UPDATE Poliţist cercetat disciplinar din cauza unui comentariu pe Facebook. „La copiii şi nepoţii voştri nu vă gândiţi, egoiştilor analfabeţi?“

UPDATE Poliţist cercetat disciplinar din cauza unui comentariu pe Facebook. „La copiii şi nepoţii voştri nu vă gândiţi, egoiştilor analfabeţi?“

În imagine: sediul IPJ Vâlcea, şeful instituţiei - cms. Cosmin Iana şi avertismentul primit de un subordonat în urma unui comentariu pe Facebook

Un agent de poliţie a fost cercetat disciplinar din cauza unui comentariu acid pe Facebook la o postare a unor politicieni locali.

Ştiri pe aceeaşi temă


Update, ora 16.00 Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea ne-au trimis câteva clarificări cu privire la poliţistul sancţionat în urma unui comentariu pe Facebook. 

Aceştia menţionează că nu este vorba în acest caz nici de cercetare şi nici de sancţiune disciplinară, angajatul primind doar o atenţionare „cu caracter administrativ”.

Reamintim că acest caz a ajuns în atenţia opiniei publice în urma unei postări, de astăzi, în spaţiul virtual, pe Facebook, a vicepreşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică. 

Acesta îi ia apărarea colegului de la Vâlcea, atrăgând atenţia asupra acţiunii declanşată la nivelul Poliţiei Române, prin care celor care lucrează la Corpul Control Intern li s-a cerut să „vâneze” comentariile şi postările poliţiştilor pe Facebook.

 „În contextul informaţiilor vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora un poliţist din Vâlcea a fost cercetat disciplinar pentru ce a postat pe o reţea de socializare, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea este abilitat să comunice următoarele:

Poliţistul la care se face referire nu a fost cercetat disciplinar, iar măsura luată nu este o sancţiune disciplinară, ci este o măsură cu caracter administrativ, folosită pentru a preîntâmpina sancţionarea unor abateri disciplinare.   

Acestă măsură a fost luată după ce s-au efectuat verificări şi s-a constatat că nu s-au respectat obligaţiile, îndatoririle şi interdicţiile pe care le are poliţistul, conform Legii nr. 360/ 2002 privind Statutul poliţistului”, se mai precizează în declaraţia primită, urmare a unei solicitări a reporterilor „Adevărul”.

- Ştirea iniţială - 

Vicepreşedinte Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică, a postat astăzi pe pagina personală de Facebook ce pedeapsă a primit un coleg din Vâlcea, în urma unui comentariu acid pe reţeaua de socializare, ce viza „o manifestaţie politică”. 

Sindicalistul îi critică pe cei care lucrează în structurile de Control Intern al Poliţiei Române despre care spune că au o nouă sarcină - aceea de a vâna pe toţi cei care postează mesaje considerate ofensatoare pe paginile politicienilor, ca mai apoi să fie cercetaţi disciplinar, dând exemplu cazul unui agent de poliţie din Vâlcea. 
 
„Cum nu ştiţi cu ce se ocupă, mai nou, falşii poliţişti suspectaţi de pagofobie - teama patologică de îngheţ (denumiţi de unii, pe nedrept, pupincurişti, lingăi, căpuşe, sclavi, paraziţi, etc.) din cadrul structurilor de Control Intern ale Poliţiei Române?
 
Cică li s-a adăugat o nouă sarcină în fişa postului: aceea de a sta cu ochii beliţi pe Facebook, cu click-ul repetat la nesfârşit pe "refreshul" paginilor politicienilor şi cu buzele ţuguiate îmbietor pe lângă dosurile flatulânde ale acestora. Şi cum observă un poliţist, un cetăţean român până la urmă, că a comentat ceva ce l-ar putea deranja pe roşcovan, „HAŢ!” Îl cercetează disciplinar şi are încă o constatare, "încă un băţ"!”, spune sindicalistul după care postează mesajul „compromiţător”.
 
„Comentariul este evident adresat călătorilor dintr-un autocar şi nicidecum "personalităţii" politice, despre care nici nu ne putem da seama din ce partid face parte... De acum înainte să postezi #DECÂT comentarii apreciative, colegule, poate vei primi mulţumiri scrise sau chiar salariu de excelenţă!
Vai de brăcinarii noştri în ce hal a ajuns ministerul ăsta, ţara asta...”, mai spune Bogdan Bănică.

„Mesaj de dezavuare, de dezaprobare a manifestaţiei politice, exprimând, indirect, opinii politice”

Cercetat disciplinar agentul de poliţie din Vâlcea a primit un avertisment. Dincolo de conţinut, am reţinut că gestul poliţistului este catalogat drept „mesaj de dezavuare, de dezaprobare a manifestaţiei politice, exprimând astfel, în mod indirect, opinii politice în public”.

„În conformitate cu prevederile articolului 58 indice 1, din Legea 360/2002privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 36 şi articolul 37 din HG 725/2015 (...) referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor, şi având în vedere Raportul nr. 51714/17.12.2018, întocmit de comisar de poliţie... şi subcomisar de poliţie..., ambii din cadrul Biroului Control Intern al IPJ Vâlcea, pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare, „VĂ ATRAG ATENŢIA” deoarece:
 
”În data de 09.06.2018, printr-o conduită incorectă, aţi publicat pe pagina de socializare Facebook a unei persoane politice şi membru al unui partid politic, folosind un limbaj neprincipial, mesajul: „Mamă, ce mecle aveţi… zici că sunteţi luaţi de acasă cu forţa şi băgaţi în autocare. De fapt, stai că vi s-au propus 2 mici şi o bere la PET. Să vă fie ruşine! Din cauza voastră ţara asta este unde e…La copiii şi nepoţii voştri nu vă gândiţi, egoiştilor analfabeţi!?”, mesaj de dezavuare, de dezaprobare a manifestaţiei politice, exprimând astfel, în mod indirect, opinii politice în public”, se arată în avertismentul primit de poliţistul vâlcean.
 
Am solicitat un punct de vedere şi din partea şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, cms. Cosmin Iana, cu privire la acest caz, dar ni s-a transmis că inspectorul şef nu doreşte să comenteze situaţia.

La scurt timp după publicarea acestui material, reporterii Adevărul au fost contactaţi de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, cms Iana Andrei care a dorit să precizeze că s-a înţeles greşit că nu ar dori să dea nici o declaraţie, menţionând că era într-o şedinţă şi nu avea cum să ne răspundă, drept pentru care ne-a invitat la sediul IPJ pentru lămuriri.  

Avertismentul primit de la superiori de un polițist vâlcean în urma unui comentariu pe Facebook Foto FB Bogdan Bănică

Imagini din aceeasi galerie
  • Avertismentul primit de la superiori de un polițist vâlcean în urma unui comentariu pe Facebook Foto FB Bogdan Bănică
  • Sediul IPJ Vâlcea - șeful instituției - cms. Cosmin Iana și avertismentul primit de un subordonat în urma unui comentariu pe Facebook
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările