Tulburarea psihică gravă pe care părinţii ultraprotectori le-o provoacă celor mici şi de ce femeile au din copilărie sentimentul că sunt neajutorate

Nicio altă problemă de natură psihologică nu aduce omului mai multă suferinţă ca depresia. Tulburărea depresivă, ale cărei cauze trebuie căutate în ambianţa primilor ani de viaţă, în conflictele şi pierderile din relaţiile interpersonale şi nu numai, duce frecvent la destrămarea multor familii, la scăderea până la anulare a randamentului profesional, la chinuri psihice şi fizice şi, uneori, la moarte din cauza suicidului.

“Ar fi absolut neobişnuit ca cineva să spună că nu a fost niciodată trist sau că nu a avut momente în care şi-a pierdut energia şi interesul pentru anumite activităţi ale vieţii cotidiene. Fluctuaţiile în starea afectivă sunt fenomene normale ale vieţii noastre psihice, care ne ajută să realizăm că ceva lipseşte din viaţa noastră şi că ar trebui să schimbăm unele lucruri, să luăm anumite decizii importante. Depresia este însă o tulburare mult mai severă decât asemenea modificări normale în stările afective”, explică, pentru “Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan. 

Cine suferă de depresie

Specialiştii au inclus depresia în categoria tulburărilor afective, tulburări ce au ca element predominant o perturbare de dispoziţie. 

“Depresia nu este o tulburare emoţională care afectează persoanele <<nebune>>, <<slabe>> sau <<dezechilibrate>>. Depresia este un fenomen foarte des întâlnit şi, alături de anxietate (tulburare care apare mai des decât depresia), reprezintă tulburarea emoţională cea mai frecventă. Toţi oamenii pot traversa momente dificile în viaţă atunci când se confruntă cu un eveniment stresant major, când pierd ceva important în viaţa lor, când traversează perioade de inactivitate sau izolare socială. În astfel de situaţii, persoana trăieşte emoţii negative (tristeţe, frică, furie), are dificultăţi în a se bucura de momentele obişnuite ale existenţei, interesul pentru exterior se reduce şi apar dificultăţi majore în a lua decizii şi a depăşi situaţii problemă”, mai spune specialistul.

“Femeile sunt educate de la vârste fragede spre a deveni neajutorate şi dependente”

Depresia afectează înt-o măsură mai mare femeile. Potrivit statisticilor referitoare la această tulburare, un sfert din populaţia feminină a lumii şi doar cca. 12% din cea masculină se confruntă, de-a lungul vieţii, cu un episod depresiv major. “Şansele recăderii într-un al doilea episod depresiv sunt ridicate. În general, femeile sunt mai vulnerabile în faţa acestei tulburări emoţionale pentru că sunt mai predispuse să-şi recunoască deschis sentimentele negative, în timp ce bărbaţii poartă o mască sau îşi ascund depresia în spatele altor probleme (de ex. abuzul de alcool şi droguri). În plus, femeile sunt educate de la vârste fragede spre a deveni neajutorate şi dependente, iar reuşitele lor sunt deseori neluate în seamă şi insuficient valorizate. Depresia este o tulburare emoţională care ne poate afecta pe toţi atunci când traversăm momente intense de stres, când menţinem relaţii interpersonale care ne invalidează propria imagine de sine, când ne lipsesc abilităţile personale sau nu folosim adecvat mecanismele de apărare şi adaptare.”, mai spune Ionuţ Ghiugan.

Care sunt cauzele depresiei. Ambianţa din primii ani de viaţă contează într-o proporţie covârşitoare

Tulburarea depresivă este rezultatul interacţiunii unor factori biologici, psihologici sociali şi nu numai. Practic, nu există un singur factor care declanşează depresia.

“Depresia este determinată de mai mulţi factori:  biochimici, interpersonali, comportamentali şi cognitivi. Există situaţii când simptomele sunt declanşate şi menţinute de prezenţa unui singur factor sau în alte cazuri de combinarea acestora. Factorii biochimici pot include predispoziţia genetică a familiei sau biochimia actuală a creierului. Majoritatea studiilor familiale au arătat că părinţii, fraţii şi copiii persoanelor diagnosticate cu depresie severă, au un risc mai ridicat cu 10-15 % de a dezvolta o tulburare afectivă, în comparaţie cu populaţia generală unde riscul este de 1-2%”, explică renumitul psiholog.

Moartea în copilărie a mamei, a tatălui sau a unui frate, mai ales când decesul a survenit înaintea împlinirii vârstei de 11 ani de către copil, divorţul părinţilor şi abandonul fac parte din evenimente negative stresante cel mai frecvent asociate depresiei.

“Ambianţa din primii ani de viaţă este foarte importantă. Există studii care arată faptul că privarea în copilărie de afecţiunea maternă, prin separarea sau pierderea mamei, predispune la tulburări depresive în viaţa adultă. Unele persoane depresive îşi amintesc despre părinţii lor că ar fi fost mai nepăsători sau hiperprotectori”, explică Ionuţ Ghiugan.

De asemenea, un copil abuzat fizic sau sexual în copilărie riscă, într-o măsură foarte mare, să devină un adult depresiv. 

În categoria evenimentelor de viaţă stresante pe fondul cărora se poate instala depresia sunt şi tensiunile din relaţiile cu ceilalţi.

“Conflictele şi pierderile din relaţiile interpersonale determină un nivel ridicat de stres şi pot fi, de asemenea, factori cauzatori ai depresiei. Vorbim de conflicte interpersonale intense (în colectivul de muncă, familie, relaţia de cuplu, etc.), pierderi semnificative (pierderea locului de muncă, a prietenilor, despărţirea de partenerul de cuplu, etc.), pierderea unei persoane dragi (tristeţea, sentimentul de gol, niveluri scăzute de energie) şi pierderea interesului sunt reacţii normale în condiţii de doliu. De asemenea, furia şi anxietatea pot fi o parte normală a procesului de doliu. Depresia diferă de procesul de doliu prin faptul că durează mai mult şi poate include auto-critica, disperarea şi lipsa speranţei)”, explică specialistul.

Inactivitatea poate declanşa şi menţine depresia

Tulburarea depresivă poate fi, de asemenea, cauzată de  anumiţi factori comportamentali ce determină scăderea numărului de evenimente pozitive/plăcute ale existenţei. “În această categorie intră diminuarea comportamentelor recompensatorii. Retragerea din activităţi stimulative şi recompensante, cum ar fi munca eficientă/productivă, interacţiunile sociale pozitive, activitate fizică sau recreere şi înlocuirea acestora cu activităţi pasive şi nerecompensatorii (de exemplu, statul în pat, uitatul la televizor, concentrarea mentală intensă asupra problemelor, nevoia de a se plânge familiei sau prietenilor, etc.) determină inactivitate, retragere şi izolare, factori importanţi în declanşarea şi menţinerea depresiei”, precizează specialistul. 

“Utilizarea auto-pedepsei menţine o imagine de sine negativă şi contribuie semnificativ la adâncirea problemelor”

Tot în categoria factorilor comportamentali responsabili de  scăderea numărului de evenimente pozitive intră şi lipsa autorecompensei. “Multe persoane depresive se consideră lipsite de valoare şi în consecinţă consideră că nu ar trebui să-şi fac niciodată complimente sau să se recompenseze prin comportamente pozitive (de ex., rareori reuşesc să îşi facă complimente, ezită să cheltuiască bani pentru propria lor persoană, renunţă la proprile hobby-uri şi interese). Utilizarea auto-pedepsei menţine o imagine de sine negativă şi contribuie semnificativ la adâncirea problemelor”, precizeză  renumitul psiholog.

Deficienţele legate de abilităţile sociale sau de rezolvare de probleme sunt de asemenea factori comportamentali ce duc la depresie prin acelaşi algoritm. “Persoanele depresive pot avea probleme de asertivitate, în menţinerea relaţiilor de prietenie, în rezolvarea problemelor cu partenerul de cuplu, cu familia, cu prietenii sau colegii de serviciu. Deoarece acestor persoane le lipsesc aceste abilităţi, fie nu le folosesc, ele au mai multe conflicte interpersonale şi mai puţine oportunităţi de a efectua comportamente recompensatorii”, explică Ionuţ Ghiugan. Tot în categoria factorilor comportamentali ce duc la tulburări depresive, psihologii amintesc şi situaţii de pedeapsă continuă. 

“În multe cazuri, persoanele depresive menţin relaţii interpersonale cu persoane care le critică sau le rănesc în diverse forme. În aceste situaţii, nu numai că nu primesc recompense dar, mai mult, sunt invalidate şi respinse de către ceilalţi. Se formează astfel un context de neajutorare şi lipsă de soluţii pozitive”, precizează Ionuţ Ghiugan.

O imagine de sine negativă ne condamnă la depresie

Cauzele tulburării depresive nu se rezumă la cele enumerate. Factorii cognitivi, spre exemplu, reprezentaţi de diverse stiluri de gândire distorsionate şi dezadaptative, duc de multe ori, la  depresie.

”Factori cognitivi pot determina gânduri automate disfuncţionale. Acestea apar spontan şi reflectă percepţii distorsionate despre propria persoană sau contextul de viaţă al acesteia. Aceste gânduri difuncţionale sunt asociate cu emoţii sau sentimente negative cum ar fi tristeţea, anxietatea, furia şi disperarea. Câteva exemple de gânduri negative: <<Sunt un ratat>> / <<Voi fi respins>> / <<Nu suport să îmi fie teamă>> / <<Nu îmi reuşeşte nimic>> / <<Nimic nu îmi face plăcere>> / <<Nimic nu mă mai poate ajuta>>”, mai spune psihologul.

Specialistul aminteşte aici şi de imaginea de sine negativă: “Persoanele depresive deseori se concentrează pe neajunsurile lor, exagerându-le, totodată reducând importanţa trăsăturilor pozitive pe care le au. De exemplu, asemenea persoane pot crede că sunt imposibil de iubit, sunt rele, urâte, proaste sau slabe”.

În plan social, costurile tulburării depresive sunt imense 

În cultura occidentală, depresia este considerată cea mai întâlnită tulburare psihică, incidenţa acesteia aflându-se în creştere, conform statisticilor Organizaţiei  Mondiale a Sănătăţii. “Datele susţin faptul că depresia reprezintă o cauză majoră a suferinţelor şi dizabilităţilor umane. Costurile tulburării depresive sunt foarte ridicate în plan social, depresia contribuind la destrămarea multor familii, la scăderea până la anulare a randamentului profesional, la suferinţă psihică şi fizică şi la pierderea de vieţi omeneşti din cauza suicidului”, spune renumitul psiholog.

Persoanele ce suferă de depresie trăiesc intens manifestările specifice acestei tulburări grele, ceea ce conduce la o deteriorare semnificativă a funcţionării  sale sociale,  profesionale, familiale şi nu numai. “Depresia prezintă o rată înaltă a comorbidităţii, ea coexistând adesea împreună cu alte tulburări medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substanţe, tulburări ale conduitei alimentare, tulburări ale personalităţii sau boli somatice”, arată Ionuţ Ghiugan.

Cum se tratează această tulburare. Electroşocul – tortură sau ajutor?

Evaluarea, atât din punct de vedere medical, cât şi psihologic, este primul pas în ameliorarea suferinţelor asociate acestei tulburări. “În funcţie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecvenţa sau particularităţile individuale ale persoanei în cauză, se ia decizia continuării tratamentului în următoarele direcţii: tratament medicamentos sau intervenţie psihoterapeutică. De obicei, aceste două abordări trebuie combinate, întrucât împreună, conduc la cele mai bune rezultate. Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive”, mai spune Ionuţ Ghiugan.

Electroşocul, odioasa metodă de tratament văzută în filme, se mai practică încă, însă doar în cazuri extreme. 

“În trecut, electroşocul reprezenta instrumentul de bază, însă acum el este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la antidepresori”, precizează specialistul.

Psihoterapia poate da sau nu rezultate, însă abilităţile psihoterapeutului sunt decisive.  “Tratamentul psihoterapeutic prezintă la rândul sau o serie de avantaje şi dezavantaje. Avantajele se referă la faptul că psihoterpia ajută la formarea unor abilităţi şi deprinderi de viaţă, la dezvoltarea personal, şi are o rată scăzută a recăderilor. Dezavantajul utilizării tehnicilor de psihoterapie se referă la rolul important jucat de experienţa şi abilităţile terapeutului, la intervalul relativ lung în care apar remisiunea simptomelor, mai ales a celor neurovegetative (tulburări de somn, tulburări ale conduitei alimentare, creşteri sau scăderi în greutate), precum şi efectele psihologice secundare ce ar putea deriva în urmă expunerii la o anumită concepţie teoretică sau filozofică a terapeutului”, încheie Ionuţ Ghiugan, care precizează, totodată, că psihoterapia nu se rezumă la soluţionarea problemei prezente, ci implică şi formarea, la client, a unor abilităţi şi deprinderi generale de rezolvare de problemelor care să permită reducerea simptomelor şi prevenirea reapariţiei acestora.