Un oraş din România, ales de Daily Mirror pe lista destinaţiilor de poveste din întreaga Europă

Un oraş din România, ales de Daily Mirror pe lista
destinaţiilor de poveste din întreaga Europă

Castelul Peleş, Sinaia FOTO mirror.co.uk

Alturi de oraşe turistice celebre în lume pentru arhitectura şi atmosfera de basm, jurnaliştii de la tabloidul britanic Daily Mirror au considerat că staţiunea montană Sinaia merită să se afle pe lista destinaţiilor obligatorii atunci când vom putea călători din nou.

Ştiri pe aceeaşi temă

Daily Mirror a făcut un clasament în care se află 12 oraşe şi sate de poveste, iar în acest clasament se află destinaţii din Franţa, Italia, Portugalia, Norvegia sau Malta, dar şi una din România, de altfel foarte cunoscută turiştilor autohtoni.

Toate cele nominalizate sunt, fără niciun fel de îndoială, destinaţii turistice care ar merita vizitate măcar o dată în viaţă atunci când vom putea călători din nouă fără restricţiile impuse de pandemie, mai spun jurnaliştii britanici.

Printre preferinţele lor, la capitolul ”magical European fairytale towns” se află Hallstatt din Austria, o staţiune situată la poalele muntelui Salzberg , fiind considerată drept cel mai pitoresc port la un lac de munte, castelul Pena din Sintra, Portugalia sau Mont-Saint-Michel din Franţa.

Din Franţa, a fost selectat Colmar, un oraş din regiunea Alsacia, spectaculos printre altele pentru faţadele foarte colorate ale caselor, dar recunoscut pentru barurile şi micile restaurante de foarte bun gust unde se servesc exclusiv preparate franţuzeşti.

Hallstatt Austria, FOTO mirror.co.uk

Colmar, Franţa FOTO mirror.co.uk

Din lista destinaţiilor de neratat pentru excursiile de anul viitor nu putea să lipsească oraşul portughez Sintra, una dintre cele mai spectaculose zone turistice din apropierea Lisabonei.

Palatul Pena, Sintra Portugalia FOTO mirror.co.uk

Cinque Terre din Italia se află de asemenea în topul destinaţiilor obligatorii pentru vacanţele viitoare, punctează jurnaliştii britanici, dar şi Popeye Village, Malta sau Reine, Norvegia.

Cinque Terre, Italia FOTO mirror.co.uk

Sinaia, aşadar, se află în acest onorabil clasament, iar jurnaliştii amintesc evident despre Castelul Peleş, dar vorbesc şi despre arhitectura de secol XVII care poate fi admirată vizitând mănăstirea din staţiune.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Vloggerul nr. 1 în lume, cucerit de mâncarea din Transilvania. Cu ce preparate a fost servit americanul

Delta Dunării poate fi salvată prin ecoturism. „Ori alegem asta, ori o distrugem“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările