Atentate la Paris. Un sătmărean, pe stadion în Paris în momentul atentatului: „S-a auzit ca o bubuitură de artificii, nu ne-am dat seama că e vorba de un atac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atentate la Paris. Un bărbat din Satu Mare, plecat la muncă în Franţa, a fost prezent pe stadionul Stade de France unde se juca meciul Franţa-Germania, în momenul atentatului terorist. Deflagraţiile s-au auzit din tribune, cel puţin asta povesteşte sătmăreanul care era la meci cu un grup de prieteni şi care pentru moment nu a înţeles de unde bubuitura.

Plecat la muncă în Franţa, Andrei Romeo (33 de ani) s-a stabilit în Paris acolo unde are şi un job. Nu are de obicei prea mult timp liber, însă atunci când poate şi timpul îi permite, merge alături de prietenii lui la meciuri. Aşa a făcut şi vineri seara când a plecat să vadă meciul Franţa-Germania care a avut loc pe stadionul Stade de France. 

"Eram la meci vineri seara, erau cu siguranţă pe stadion în acel moment aproximativ 78 de mii de persoane. Cunosc zona respectivă şi pot spune doar că e o zonă un pic mai rău-famată din cauza cartierelor de lângă, însă până acum în zonă nu au fost incidente grave. În minutul 15-16 s-a auzit o bubuitură, la început am crezut că face parte dintr-un show pirotehnic, având în vedere că eu eram chiar lângă galerie şi de aceea mă gândeam că poate e spectacolul lor. Apoi la 10 minute încă o bubuitură la fel, cam asta a fost!", spune Andrei Romeo. 

Sătmăreanul însă susţine că stadionul e foarte bine controlat şi că nimeni nu ar putea intra pe stadion cu torţe sau alcool. "De la parcare până la intrare sunt cel puţin cinci sau şase controale, deci chiar nu poţi să duci orice pe stadion. Cred că atentatul a fost la aproximativ doi kilometri de stadion, însă a fost atât de puternic încât s-a auzit în tribune. Noi am ieşit de pe stadion în minutul 88 al meciului, ca să evităm aglomeraţia, însă am avut prieteni care la ora 00:30 erau încă pe stadion. La scurt timp după bubuitură au apărut s-au dublat paznici şi oamenii de securitate pe teren. După repriza a doua nu ne-au mai lăsat să plecăm la un suc sau la o cafea în zona amenajată", povesteşte tânărul.

Tânărul mai spune că starea este una tensionată, parcurile de distracţii s-au închis, lumea stă în case, iar liniştea este apăsătoare. 

" Noi sâmbătă am fost la muncă şi am fost direcţionaţi pe anumite rute, spre centură. Centrul a fost închis, parcurile, inclusiv Disneyland a fost închis, lumea nu iese pe străzi. Toată lumea se întreabă ce urmează. Sunt mulţi români stabiliţi în Paris, însă nu aş putea spune cu aproximaţie. Eu am cunoscut-o pe doamna din Baia Mare care a murit, prin nişte prieteni comuni, era muncitoare, vroia să se întoarcă în ţară să îşi deschidă o afacere. Ne pare rău pentru tot ce se întâmplă", a spus tânărul sătmărean. 

Atentate la Paris. 129 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan. Au avut loc şi două explozii, comise de terorişti sinucigaşi, în zona stadionului Stade de France.

Pe aceeaşi temă:

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Atentate la Paris. Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite