Poveştile unei expoziţii: sabia de tezaur a lui Tudor Vladimirescu. De ce i-a dăruit-o ţarul Alexandru I

Poveştile unei expoziţii: sabia de tezaur a lui Tudor Vladimirescu. De ce i-a dăruit-o ţarul Alexandru I

Sabia căpitanului pandurilor este datată ca fiind din 1765. FOTO Complexul Muzeal Naţional Neamţ

Piesa de bază a unei expoziţii organizate cu prilejul bicentenarului Revoluţiei de la 1821 este sabia de tezaur a lui Tudor Vladimirescu, care i-a fost dăruită de un ţar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia de la 1821,
Complexul Muzeal Naţional Neamţ va dezvălui, săptămânal, în perioada 9 aprilie - 28 iunie 2021, o parte din poveştile preţioaselor obiecte aflate în cadrul expoziţiei „Periplu istoric. De la Tudor Vladimirescu la renaşterea naţională“. 
 
Piesa de bază este sabia celui considerat a fi conducătorul mişcării de acum două veacuri. Este vorba despre un lucru deosebit aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Istoricul acestui obiect, clasat în categoria tezaur a patrimoniului cultural naţional mobil, a fost publicat în catalogul „Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României“, apărut la Bucureşti în anul 2014, ai cărui editori sunt Nicoleta König şi Florin Georgescu. 
 
Manifestările organizate în contextul bicentenarului Revoluţiei de la 1821 îşi propun să evoce personalitatea lui Tudor Vladimirescu şi să realizeze o frescă a societăţii româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, sub raport politic, social şi cultural.
 
Începuseră atunci vremurile când se vorbea tot mai mult despre identitate naţională, conjunctura politică internaţională era favorabilă odată cu apariţia în unele ţări a unor mişcări mai radicale, iar în principatele române boierimea devenea mai liberală în concepţii şi dornică să se implice în conducerea ţărilor. 

În expoziţie, pe lângă sabia pomenită, vor mai putea fi admirate şi documentul „Proclamaţia de la Padeş“, portretul lui Tudor Vladimirescu realizat de Theodor Aman, obiecte de artă decorativă care au aparţinut domnilor Principatelor Române din perioada 1822-1828, 1834-1849, toate clasate în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional mobil. 
 
Au fost incluse operele promotorilor portretului de şevalet din pictura românească din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea, Niccolo Livaditti, Giovanni Schiavoni sau Anton Chladek. Expoziţia este realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Muzeul de Artă Iaşi, Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău, Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu Neamţ şi Serviciul Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale. 
 

„T. Vladim“, nume gravat cu litere chirilice aurite şi împletite cu flori 

Revenind la bunul cultural aflat în centrul atenţiei periplului istoric propus publicului, iată câteva date care au fost selectate într-un studiu de către dr. Mihaela Cristina Verzea, curator al expoziţiei, care a
folosit ca bibliografie cărţile lui Alexandru Alexianu - „Mode şi veşminte din trecut. Cinci secole de istorie costumară românească“, Neagu Djuvara- „Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne“, Nicoleta König şi Florin Georgescu -„ Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României“. 
 

Imagine cu alte obiecte expuse în expoziţie  FOTO CMN Neamţ

„Realizată într-un atelier oriental, sabia este de tip shamshir. Are lama curbată, cu un tăiş şi muchie netăioasă. Garda are extremităţile braţelor lăţite, în formă de frunze cu nervuri. Mânerul, îmbrăcat în piele presată, are capul curbat, iar plăselele din lemn sunt ţintuite cu nituri acoperite cu ornamente
filigranate. Teaca, din lemn, are ambele feţe acoperite cu plăci argintate, bogat ornamentate şi este prevăzută cu un şnur de culoare roşie“, explică dr. Cristina Verzea, director adjunct ştiinţific al
Complexului Muzeal Naţional Neamţ. 
 
Pe o parte a lamei este o inscripţie în turcă, indescifrabilă, iar în medalion este menţionat anul Hegirei (calendarul islamic), 1175. Pe cealaltă parte a lamei, cu litere chirilice aurite şi împletite cu flori a fost gravat numele „T. Vladim“, inscripţia fiind adăugată ulterior anului în care a fost realizată. Conform istoricilor, arma de factură orientală a fost datată 1765. Sabia a fost dăruită lui Tudor Vladimirescu de către de ţarul Alexandru I (fiul ţarului Pavel I şi al Sophie Dorothea de Württemberg), pentru implicarea, între 1801 şi 1812, în Războiul Ruso-Turc, când a avut gradul de locotenent. 
 
„Sabia lui Tudor Vladimirescu, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie al României, un bun cultural clasat în categoria tezaur, este prezentă la Piatra Neamţ. Piesa este spectaculoasă şi prin faptul că a aparţinut celui care a fost considerat conducătorul Revoluţiei de la 1821, dar şi prin calităţile sale artistice. Este o sabie de factură orientală“, mai precizează directorul de la Complexul Muzeal Neamţ. 
 

Cine a mai deţinut sabia şi cum a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie 

Într-un articol din ziarul „Columna lui Traian“, în 1872, istoricul Constantin D. Aricescu anunţa că sabia lui Tudor Vladimirescu se afla în posesia lui C. A Rosetti, ministru al Cultelor în primele guverne de
după venirea în ţară a principelui Carol de Hohenzollern. Dr. Cristina Verzea mai arată în studiul său că Rosetti susţinea că deţine sabia de la poetul Iancu Văcărescu, un cunoscut simpatizant al Revoluţiei de la 1821, căreia i-a închinat poemul „Glasul poporului supt despotism“.
 
Se pare că Văcărescu primise arma de la un grămătic din cancelaria lui Tudor Vladimirescu, care la rândul său o avea de la un căpitan grec, Iordache Olimpiotul, cel care învinuindu-l pe Tudor de „legături ascunse cu turcii“, l-a ridicat pe conducătorul român din tabăra de la Goleşti şi l-a predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, fiul fostului domnitor fanariot Constantin. Constantin Aricescu se îndoia de autenticitatea sabiei, considerând că Vladimirescu nu ar fi fost interesat de domnie şi nu şi-ar fi inscripţionat numele pe vreun obiect, dar teoria acestuia a fost contrazisă de istorici, pe baza unor argumente plauzibile. 
 
 
Arma are înscrisuri şi pe o faţă şi pe alta FOTO CMN Neamţ
 
„Revenind la subiectul studiului nostru, la doi ani după apariţia articolului prin care era adusă în atenţie sabia celui «luat de tot norodul amărât şi dosădit din pricina jefuitorilor, ca să le fie
chivernisitor în treaba cererii dreptăţilor», Constantin D. Aricescu, autorul primei lucrări consacrate Revoluţiei de la 1821, primea de la avocatul craiovean Mihail T. Stătescu o informaţie cu privire la
«adevărata» sabie a lui Tudor, ce se afla în posesia lui George Cacaleţeanu, fiul maiorului Cacaleţeanu, căpitanul tunarilor lui Vladimirescu. (...) Istoricul nu excludea posibilitatea existenţei a două săbii care să îi fi aparţinut lui Tudor“, mai precizează Cristina Verzea. 
 
Sabia lui Vladimirescu va fi oferită statului român, în luna mai a anului 1880, de C. A. Rosetti, pentru a fi depusă la Muzeul Naţional, prima instituţie muzeală din Ţara Românească, înfiinţată în noiembrie 1834 cu sprijinul banului Mihalache Ghica fost vornic al „treburilor dinlăuntru“ şi frate al domnitorilor Grigore Dimitrie Ghica şi Alexandru Ghica. Patrimoniul valoros al acestei instituţii, care a avut multiple
titulaturi, Muzeul de Istorie şi Antichităţi, Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, Muzeul Naţional de Antichităţi, va ajunge în colecţiile mai multor muzee naţionale. 
 

„Hoţilor şi tâlharilor, duceţi-vă şi vă bateţi cu turcii şi-i scoateţi din ţară, dar nu cu mine un om dezarmat“ 

Revoluţia de la 1821 a început după ce ultimului domnitor fanariot al Ţării Româneşti, Alexandru Suţu, deceda pe 19 ianuarie. La fel ca mulţi alţi domni impuşi de Înalta Poartă a stat doar trei ani pe tron,
dar el a rămas în istorie prin faptul că, în 1818, a sosit de la Constantinopol cu o suită impresionantă, circa 700 de persoane şi vreo câteva zeci de rude, care au fost numite în diverse funcţii, doar pentru
a se îmbogăţi. 
 
După deces, boierimea românească a decis că este momentul pentru a se implica în conducerea principatului. Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu au fondat ceea se s-a numit „Comitetul de Oblăduire“, Tudor Vladimirescu fiind ales ca să pună planul în aplicare. Dar era doar o împuternicire pentru a conduce o revoltă militară, planul marilor boieri fiind de a controla numirea
viitorului domn, chiar dacă el urma să fie stabilit tot de sultan. 
 

Oastea lui Tudor trecând Oltul, litografie de Carol Isler FOTO Wikipedia.org

 
Contextul era oarecum favorabil, pentru că în Grecia, mişcarea eteristă, care era condusă de Alexandru Ipsilanti, şi el fost ofiţer în armata ţaristă, spera să elibereze ţara şi zona Balcanilor de stăpânirea otomană. Era să fie ceva iluzoriu, pentru că marile puteri ale vremii, inclusiv Rusia, nu au
sprijinit aceast plan. Conştientizând acest lucru, boierii din Ţara Românească se refugiază în Transilvania, mare parte la Braşov. 
 
Astfel, Tudor Vladimirescu decide să-şi continuie „misiunea“. Aflat la Padeş, aproape de Mănăstirea Tismana, pe 23 ianuarie va lansa proclamaţia în care chema la luptă „fraţii locuitori ai Ţării Româneşti,
veri de ce neam veţi fi“. Oltenia „freamătă“, ţăranii i se alătură, la fel oastea de panduri, una cu stat special în principat - de apărare în caz de invazii, iar la sfârşit de februarie 1821, Vladimirescu pleacă
spre Bucureşti. 
 
Avea să se retragă din „capitală“ la Conacul Goleşti, lângă Piteşti, pentru că se apropia oastea otomană trimisă pentru a restabili „ordinea“ în principat, intenţia lui fiind de a se replia în Munţii Olteniei, în încercarea de a continua lupta cu turcii. Avea să fie trădat chiar de câţiva conducători ai pandurilor săi, care nu au fost de acord cu atitudinea sa autoritară, după ce a decis spânzurarea şi împuşcarea unor soldaţi, care săvârşiseră jafuri contra ţăranilor. 
 
Apoi, eteriştii au decis uciderea lui, fiind bănuit că ar fi tratat cu turcii. Pe 21 mai 1821 este luat din tabăra de la Goleşti, spunându-i-se că Alexandru Ipsilanti vrea să se întâlnească cu el. Tudor Vladimirescu avea să fie torturat şi ucis câteva zile mai târziu, la Târgovişte, de ofiţeri eterişti şi arnăuţi.
Se spune că ultimele cuvinte ale revoluţionarului ar fi fost următoarele:
 
„Hoţilor şi tâlharilor, dacă sunteţi oameni vrednici, duceţi-vă şi vă bateţi cu turcii şi-i scoateţi din ţară, dar nu cu mine un om dezarmat. Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămaşa morţii. Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare şi nu veţi fi niciodată a vă bate cu dânşii cu ispravă. Voi, oameni fără capătâi şi străini cu totul de această ţară“. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările