Copil de 13 ani, violat de trei tineri. Scena oribilă a fost filmată de un alt băiat, de 15 ani, şi distribuită colegilor victimei

Copil de 13 ani, violat de trei tineri. Scena oribilă a fost filmată de un alt băiat, de 15 ani, şi distribuită colegilor victimei

Trei tineri din Neamţ au fost arestaţi în urma acuzaţiilor că au violat un băiat de 13 ani. Scenele filmate de un alt adolescent, martor al ororilor, au fost distribuite colegilor de clasă ai victimei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei tineri din Neamţ au fost arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile sub acuzaţia de viol şi agresiune sexuală, iar unul dintre ei şi pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Aceştia au fost reţinuţi pe 7 noiembrie, în urma unei anchete desfăşurate de procurorii DIICOT, iar a doua zi, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au dispus arestarea preventivă a celor trei tineri, care au vârste de 19, 20 şi 26 de ani. 
 
În urma cercetărilor a reieşit că faptele au avut loc pe 27 octombrie, în localitatea nemţeană Pipirig, când cei trei acuzaţi au violat un copil de 13 ani, elev al Colegiului Tehnic „Ion Creangă“ din localitate. Grozăvia a avut loc în casa unuia din cei trei agresori, iar scenele au fost filmate de un alt minor, de 15 ani. Ulterior, acesta a distribuit materialele video colegilor de clasă ai victimei, prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie.
 
De frică, băiatul abuzat sexual nu a povestit nimănui cele întâmplate, însă, profesorii unităţii de învăţământ au aflat ce s-a întâmplat şi au sesizat Poliţia. 
  
„Astfel, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost sesizaţi de către poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Tîrgu-Neamţ despre faptul că trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, din localitatea Pipirig ar fi realizat mai multe materiale video cu caracter sexual explicit, în care un minor, de 13 ani este obligat să exercite acte de natură sexuală. Ulterior, prin intermediul unei reţele de socializare, materialele video ar fi fost distribuite mai multor persoane“, conform DIICOT Neamţ. 
 
Adolescentul de 15 ani care a înregistrat scenele şi le-a distribuit pe reţelele de socializare va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili în ce măsură răspunde penal.  
 
citeste totul despre: