piatră al muntelui. 
 
Din locurile unde au căzut Cindrel şi Măriuca au ţâşnit două izvoare cu apă care au umplut golurile făcute de trupurile celor doi. Aşa au apărut în Lume Iezerul Mare, acolo unde a căzut Cindrel şi Iezerul Mic pe locul unde a căzut Măriuca. Din cele două lacuri de munte se preling spre vale două pârâiaşe, iar apele lor se întâlnesc, se amestecă şi se duc spre depărtări povestea tristă a celor doi îndrăgostiţi răpuşi la crucea nopţii de către frumoasele şi neîndurătoarele Măiastre.
 
Cel mai înalt vârf din aceşti munţi care se oglindeşte în apele de cristal ale Iezerului Mare a primit numele Cindrel. Se mai spune că acest vârf de munte este unul din stâlpii de piatră pe care se sprijină Cerul Ardealului”, povesteşte Anca Vasilescu. 
 
Iezerele născute din tinerii ciobani îndrăgostiţi
 
Legenda nu se opreşte aici. Povestea spune că, după exact un an, Frumoasa le-a cerut Măiastrelor să o lase în acelaşi loc unde o găsiseră. Rămasă singură pe lespedea de piatră, a început din nou să cânte, iar doina răsuna noapte de noapte până la vale, la stânele ciobanilor. 
 
„Chiar dacă ştiau de povestea Frumoasei şi de faptul că era de-acum o Măiastră, mulţi ciobănaşi erau atraşi de cântecul ei vrăjit. Aşa cum fluturii sunt atraşi noaptea de flacăra lumânării şi sfârşesc arzându-şi aripile, tot aşa şi oamenii muntelui mergeau la moarte singură atraşi de cântecul vrăjit al Frumoasei. Îndată ce vreun fecior curajos se apropia se stânca de pe care cânta Frumoasa, care îl chema lângă ea şi îl invita la dans. Şi jocul celor doi se avânta deasupra brazilor şi munţilor şi, rotindu-se mereu, ajungeau în tăriile Cerului, Frumoasa făcea să-i scape din mâini nefericitul îndrăgostit.
 
Acesta cădea pe undeva prin munţi, luminându-şi drumul în cădere cu flacăra inimii sale, iar unde cădea se forma un iezer. Mereu se găsea câte-un mândru ciobănaş pe care cântecul Frumoasei îl făcea să uite primejdia şi urca spre ea în căutarea dragostei şi a morţii. Nici chiar ea, Frumoasa, nu mai ştia câţi ciobănaşi a dus la pieire şi câtă jale pusese în satele păstoreşti”, povesteşte Anca Vasilescu. 
 
Iezerul Şurianului – ultimul iezer
 
Povestea fetei cu cosiţe aurii se termină într-o noapte de vară, când cântecul ei a ajuns până la o stână din munţii Şurianului. Aici, trăia un cioban falnic, de loc chiar din satul ei natal. Auzindu-i doina, acesta a pornit spre creasta muntelui, deşi ştia că alţii pieriseră acolo înaintea lui. O ştia pe fată din satul lor şi a urcat hotărât să o scape de vrajă, să o ducă acasă şi să o ia de nevastă.
 
„Ajuns în locul unde Frumoasa cânta, vrăjit, Pătru s-a prins în joc cu ea şi, pe negândite, a ajuns în înaltul Cerului, învârtindu-se mereu printre stele. Nici el şi nici Frumoasa nu ştiau că Pătru era cel de-al treisprezecelea fecior care se prinsese în jocul morţii cu această Măiastră. Şi când au trecut, înlănţuiţi în joc, prin dreptul Luceafărului de ziuă, cei doi tineri s-au desprins de mâini şi, amândoi au căzut din înaltul cerului, pe stâncile munţilor. În locul unde a căzut Pătru s-a format un lac de apă cristalină, lac pe care oamenii l-au botezat Iezerul Şurianului şi se găseşte sub Vârful Şurianu. 
 
Pe Frumoasă au găsit-o ciobanii, a doua zi, fără suflare, dar cu corpul intact, într-o poiană. Acestui loc i-au spus Padina Muierii. Acolo au îngropat-o, dar înainte de a o aşeza în mormânt i-au pus în gură o potcoavă veche de cal, că strigoaică fiind, să aibă ce roade, să nu umble în nopţile cu lună plină prin Lume şi să roadă inimile oamenilor, că destul rău făcuse cât a trăit. 
 
Peste mormânt au aşezat o lespede mare. Se spune că acea lespede ar fi o parte din stânca pe care cânta Frumoasa, în nopţile de vară, când atrăgea ciobanii la joc şi la moarte”, mai spune Anca Vasilescu. 
 
De atunci nu s-au mai ţinut nedei pe creasta Cindrelului iar locul unde se juca odinioară de Sântilie a rămas cunoscut drept Platoul Diavolului. 
 
Vă mai recomandăm
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările