25 de agenţi, suspecţi într-un amplu dosar de corupţie. În loc de amenzi, sponsorizări la echipa de fotbal a Poliţiei Sibiu VIDEO
0Miercuri, 19 mai, au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi 33 de mandate de aducere într-un dosar ce vizează nu mai puţin de 25 de poliţişti sibieni.
Update Suspecţii sunt agenţi de Poliţie Rutieră, din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi închis ochii la o serie de abateri la regimul rutier. În schimbul „clemenţei” de care dădeau dovadă solicitau de la cei care erau prinşi încălcând legea să sponsorizeze echipa de fotbal a Poliţiei Sibiu. Dar ca să nu atragă atenţia asupra acestor neaşteptate acte de binefacere, se întocmeau contracte de sponsorizare.
Ar mai fi de precizat că suspecţii făceau şi ei parte din echipa de fotbal. Ei sunt acuzaţi de mită, abuz în serviciu şi fals în acte. Pe numele lor s-au întocmit nu mai puţin de 115 capete de acuzare de luare de mită de la peste 100 de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procurorul Ion Veştemean, este vorba despre fapte comise de mai bine de doi ani.
În februarie 2019 s-a dechis un dosar penal in rem, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu (192/P/2019), pentru omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită şi luare de mită, favorizarea făptuitorului, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de agent de poliţie, evaziune fiscală.
Imagini de la sediul DIICOT Sibiu unde în cursul zilei de 19 mai s-au adus probe şi suspecţi:
Mita, negociabilă: „Exista chiar o târguială între agent şi contravenient”
Totul a pornit de la un denunţ şi o sesizare din oficiu care prezentau indicii că mai mulţi agenţi de poliţie rutieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier. În schimb primeau sponsorizări pentru echipa de fotbal a IPJ Sibiu.
„În mod repetat, din cursul anului 2019 până în prezent, au pretins şi au primit diverse sume de bani (cuprinse între 50 - 500 lei), foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de conducătorii auto contravenienţi şi nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale. Au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârşirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (International Police Association – I.P.A.) – Regiunea 1 Sibiu. Deşi au constatat săvârşirea unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, nu au aplicat sancţiunea contravenţională corespunzătoare şi nici sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi anume de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, reţinând alte abateri contravenţionale în procesul verbal, neconforme cu realitatea, şi aplicând altă sancţiune decât cea corespunzătoare faptei contravenţionale comise de conducătorul auto oprit în trafic. Cu intenţie, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenţiei, în absenţa contravenientului, semnând aceste procese verbale în locul „contravenientului”, prin contrafacerii subscrierii/falsificarea semnăturii şi producând prin aceasta consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat”, a precizat prim-procurorul Ion Veştemean.
„Câte mese aş putea să iau cu colegul la tine la restaurant?”
Practic, mita era negociată. „Iniţial, agentul de poliţie se comporta normal sau cu prea mult zel, iar ulterior după ce afla informaţii despre contravenient - unde lucrează, ce face, dacă are vreo firmă, ce activităţi are, se trecea la partea mai umană, în sensul că sancţiunea ar putea fi redusă sancţiunea sau să se renunţe la ea, în schimbul unor sume de bani sau alte folosea în funcţie de ce dispunea contravenientul... Unele din sume erau reţinute, de către agenţi, personal, în buzunarul agenţilor de poliţie, iar altele ca sponsorizări. Exista chiar o târguială între agent şi contravenient, gen: „Amenda ar fi 1200 de lei. Câte pavaje mi-ai putea pune în suma asta?” Sau „Ai un restaurant, câte mese aş putea să iau cu colegul meu la tine la restaurant?”, a mai povestit prim-procurorul detalii din anchetă.
Abia anul acesta, pe data de 18 mai, a început urmărirea penală împotriva celor vizaţi, moment în care s-au decis derularea percheziţiilor domiciliare, aducerea suspecţilor la audieri şi confiscarea unor obiecte considerate probe în dosar.
Pe lângă cei 25 de agenţi de poliţie rutieră, acuzaţi de cel puţin 115 fapte de luare de mită şi cel puţin 54 de infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiuni de fals, pe lista suspecţilor mai sunt şi opt şoferi - contravenienţi - pentru dare de mită. Numărul şoferilor care au preferat să dea mită în loc să fie sancţionaţi este însă cu mult mai mare. Până acum au fost depistate 107 persoane.
Cu toţii urmează să fie audiaţi în cursul unor audieri maraton de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Cercetările au fost derulate cu ajutorul Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu, Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu, Brigăzii Mobile de Jandarmi.
- ŞTIREA INIŢIALĂ -
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi ale Serviciilor Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba, Braşov şi Cluj, vor pune în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară.
Totul porneşte de la un dosar care are în vizor nu mai puţin de 25 de agenţi de poliţie ai IPJ Sibiu suspecţi de corupţie.
Pe lângă percheziţii sunt demarate şi 33 de mandate de aducere şi trei ordonanţe de predare înscrisuri şi medii de stocare.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la o anchetă în care sunt vizaţi mai mulţi poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu, Compartimentul Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele. Asigurăm comunitatea sibiană că instituţia noastră are toleranţă zero faţă de actele de corupţie, context în care conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu a sprijinit şi va sprijini în continuare structurile implicate în derularea anchetei în cauză. Precizăm că acţiunea este comună, iar mai mulţi poliţişti din cadrul instituţiei noastre sunt implicaţi activ in desfăşurarea anchetei penale”, a menţionat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vă mai recomandăm şi: