Cum a fost amânată deschiderea unei pârtii de schi după ce au fost furate echipamentele

Cum a fost amânată deschiderea unei pârtii de schi după ce
au fost furate echipamentele

Pârtia de ski de la Măţău-Chilii a fost amenajată acum aproape 14 ani FOTO: Facebook/Pârtia Chilii Măţău

Deschiderea singurei pârtii de schi din Argeş a fost amânată după ce din dispozitivul cu şenile cu care se nivela pârtia au fost furate mai multe echipamente şi componente fără de care acesta nu poate funcţiona.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din păcate, pârtia nu va fi deschisă nici în acest weekend. Din ratracul cu care se nivela pârtia au fost furate mai multe părţi esenţiale ce îl făceau funcţional. Pârtia este extrem de periculoasă fără bătătorirea zăpezii de ratrac, iar siguranţa dumneavoastră este pe primul loc. Nu ne putem asuma astfel de riscuri. Revenim cand avem veşti”, a fost anunţul postat la finalul săptămânii trecute pe Facebook de către administratorii pârtiei de la Măţău-Chilii, din comuna Mioarele, singura din judeţul Argeş.

Le-am cerut administratorilor pârtiei un punct de vedere legat de această situaţie neobişnuită, însă aceştia nu au răspuns la mesajele noastre.

Amenajată în perioada 2006-2007 de către doi oameni de afaceri musceleni, Dorin Mirea şi Gabriel Marcu, pârtia de schi de la Măţău- Chilii are o lungime de peste 700 de metri, cu o diferenţă de nivel de 80 de metri, pornind de la o altitudine de 950 de metri.

Vă mai recomandăm şi:

Nebunie pe drumuri şi pe pârtiile închise din Vâlcea: „Se putea schia mai bine decât la Sinaia” FOTO VIDEO

Nesimţire pe pârtie. Salvamontiştii au devenit taximetrişti de lux pentru turiştii care vor să coboare cu snowmobilul din vârf de munte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările